Poate Dumnezeu prezice timpul

 

de Don K. Preston

original book

trad. Iosif Dragomir

 

Aproape cu două mii de ani în urmă Ioan Botezătorul, a spus: „Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape” Mat. 3:2. Isus Fiul lui Dumnezeu a repetat aceste cuvinte „Împărăţia cerurilor este aproape” Mat. 4:17. Prinţul Păcii Şi-a trimis ucenicii să predice acelaşi mesaj. Luc. 10. Isus clar a spus că împărăţia, şi de asemenea şi alte evenimente după cum vom vedea, sunt aproape. Un răspuns obişnuit la aceste afirmaţii biblice privind iminenţa împărăţiei în primul secol, este acesta: Da, bine, Biblia spune că împărăţia va veni în curând, dar aduceţi-vă aminte „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. Dumnezeu nu vede timpul aşa cum îl văd oamenii; El este în afara timpului.”

Este ceva greşit în aceste afirmaţii? Ei bine, dacă Dumnezeu nu poate prezice timpul nu este nimic greşit în ele. Dar dacă Dumnezeu poate citi un calendar, şi dacă Dumnezeu cu adevărat a dorit să comunice cu omul, atunci este ceva în mod drastic, greşit. În esenţă, ceea ce spun aceste afirmaţii, este că deşi Dumnezeu a spus că împărăţia este aproape, Dumnezeu nu poate prezice (indica) timpul, de aceea afirmaţiile privitoare la timp cum ar fi „este aproape,” „în curând” nu înseamnă de fapt nimic!

Acest mic tratat are în vedere câteva lucruri. Este vorba despre inspiraţia Scripturilor; despre credincioşia lui Dumnezeu; despre capacitatea lui Dumnezeu de a comunica cu omenirea; despre schimbarea ideilor noastre preconcepute pentru a le aduce în armonie cu cuvântul lui Dumnezeu.

 

Inspiraţia

Biblia spune că ea este inspirată, 2.Tim. 3:16, adică insuflată de Dumnezeu. Ideea, că Biblia este de la Dumnezeu, sugerează faptul că deoarece Dumnezeu este perfect sau infailibil, Biblia fiind de la El, trebuie şi ea să fie de asemenea infailibilă. În mod specific, dacă Biblia a făcut o promisiune, cum că ceva ar urma să se întâmple într-o perioadă de timp specificată, dacă acel eveniment nu a avut loc la momentul precizat (indicat), şi în condiţiile promise de Biblie, pretenţia ei la inspiraţie pică. Notă.: Există în Biblie promisiuni condiţionate. Cu alte cuvinte Dumnezeu a zis „dacă faci cutare lucru Eu voi face cutare lucru.” Când, şi dacă omul, a eşuat să-şi facă partea lui din înţelegere, Dumnezeu nu a mai fost legat să-Şi împlinească promisiunea. Aceasta nu dovedeşte o profeţie eşuată, ci demonstrează exact opusul. El a împlinit clauzele negative ale profeţiei. (vezi Ier. 18:1-10).

Promisiunile, pe care le analizăm în acest studiu, nu au fost promisiuni condiţionate. De fapt premileniştii foarte adesea insistă că promisiunile legate de împărăţie nu au fost condiţionate. Suntem de acord. Amileniştii observă că Dumnezeu a promis să întemeieze împărăţia în zilele imperiului Roman, (Dan. 2) Premileniştii spun că acest lucru nu s-a întâmplat. Amileniştii spun, că dacă acest lucru este adevărat atunci o parte din promisiunea lui Dumnezeu a eşuat. Aceasta este o afirmaţie validă şi adevărată.

Dacă Dumnezeu nu împlineşte factorul CÂND al profeţiei, El nu Şi-a ţinut promisiunea. Inspiraţia Scripturilor cere împlinire completă a tuturor aspectelor promisiunii lui Dumnezeu. Aşa numiţii profeţi ai zilelor noastre, caută să atragă atenţia asupra prezicerilor lor, care par că s-au adeverit cel puţin parţial. Dacă o parte din prezicerea lor s-a adeverit, ei consideră acest lucru, victorie. Nu acesta este însă standardul biblic pentru a determina validitatea unui profet. Împlinire parţială înseamnă eşec total. YHWH este Cel care a dat criteriile după care un profet se dovedeşte autentic sau fals. Dacă prezicerile unui profet nu se adevereau el era un profet fals. Deut. 18: 15 şi următoarele.

 

Cuvintele lui Dumnezeu vs Cuvintele Omului.

