Etica și Moralitatea înainte de Sfârșit și cerințele etice post-Parousia

 

Don K. Preston

original article

trad. de Iosif Dragomir

 

Din moment ce acest articol, în mare parte se adresează universalismului așa cum se manifestă el în lumea preteristă, nu sunt preocupat să dovedesc că Christos a venit în AD 70, descoperind Noua Creație. Ași dori să pun două întrebări în acest punct.

Au cerut autorii N.T. trăire etică morală din partea sfinților primului secol dinaintea parousiei? Aici de poate răspunde ușor și irefutabil, afirmativ. Desigur, scriitorii N.T. au cerut trăire morală. Pavel și ceilalți scriitori inspirați au cerut ca Creștinii, ca membrii ai Noii Creații să trăiască vieți de sfințenie! Acest lucru este esențial deoarece scriitorii inspirați au crezut că Noua Creație deja începuse, și doar așteptau încheierea, desăvârșirea ei. Deci, faptul că scriitorii inspirați au cerut sfințenia caracteristică Noii Creații, este extrem de important și informativ.

Au condamnat scriitorii N.T. comportamentul imoral din bisericile pre-parousia? Din nou, nu poate exista nici o îndoială privitoare la răspuns. Pavel este categoric că dacă acei membrii ai Noii Creații vor renunța la credința lor și se vor întoarce la imoralitate ei nu mai pot moșteni împărăția (1.Cor. 6: 9f). El nu a crezut și nici nu a propovăduit că ei au fost sfințiți și socotiți neprihăniți, curățiți ca să aibă libertatea de a comite păcatele cărnii. Din potrivă, el a predicat că în calitate de membrii ai Noii Creații se aștepta de la ei să nu trăiască o astfel de viață, și le-a spus că vor fi pedepsiți dacă vor trăi așa. Acest fel de învățătură este desigur repetată și în Galateni 5: 19f; 2.Petru 2, și trebuie doar să citești scrisorile adresate bisericilor din Pergam și Tiatira pentru a vedea cerințele morale identice și îndemnurile date.

Ceea ce este important de văzut este că aceste mandate morale, și condamnarea violenței erau prezente înainte de parousia dar erau specifice Noii Creații! Scriitorii N. T. învățau pe sfinții pre-parousia cum să se comporte în lumina iminentului sfârșit (încheierii), în lumina faptului că aceea consumare însemna că ceea ce era acum potrivit, moralitate și etică, avea să fie ordinea Zilei. Despre mandatele morale ale lui Christos pre-parousia, în contrast cu alte elemente ale bisericii pre-parousia, nu se spune nicăieri că ele ar dura doar până la parousia! Din potrivă, mandatele morale ale trupului pre-parousia erau pregătitoare pentru trupul lui Christos desăvârșit de după parousia!

Dați-mi voie să ilustrez o situație care a existat înainte de parousia. Taina lui Christos a fost egalitatea dintre Iudei și Neamuri în Christos (Ef. 3:6f). Aceasta a fost caracteristica distinctă a misiunii lui Pavel (Coloseni 1: 24-27). Mesajul lui a fost că în Christos „nu este nici bărbat nici femeie, nici Iudeu nici Grec,” și el a predicat „Căci în Christos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste” (Gal. 5: 6). Evanghelia lui era scandaloasă și revoluționară. Ideea noastră este că egalitatea proclamată de către Pavel a fost o realitate a Noii Creații, în devenire, ca să zicem așa, dar avea să fie desăvârșită de Christos la parousia Sa. Cu alte cuvinte, aceea egalitate era o realitate „deja dar nu încă,” iar la sosirea parousiei, aceea realitate avea să fie accentuată, nu reziliată. Ceea cea era „parțial adevărat” și totuși o cerință a Noii Creații pre-parousiene, era mai mult de dorit după parousia.

Același lucru este adevărat cu privire la conduita etică și la condamnarea a ceea ce este în contradicție cu însăși inima lui Dumnezeu. Scriitorii N.T. erau pe deplin conștienți de faptul că Noua Creație a pătruns în lume, și ca atare ea a cerut ca ei să trăiască o viață de sfințire respingând și condamnând ceea ce era o violare a însăși naturii Noii Creații. Ei nici măcar pentru o clipă nu au crezut că sosirea deplină a Noii Lumi va șterge existența, realitatea și pericolul imoralității. Ei au știut că ea va continua în afara Noii Creații și după sfârșit (Apoc. 21: 27). Ei într-adevăr au predicat că există un refugiu și o izbăvire de acel pericol, însă aceea izbăvire era în interiorul Cetății, nu afară.