Se pare că a scăpat atenţiei multora faptul că Biblia a fost scrisă în limbajul obişnuit al autorilor respectivi. Vechiul Legământ nu a fost scris în vreo formă ebraică mistică. A fost scris în limba vorbită în case, la piaţă, la câmp şi la locurile de muncă ale poporului Evreu. Nu sugerăm că o mare parte din limbaj nu era figurativ şi apocaliptic. Dimpotrivă, o mare parte din literatura profetică este aşa. Ceea ce spunem însă, este că, chiar şi porţiunile figurative din Scriptură folosesc tipare ale limbajului pe care poporul le cunoştea. Evreii din vechime erau familiarizaţi cu limbajul apocaliptic. Ei l-au studiat în fiecare Sabat. Noi astăzi ar trebui să ne familiarizăm mai mult cu acestă formă apocaliptică de limbaj şi să încetăm a mai gândi „atât de literal” când citim despre „trecerea cerului şi a pământului,” vezi Isaia 34 de exemplu. În ce priveşte timpul, trebuie să vedem că, deşi o mare parte a limbajului este figurativ, este neobişnuit ca afirmaţiile referitoare la timp, să fie folosite astfel.

Cu Noul Legământ lucrurile stau la fel: Greaca Noului Testament este cunoscută sub numele de Koine însemnând comun, obişnuit, adică greaca de zi cu zi. Greaca NT la fel ca şi Ebraica Vechiului Legământ, era limba pescarilor, dulgherilor, soţilor şi soţiilor. Ce vrem să spunem cu aceasta? Vrem să spunem că Biblia nu este o carte care să facă cuvinte, care în mod normal înseamnă „curând,” să însemne o îndelungată perioadă. Când Dumnezeu spune că ceva NU era aproape atunci într-adevăr nu era aproape. O să demonstrăm acest lucru pe deplin, în cele ce urmează. Dar, însăşi natura limbajulul Bibliei ar trebui să ne facă prudenţi înainte de a insista că Dumnezeu nu poate prezice timpul.

 

Dumnezeu, Timpul şi Comunicarea

 

Spunem noi oare că Dumnezeu nu este în afara timpului? Spunem oare că Dumnezeu este legat de timp asemenea oamenilor? Chiar deloc! Anii lui Dumnezeu sunt fără sfârşit! „din veşnicie în veşnicie tu eşti Dumnezeu!” Ps. 90:2. Isaia îl numeşte pe Dumnezeu „Părinte al veşniciilor” Is. 9:6. Dar faptul că Dumnezeu este în afara timpului, este irelevant în această discuţie. Acum, dacă Dumnezeu ar fi vorbit cu Dumnezeu când a spus că anumite evenimente urmau să aibă loc „în curând,” am fi justificaţi să spunem că omenirea nu avea nici o cale prin care să ştie ce înseamnă „în curând” sau „aproape.” Dar în Biblie, Dumnezeu a vorbit cu OMUL! Afirmaţiile temporale privitoare la împărăţie, au fost făcute omului. Afirmaţiile temporale din Biblie au fost făcute omului pentru a-l încuraja sau pentru a-l avertiza. Dacă Dumnezeu nu s-a referit la timp când a folosit afirmaţii temporale, la ce s-a referit?

Având în vedere că omul se gândeşte la timp atunci când se foloseşte „în curând” sau „iminent,” nu ar fi fost un act de inducere în eroare, din partea lui Dumnezeu, să spună că ceva nu se va întâmpla decât peste multă vreme, când de fapt evenimentul era iminent? Şi invers, nu ar fi fost un act de inducere în eroare din partea lui Dumnezeu să spună că ceva era iminent când de fapt evenimentul urma să aibă loc doar peste secole?

Întrebarea care se pune este una de comunicare. Poate Dumnezeu să comunice cu creaţia Sa într-un mod inteligibil; sau YHWH vorbeşte intenţionat într-un mod ambiguu? Ţine Domnul un morcov al binecuvântării iminente înaintea ochilor creaţiei Sale suferinde, ştiind tot timpul că nu va aduce curând binecuvântarea? A ameninţat Dumnezeu în mod constant naţiunile cu judecata iminentă, fără să le pedepsească secole de-a rândul? Unde, sau care este atunci realitatea ameninţării celui rău? Transcendenţa Lui, dincolo de timp, Îl împiedică pe Dumnezeu să vorbească omului în cuvinte care transmit „iminenţă şi apropiere” autentică?

Iată o întrebare care se cere luată în considerare: Dacă Dumnezeu foloseşte acestă practică de a spune că un eveniment este aproape să se împlinească când în realitate el nu va avea loc decât peste secole, de ce nu există nici o singură profeţie în Vechiul Legământ privitoare la împărăţie, care a spus că ea „este aproape”?

Daniel a spus că împărăţia va fi intemeiată în zilele imperiului Roman; el le-a numit „zilele din urmă” Dan. 2:28. Din perspectiva lui Daniel ea se afla la câteva sute de ani distanţă. Din perspectiva lui Dumnezeu bine-nţeles era doar un moment; dar nu asta este problema. Dumnezeu vorbea cu Daniel despre lucruri care aveau să se întâmple în lumea omului – nu în eternitatea atemporală. De aceea Dumnezeu nu i-a spus lui Daniel că împărăţia „este aproape,” este „iminentă” „chiar la uşi” sau „venind în curând.” Abea când apare Ioan Botezătorul a început predicarea mesajului „Împărăţia cerurilor este aproape,” şi împărăţia a fost întemeiată chiar în timpul generaţiei care l-a auzit pe Ioan spunând că este aproape! Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a permis profeţilor Săi să spună că împărăţia este aproape până când ea nu a fost ÎNTR-ADEVĂR aproape. Ar fi fost ceva mai grav decât lipsa de onestitate din partea lui Dumnezeu să spună că împărăţia era iminentă când în realitate era la sute de ani depărtare.

De ce Isaia, care a scris cu peste 600 de ani înainte de naşterea lui Christos, niciodată nu a spus că venirea Lui este aproape? Nu era teribil de stresant pentru evrei să audă un mesaj constant despre iminenţa împărăţiei, şi a Mântuitorului lor, şi totuşi se scurg sute de ani fără nici o împlinire? Scriitorul Proverbelor corect a observat atitudinea omenirii în aşteptarea împlinirii promisiunilor: „o nădejde amânată îmbolnăveşte inima” Pr. 13:12. Una este, când Dumnezeu promite ceva şi nu dă indicative temporale cu privire la când va împlini promisiunea, şi este cu totul altceva ca Dumnezeu să indice cadrul temporal pentru împlinire şi să nu aducă împlinirea profeţiei în cadrul temporal indicat! Acest fapt implică un atribut de bază al naturii lui Dumnezeu.

 

 

Dumnezeu este credincios

În 2.Pet. 3:8 găsim afirmaţia despre „o zi ca o mie de ani”etc. (Apropo, vă rog să observaţi că versetul în original nu spune că o zi este ca o mie de ani. Unii milenişti insistă că pământul va dura doar şase mii de ani urmate de o mie de ani de utopie. Afirmaţia se bazează pe o greşită asociere a zilelor creaţiei şi 2.Pet. 3. În versetul 9, găsim o „afirmaţie uitată.” „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei cum cred unii.” Cuvântul grecesc pentru „întârzie” este braduno = încet. Compară cum Pavel foloseşte termenul în 1.Tim. 3:15. Accentul lui Petru este că, dacă Dumnezeu fixează un termen pentru împlinire, El o împlineşte la timp! El nu este încet (nu întârzie). El poate preciza timpul şi ştie cum să-Şi împlineacă la timp promisiunile! Acest verset susţine în termeni cât se poate de clari că Dumnezeu este un Dumnezeu care-Şi ţine promisiunile! Observaţi acum o contradicţie inerentă între afirmaţiile inspirate şi pretenţiile omului astăzi?

Premileniştii admit că YHWH a promis să întemeieze împărăţia în zilele imperiului Roman; şi că Isus a spus că împărăţia era aproape, Mat. 4:17.Din nefericire, totuşi, spun ei, Dumnezeu n-a fost în stare să-Şi împlinească promisiunea datorită necredinţei Iudeilor. De aceea Dumnezeu a amânat împărăţia pentru o dată mai târzie. Dar staţi aşa! Ce s-a întâmplat cu afirmaţia inspirată a lui Petru că Dumnezeu nu întârzie în împlinirea promisiunilor? Dar ce se întâmplă cu credincioşia lui Dumnezeu pe care o afirmă autorul epistolei către Evrei? Evr. 6:18? Acel autor insistă că „Dumnezeu nu poate să mintă.” Bine, dacă nu poate minţi, poate să greşască, sau poate să-şi schimbe promisiunile (sic)!

Dacă premilenistul are dreptate şi timpul fixat pentru promisiune a venit şi a trecut, şi încă Dumnezeu nu Şi-a împlinit promisiunea, n-a întârziat El extrem de mult în împlinirea promisiunilor privitoare la împărăţie? Nu este pusă credincioşia lui Dumnezeu în mod serios sub semnul întrebării? Cititorule, dacă Dumnezeu întârzie atît de mult pe cât implică doctrina premilenistă, cum putem noi fi siguri de celălalte promisiuni?

Noi susţinem că credincioşia lui Dumnezeu cere ca să credem că El Îşi ţine cuvântul, nu doar privitor la FELUL în care a promis, ci de asemenea şi privitor la CÂND a promis, c-o va face. CADRUL împlinirii este la fel de important ca şi MODUL împlinirii!