Deci, scriitorii N.T. au proclamat trăire sfântă și au condamnat imoralitatea din perspectiva Noii Creații, înainte de sfârșit. Ei au susținut că sfințirea pe care o proclamau era acel fel de sfințenie care le sta bine copiilor Împăratului, la venirea deplină a Noii Lumi.

Deși ei au proclamat și s-au bucurat în harul deplin al lui Dumnezeu, ei au avertizat împotriva „profitării pe urma harului” și trăirii în destrăbălare. Cu alte cuvinte, scriitorii inspirați nu au crezut că harul lui Dumnezeu acoperea răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu! La urma urmei, harul lui Dumnezeu este cel care i-a îndrumat „s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2: 11f).

 

Rom. 13: Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

Atât Pavel cât și ceilalți scriitori ai N.T. și-au bazat îndemnurile și pruncile nu pe Vechea Creație ci pe cea nouă, pregătind și îndrumând pe membrii Noii Creații pentru viața în Noua Lume. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost greșit din punct de vedere moral în Creația Nouă pre-parousia, avea să fie greșit și la sosirea Noului Ierusalim din cer de la Dumnezeu. Ceea ce a fost sfânt și curat în lumea pre-parousia era de așteptat și la sosirea deplină a Lumii Noi. Nici Pavel și nici alți scriitori nu au sugerat vreodată că va exista o vreme când moralitatea, bazată pe sfințenia lui Dumnezeu și Noul Legământ nu va mai fi o cerință pentru copii Împăratului. Textul de mai sus demonstrează definitiv acest lucru.

Observați că Pavel spune că Lumea Veche a întunericului era pe punctul de a trece. Ziua Domnului era aproape, gata să inaugureze Noua Creație. În consecință, apostolul își îndeamnă cititorii să trăiască o viață sfântă dând la o parte printre alte lucruri, „chefuri şi beţii; curvii şi fapte de ruşine; certuri şi pizmă.” Vezi de asemenea și faptele firii în 2.Cor. 6; Gal. 5, 2.Petru 2; Iuda și Apocalipsa. Iar acum observați că dezbrăcând aceste lucruri și îmbrăcându-se cu Christos, ei trebuiau să trăiască „ca în timpul Zilei.” Acest extrem de important termen înseamnă un sigur lucru: „trăiți-vă viețile ca și când Ziua Noii Creații a și sosit pe deplin!”

Implicațiile aici sunt incontestabile.

Mai întâi, a se angrena în imoralitate însemna a trăi în întuneric, și era greșit.

Doi, a te îmbrăca în Christos și a trăi o viață sfântă, era corect.

Trei, a trăi o viață sfântă era o cerință.

Patru, a trăi o viață sfântă însemna a trăi ca și cum erau deja în Ziua, unde o astfel de viață era standardul!

Cinci, incontestabil, a refuza să trăiești în conformitate cu Ziua, era greșit; însemna să refuzi să te îmbraci cu Christos.

Ceea ce ne arată aceste realități incontestabile este că în aceea Nouă Lume, Lumea Zilei, există un standard bine definit de bine și rău. Acele lucruri enumerate de către Pavel, chefuri şi beţii; curvii şi fapte de ruşine; certuri şi pizmă,” cât și alte rele enumerate în alte texte, sunt încă rele, sunt încă păcat fiindcă ele sunt o încălcare a însăși naturii și caracterului Zilei!

Același fel de cerință, pentru sfințenie și implicit condamnarea imoralității, se găsește și în faimoasa afirmație a lui Petru cum că ei așteptau „un cer și un pământ nou în care locuiește neprihănirea.” Aceea lume a neprihănirii, trupul lui Christos, nu avea să fie o lume în care imoralitatea să devină subiectivă, incognoscibilă sau non-existentă. Avea să fie o lume a neprihănirii, bazată pe credința în cel care a întemeiat și a desăvârșit acest Aeon. La fel cum Avraam a crezut pe Dumnezeu, iar acest lucru i-a fost socotit ca neprihănire, scriitorii N.T. au crezut că a fii socotit neprihănit prin credință este ordinea Zilei. Ei au știut că nu exista neprihănire prin faptele Legii (Gal. 3: 20). Ei au știut însă că cei care au crezut, așa cum a făcut Avraam, vor deveni „copii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Christos” (Gal. 3: 26-29).

În lumea pre-parousia, binecuvântările lui lui Dumnezeu se găseau „în Christos.” În lumea post-parousia a Apocalipsei binecuvântările se găsesc doar „în interiorul cetății.”