 

Dumnezeu şi Timpul

În ciuda chestiunii legate de credincioşia lui Dumnezeu, unii scriitori insistă să credem, în ceea ce ei numesc „elasticitatea cronologiei profetice” şi că „timpul în legătură cu profeţia, este o chestiune extrem de relativă.” Suntem învăţaţi că timpul profetic poate INDICA iminenţă când de fapt sunt implicaţi sute de ani. Pentru a demonstra totala falsitate a acestui concept, haideţi să vedem cum a considerat Dumnezeu afirmaţiile privitoare la timp, din Scriptură.

Num. 24:17-18. Aici profetul Balaam prezice venirea lui Christos. El zice că venirea Lui nu este acum sau nu este aproape. Venirea lui Christos nu era aproape. Urma să aibă loc la peste 1400 de ani iar aceasta este o perioadă lungă de timp. Credincioşi, dacă 1400 de ani este o perioadă lungă, ar putea 2000 de ani să însemne în curând?

În <st1:bcv_smarttag w:st="on">Daniel 10-12 avem o vedenie cuprinzând o perioadă de timp de la 539 î.H. până la căderea Ierusalimului în AD 70, cam 600 de ani. De două ori în acest text (Dan. 10:1 Biblia Traducere literală nouă, Bucureşti 2001) lui Daniel i se spune că „timpul hotărât al încercării este un timp lung,” „vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate” (Dan. 10:14). Reţineţi, vedenia a fost transmisă lui Daniel din partea lui Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu nu este legat de timp, El comunica omului care este legat de timp. Dumnezeu a numit perioada de 600 de ani, lungă. El a spus că implică multe zile.

Cartea Daniel conţine un alt important exemplu a modului în care Dumnezeu foloseşte cuvinte privitoare la timp. Capitolul 8 conţine o profeţie care se extinde de la 530 î.H. până la aproximativ 165-164 î.H. la moartea lui Antiohus Epifanes. Perioada acoperită este de aproximativ 365 de ani. Cum s-a exprimat Dumnezeu în profeţie? A spus că este aproape? A spus El că doar o parte din evenimente sunt aproape iar altele mai îndepărtate? Nu, Dumnezeu a privit profeţia ca pe un întreg. El a spus că „vedenia aceasta este cu privire la vremuri îndepărtate” (Dan. 8:26) Aici avem o profeţie care acoperă o perioadă de 365 de ani iar Dumnezeu o numeşte îndepărtată.

Prieteni, dacă Dumnezeu a numit 365 de ani o vreme îndepărtată, cum pot oamenii să spună că, atunci când Dumnezeu vorbeşte omului despre timp acest lucru nu înseamnă nimic, este un nonsens? Aceasta este o întrebare importantă în lumina interpretărilor tradiţionale ale Apocalipsei. Lui Daniel i s-a spus să pecetluiască vedenia pentrucă vremea împlinirii ei este îndepărtată – 365 de ani (Dan. 12:4).

Lui Ioan în mod specific i s-a spus să NU pecetluiască vedenia că vremea este aproape (Apc. 22:10). Lui Ioan i s-a spus că toată vedenia, nu doar o parte, „este aproape” că toate „lucrurile au să se întâmple în curând.” Cititorule, a numit Dumnezeu perioada de 365 de ani, care avea să treacă până la împlinirea profeţiei din Daniel, „o vreme îndepărtată” şi numeşte împlinirea Apocalipsei, pe care majoritatea comentatorilor o consideră încă neîmplinită după 2000 de ani, aproape? Aceasta este inconsecvenţă şi lipsă de logică ca să nu spun mai mult.

În Ieremia 29:10 YHWH i-a spus profetului său că robia babiloniană va dura şaptezeci de ani. În versetul 28 poporul s-a plâns că Ieremia le-a spus „că robia va fi lungă ...” Avem aici un exemplu al unui profet care specifică perioada de timp, şaptezeci de ani, iar poporul a spus că profetul, şi reţineţi profetul era inspirat de Dumnezeu, a zis că captivitatea va fi „lungă.” De ce perioada de şaptezeci de ani a fost numită „lungă” de către Ieremia? Pentrucă şaptezeci de ani pentru om ESTE O PERIOADĂ LUNGĂ! Deci, Dumnezeu a folosit cuvinte care desemnează timpul, în aşa fel încât omul să le înţeleagă! Dumnezeu poate preciza timpul când vorbeşte cu omul! Mulţi nu-şi dau seama că Biblia ne dă un exemplu de oameni care au încercat să schimbe sensul cuvintelor, referitoare la timp, date de Dumnezeu. Şi Dumnezeu ripostează.

În Ezech. 7 (te rog citeşte!) Dumnezeu prin Ezechiel a spus că Ziua Domnului era aproape. Ziua Domnului în acest context a fost când Dumnezeu a folosit Babilonul ca să pedepsească pe Israel pentru păcatul lui. Acesta este conceptul Zilei Domnului, nu este ideea sfârşitului timpului. Este atunci când Dumnezeu foloseşte o naţiune ca să pedepsească o altă naţiune, în măsura în care aceasta are legătură cu poporul Său ales. În cap. 11 (te rog citeşte!) Israel răspunde la ameninţarea judecăţii care avea să vină. Ei insistau, deşi Ezechiel le-a spus că ea era aproape, că de fapt nu era. Era vreme de construit case, nu de preocupare cu judecata. (Ezech. 7: 24 şi Ezech. 11:2-3) Aproape că îi poţi auzi pe uni din acei oameni: „Da, sigur, Ezechiel a spus că Ziua Domnului este aproape dar la urma urmei „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi.” (Ps. 90:4). Când Israel a „elasticizat” cuvintele lui Dumnezeu care exprimau iminenţă, reducându-le la relativitate, ambiguitate şi cuvinte fără noimă, Dumnezeu a răspuns. În Ezech. 12: 21-28, (Te rog fă-ţi timp, ia-ţi Biblia şi citeşte) Adonai i-a spus lui Ezechiel să spună lui Israel că zilele, în care ei au modificat timpul prezicerilor Sale, s-au sfârşit! El a spus că judecata este aproape. Israel a spus că nu este aproape. YHWH nu va tolera aceasta! Ezechiel a fost îndemnat să spună lui Israel că judecata va cădea în aceea generaţie asupra lor, exact aşa cum a indicat YHWH când a zis că este aproape. (Ai citit tu însuţi acele versete deja? Dacă nu, de ce să nu o faci chiar acum şi să vezi tu însuţi că ce spunem este adevărat!) Avem deci, un exemplu în care, deşi Dumnezeu spune că ceva era iminent, omul spune că de fapt nu era; ci era foarte îndepărtat. Avem şi răspunsul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus „este aproape,” El a avut în vedere, s-a gândit la „este aproape.” El nu s-a gândit la sute sau mii de ani; El a spus ce a gândit!

Un alt exemplu, în care omul schimbă sensul cuvintelor lui Dumnezeu referitoare la perioade de timp, este în <st1:bcv_smarttag w:st="on">Amos 6: 3 „... credeţi că ziua nenorocirii este departe ...!” Dumnezeu l-a avertizat pe Israel că a sosit vremea să fie judecat Osea 1:4, <st1:bcv_smarttag w:st="on">Amos 8:2.. În ciuda avertismentelor, Israel a „împins în viitor ziua cea rea.” Isaia 56:12 ne arată că ei spuneau „mâine va fi la fel ca şi astăzi.” În ciuda avertismentului lui Dumnezeu, că judecata era aproape, ei insistau că „toate (lucrurile) rămân aşa cum erau de la începutul zidirii” 2.Pet. 3:3-4. Ei au refuzat să creadă că Dumnezeu s-a gândit la „aproape” când a zis „curând!” Ca urmare Dumnezeu l-a zis „vai!”

Cititorule, care este, practic, diferenţa dintre Israelul din vechime care a negat că „este aproape” înseamnă în curând, şi cercetătorii de astăzi ai Bibliei, care citesc afirmaţii privitoare la timp în Biblie şi spun că nu înseamnă „în curând?” Care este diferenţa dintre cei din vremea lui Isaia care au negat avertismentele privitoare la judecata iminentă, spunând că viaţa va continua aşa ca de obicei, şi cei de astăzi care citesc aceste afirmaţii temporale făcute în primul secol şi spun, că de fapt nu au fost iminente? (dacă nu fost atunci iminente, cum de sunt astăzi????) Cei care neagă aplicarea acelor afirmaţii temporale „în curând” ale N.T. la primul secol, fac acelaşi lucru pe care l-au făcut Israeliţii din vechime, negând că „este aproape” înseamnă „în curând,” „imediat.” Pe ce bază poate cineva să recunoască că Dumnezeu a condamnat pe Israel pentru că a schimbat „în curând” în „timp îndelungat” şi apoi să creadă că este admisibil pentru omul modern să facă la fel când cercetează N.T.? Se pare că Israelul din vechime a insistat spunând că timpul nu înseamnă nimic la Dumnezeu. Apropo, ei au avut Ps. 90:4 când au fost scrise Ezechiel şi Amos. Au apelat ei la Psalm ca o justificare pentru a spune că „este aproape” nu înseamnă în curând? Dacă au făcut astfel, Dumnezeu a condamnat un astfel de raţionament.

Ce s-a schimbat la Dumnezeu ca să permită omului modern să ia promisiunile Noului Legământ, care spun că anumite evenimente erau „aproape” şi să schimbe acele afirmaţii care exprimă iminenţa, făcându-le să spună că nu s-au împlinit nici chiar după 2000 de ani? Şi-a schimbat Dumnezeu vocabularul? Este adevărat că „aproape” a însemnat cândva aproape iar acum poate însemna o perioadă lungă de timp? Dacă da, unde este dovada schimbării? Desigur studentul onest poate clar vedea că nu s-a făcut o astfel de schimbare în vocabularul lui Dumnezeu. Dumnezeu poate preciza timpul. Dumnezeu poate citi un calendar. Când Dumnezeu spune că un lucru este aproape atunci el este iminent.

Dacă cineva susţine altceva, înseamnă că respinge inspiraţia Scripturilor; înseamnă că pune la îndoială credincioşia lui Dumnezeu; înseamnă că pune la îndoială capacitatea lui Dumnezeu de a comunica; aceasta înseamnă a face exact la fel ca Israel din vechime, fapt pentru care a fost pedepsit. Este într-adevăr o chestiune foarte serioasă.

 

Aplicaţie practică

Şansele sunt, dacă eşti amilenist, să fi fost de acord până aici, cu acest tractat. Dacă eşti premilenist sper că ai observat puterea limbajului privitor la iminenţă, în Biblie. Limbajul este foarte puternic şi semnificativ. Sperăm să demonstrăm în cele ce urmează, că chestiunea pe care am ridicat-o, are serioase implicaţii atât pentru amilenişti cât şi pentru premilenişti.

Dacă afirmaţiile din Biblie trebuie înţelese ca, comunicând cu adevărat ceea ce cuvintele înseamnă în mod normal, şi noi credem că am demonstrat suficient că ele o fac, atunci interpretările escatologice tradiţionale prezintă câteva probleme insurmontabile. Cu alte cuvinte, dacă „o perioadă lungă” cu adevărat înseamnă o vreme îndelungată în conceptul uman referitor la timp, şi „în curând” într-adevăr înseamnă apropiere şi iminenţă, atunci interpretările escatologice tradiţionale sunt false.

Toţi admit că în NT sunt numeroase pasaje care spun „Venirea Domnului este aproape” sau care indică în alte moduri, că întoarcerea lui Christos a fost iminentă – şi acest lucru s-a întâmplat cu peste 2000 de ani în urmă! Una din modurile folosite de om este să spună: „Da, Biblia a spus că venirea Domnului „era aproape” în primul secol, dar timpul nu înseamnă nimic la Dumnezeu, de aceea „este aproape” nu înseamnă că este iminent.” Vezi care este problema? Problema este reală şi a dat bătaie de cap cercetătorilor sinceri ai Bibliei de-a lungul secolelor. Întrebarea este „Poate Dumnezeu prezice timpul?”

După cum am văzut, atunci când Dumnezeu foloseşte cuvinte care exprimă timpul, El nu are un înţeles special, ascuns, necunoscut de către om! Afirmaţiile profetice referitoare la timp, NU sunt atât de „elastice” încât, „aproape” sau „în curând,” să poată cuprinde sute sau chiar mii de ani! În curând înseamnă aproape fie că se referă la venirea împărăţiei fie că se referă la venirea Domnului! Dacă, aşa cum insistă amilenistul, este periculos să negi timpul pentru venirea împărăţiei, de ce nu este la fel de periculos să negi cadrul temporal pentru venirea Domnului? Este limpede pentru autor, că a nega fie faptul, fie timpul pentru venirea Domnului, înseamnă să negi inspiraţia Scripturilor. Aceasta este de fapt chestiunea serioasă. Cât de clar afirmă NT iminenţa venirii Domnului?

 

O privire asupra documentelor

Mat. 10:23 – Isus a spus că se va întoarce în timpul vieţii ucenicilor Săi.

Mat. 16:27-28 – Isus a spus că se va întoarce cu îngerii Săi să răsplătească fiecăruia înainte ca unii din cei ce erau acolo să guste moartea. Te rog citeşte!

Mat. 24:29-34 – Isus a spus că se va întoarce pe nori cu îngerii săi, în timpul acelei generaţii!

Fpt. 3:19-24 Petru a spus că Isus se va întoarce când toate profeţiile (profeţii) Vechiului Legământ au fost împlinite! Dacă vechii profeţi nu-au fost împliniţi, Vechiul Legământ este încă în vigoare, Mat. 5:17-18.

Rom. 13:12 – Pavel a spus că vremea „este aproape!”

Rom. 16:20 – Pavel a spus că „Dumnezeu va zdrobi pe satana sub picioarele voastre!”

1.Cor. 1:4-8 – Pavel a spus Corintenilor că vor avea daruri miraculoase până la „sfârşit,” în ziua Domnului.

1.Cor. 7:29, 31 – Pavel spune Corintenilor că „chipul lumii acesteia trece” şi că „vremea s-a scurtat”

1.Cor. 15:51 - Pavel a spus că „nu toţi din cei care trăiau atunci, vor muri înainte de înviere.”

Fil. 3:20- 4:5 – Pavel a vorbit de învierea care va avea loc la venirea lui Christos, şi a spus că „Domnul este aproape.”

1.Tim. 6:14 – Pavel a spus lui Timotei să păzească porunca fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Christos.

Evrei 9: 28, 10: 37 – Autorul a spus că Christos se va arăta a doua oară, iar apoi declară că „încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine, va veni şi nu va zăbovi.” Nu este trist că omul spune că Christos a întârziat, în ciuda a ceea ce spune acest verset? Ce înseamnă inspiraţia? A minţit autorul? A greşit el?

Iacov 5: 7-9 Iacov a îndemnat pe cititorii săi să fie credincioşi „până la venirea Domnului;” el spune că „venirea Domnului este aproape” şi că „Judecătorul este chiar la uşi.”

1.Pet. 4:5, 7, 17 – Petru a spus că Isus atunci era „gata să judece vii şi morţii,” „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape,” şi că judecata stă să înceapă (a sosit momentul) de la casa Domnului.”

1.Ioan 2:15-18 – Ioan a spus că „lumea .... trece,” că „este ceasul de pe urmă.”

Apocalipsa – această carte spune nu mai puţin de zece ori că prezicerile ei „trebuie să se împlinească în curând,” erau „aproape,” urmau să se întâmple „repede,” „nu va mai fi nici o zăbavă” etc.

Cititorule, acestea nu sunt nici pe departe toate versetele care, fie că afirmă direct că întoarcerea lui Christos era aproape, fie că învaţă indirect acest lucru ca fiind adevărat. Ce vei face cu aceste versete din Cuvântul inspirat a lui Dumnezeu? Îţi dai seama că nu există nici un verset care să folosească un limbaj al iminenţei cu referire la împărăţie, care să fie la fel de puternic ca şi cel folosit cu privire la Venirea lui Christos? Vezi Evrei 10:37. Christos niciodată nu a spus: „încă puţină, foarte puţină vreme şi împărăţia va veni!” Dar autorul inspirat a spus acest lucru despre Venirea lui Christos! Dacă, aşa cum corect insistă amilenistul, noi trebuie să observăm limbajul puternic al iminenţei în legătură cu împărăţia, nu ar trebui să recunoaştem (observăm) limbajul MULT mai puternic care este folosit cu referire la Venirea Domnului? Dacă nu, de ce nu?

 

Da, dar ...

Cineva ar putea răspunde la cele de mai sus spunând: „Aşteaptă, un pic, Christos nu s-a întors deoarece pământul şi timpul continuuă! N-a fost văzut de către orice ochi întorcându-Se, prin urmare El nu s-a întors!” Problema este una legată de idei preconcepute. Ideea predominantă legată de Venirea lui Christos, spune că „El se va întoarce în chip fizic, pe un nor natural, cu îngeri vizibili. Timpul se va sfârşi când pământul fizic va fi mistuit de foc şi toate naţiunile şi toţi morţii sunt sculaţi din mormintele lor fizice ca să stea în faţa lui Chrsitos pentru a fi judecaţi.” Evident, din perspectiva fizică toate aceste lucruri nu s-au întâmplat. Dar se prea poate ca acest concept al Zilei Domnului să fie greşit?

Dacă ai căzut de acord cu investigaţia noastră legată de modul cum Dumnezeu foloseşte afirmaţii referitoare la timp, eşti obligat să-ţi regândeşti conceptul despre natura Zilei Domnului; ori altfel, pui inspiraţia Scripturilor sub semnul întrebării! Pe care din două o alegi?

 

Ziua Domnului

Spaţiul nu ne permite o discuţie elaborată despre natura Zilei Domnului. Vă putem recomanda alte lucrări de-ale noastre. Vom da totuşi, o scurtă definiţie a „venirii Domnului.” La fel cum restaurarea împărăţiei lui Israel era spirituală, nu restaurare fizică, Fpt. 1:6; Ier. 30: 9; Fpt. 2:29 şi cont., 15:14 şi cont., etc., întoarcerea lui Christos era un eveniment spiritual, nu fizc.

În Vechiul Legământ „Venirea Domnului” era când YHWH acţiona prin „mijloace juduciare” să judece o naţiune sau un popor. Isaia 13: 6, 9 - judecata Babilonului, Ezech. 13:3 – judecata Egiptului, Ioel 2:11, <st1:bcv_smarttag w:st="on">Amos 5:18, judecata lui Israel. Limbajul, folosit pentru a descrie evenimentul, sună de parcă ar fi implicat sfârşitul lumii; era de fapt doar sfârşitul „lumii” la care se făcea referire. Se spune că Dumnezeu „călăreşte pe un nor repede” şi vine în Egipt să judece.” El nu a călărit în mod fizic pe un nor intrând în Egipt; Asirienii au distrus Egiptul. Dar deoarece Dumnezeu îi folosea pe asirieni, Isaia spune că „El vine pe nori,” Is. 19-20. Dumnezeu a prevestit distrugerea Edomului prin mâna Babilonienilor, Is. 34 în termeni care descriu sfârşitul creaţiei materiale. Pământul avea să ardă şi să se topească, stelele aveau să cadă. Acest lucru nu s-a întâmplat literal, desigur. Edomul a fost distrus. Mal. 1:2-3. Era Ziua Domnului. El a acţionat, de aceea a venit! În Psalmul 18, David a descris în detalii grafice cum Dumnezeu l-a izbăvit de duşmanii lui. El spune că Dumnezeu a coborât pe un nor, pământul s-a zguduit, întreaga creaţie a fost mişcată din temelie. Acest lucru nu s-a întâmplat în mod literal/fizic, dar este un limbaj extrem simbolic pentru a descrie acţiunile lui Dumnezeu. Termenul tehnic pentru acest limbaj este „limbaj apocaliptic.” Limbajul apocaliptic nu a fost conceput să fie luat literal şi duce la contradicţii directe atunci când este „literalizat.” Când Isus a promis că se va întoarce pe norii cerului cu îngerii Săi, El folosea limbaj apocaliptic standard ca să descrie timpul când va pune capăt lumii vechi, Iudaismului. Când Petru a descris în (2.Pet. 3) Ziua Domnului ca şi cum „cerul şi pământul” vor pieri, el a folosit limbajul apocaliptic al Vechiului Legământ ca să prezică exact aceea zi despre care Isus a vorbit. Aceasta s-a întâmplat când Ierusalimul a fost distrus, în AD 70. În AD 70 Isus a distrus lumea veche a Iudaismului care a dăinuit peste 1500 de ani. Templul a fost singurul loc de pe pământ unde se puteau aduce jertfe; şi doar leviţii confirmaţi genealogic puteau să aducă acele jertfe. Israelul naţional a fost poporul ales a lui Dumnezeu ca să aducă pe Mesia şi Cuvântul său. Acel scop a fost acum îndeplinit şi Israel şi-a respins propriul Mesia şi împărăţia. Simultan, Dumnezeu Îşi întemeia un Nou Legământ şi un nou popor. Când acel Nou Legământ a fost transmis şi confirmat (întărit – trainic, vezi Dan. 9: 27) şi când poporul vechiului Legământ l-a respins complet, Christos a venit pentru judecată. El a înlăturat aceea vechie naţiune din cale. Când Ierusalimul a fost distrus, afirmaţiile lui Isus au fost complet dovedite prin împlinirea tuturor profeţiilor (Luc. 21:22). El a fost „văzut” ca fiind adevărat când prezicerile Lui s-au împlinit. El a fost descoperit ca fiind la dreapta puterii lui Dumnezeu în locurile preaînalte, când prezicerile Lui privitoare la căderea Ierusalimului s-au împlinit. Aceasta a fost Venirea Domnului! Pe scurt, Isus niciodată nu a prezis că întoarcerea Lui pe pământ va avea loc cu trup vizibil de către ochii fizici. Sperăm ca această explicaţie extrem de simplă, să te motiveze la a studia mai mult. Poate nu eşti familiarizat cu aceste idei dar sperăm că ţi-am stârnit curiozitatea.

Acest fapt rămâne! Isus a promis că se va întoarce în timpul generaţiei ucenicilor săi. Limbajul nu putea fi mai limpede! Am demonstrat mai sus că atunci când Dumnezeu foloseşte cuvinte exprimând timpul, El are în vedere ceea ce sugerează cuvintele! „În curând” înseamnă în curând, „o lungă perioadă de timp ” înseamnă o lungă perioadă.”

Acest lucru fiind adevărat, trebuie să admitem: 1). Isus a minţit, 2). El a eşuat, 3). El a fost incorect (greşit), 4). Sau a venit! Biblia ori este inspirată ori nu este – eu cred că este! Eu cred că Isus de asemenea nu a minţit, nu a eşuat nici nu a făcut o greşeală! De aceea eu mi-am schimbat părerea în legătură cu natura venirii Domnului! Dumnezeu cu adevărat poate prezice timpul; El poate citi un calendar. În cel mai limpede limbaj el a prezis timpul, nu ziua sau ora, ci generaţia întoarcerii lui Christos. Aceea a fost generaţia primului secol.

Singura cale ca să menţi credinţa în inspiraţia Scripturilor şi în Isus, este să fi dispus să crezi că El S-a ţinut de cuvânt; acest lucru înseamnă o schimbare în credinţa ta legată de natura venirii Sale. Eşti tu gata să schimbi?