Speranţa sau Nădejdea lui Israel

 

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

 

trad. Iosif Dragomir

 

 

În predicţiile Sale cu privire la înviere Isus nu a prezis ceva nou, El vorbea despre nădejdea lui Israel. Trebuie ţinut minte că Isus era Iudeu „născut din femeie, născut sub Lege” Gal. 4: 4. În lucrarea Lui Isus nu a slujit Neamurilor ci doar „oilor pierdute ale casei lui Israel” Mat. 15: 24. Până nu au fost împlinite promisiunile faţă de Israel, mântuirea nu putea fi extinsă la Neamuri deoarece „mântuirea vine de la Iudei” Io. 4: 22. Isus nu a venit să distrugă Vechiul Legământ ci să-l împlinească Mat. 5: 17-18 şi El a fost „un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor, Rom. 15: 8. Acest lucru este extrem de important dar adesea trecut cu vederea în lumea religioasă modernă. Amileniştii spun că toate promisiunile V.T. făcute lui Israel au fost împlinite iar relaţia lui Dumnezeu cu ei s-a sfârşit la Cruce.

De cealaltă parte premilenistul susţine că Israel a jucat un rol pivotal în schema escatologică a lui Dumnezeu; dar conceptul milenist este literalist şi scapă din vedere natura spirituală a schemei de răsumpărare, escatologice. Pentru a ilustra ceea ce vrem să spunem haideţi să ne îndreptăm atenţia înapoi asupra lui Pavel trimis în judecată fiind acuzat că predică nădejdea lui Israel.

În Fpt. 21 Iudeii în mod greşit au crezut că Pavel a introdus un păgân în templu şi l-au atacat cu intenţi criminale, Fpt. 21: 26f. Adus în faţa Sanhedrinului, ziua următoare, Pavel le-a spus, „din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” Fpt. 23: 6. Acest fapt a dezbinat instantaneu curtea, din moment ce „Saducheii zic că nu este înviere, vers. 8. Privind la suprafaţă, Pavel s-a aliat cu Fariseii în speranţa lor privitoare la o înviere fizică deoarece ei dintr-o dată spun, „Noi nu găsim nici o vină în omul acesta” vers. 9. Şapte zile cel puţin au trecut de la înfăţişarea lui Pavel în faţa Sanhedrinului până la apariţia lui în faţa lui Felix. Fpt. 23: 11, 31-32; 24: 1. Când Pavel se apără în faţa guvernatorului el spune, „am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi” Fpt. 24: 15. Ce s-a întâmplat cu Fariseii care cu doar câteva zile în urmă au spus că nu găsesc nici o vină în Pavel? Este cert că Pavel nu s-a referit la Saduchei atunci când a spus că pârâşii lui „nutresc” speranţa învierii – Saducheii au ieşit din scenă! Deci ce s-a întâmplat cu Fariseii? De ce au întors foaia din „ Noi nu găsim nici o vină în omul acesta” în „Am găsit pe omul acesta care este o ciumă, care pune la cale răzvrătiri printre Iudeii de pe tot pământul” Fpt. 24: 5? S-ar putea ca ei să-şi fi dat seama ce spunea Pavel de fapt despre înviere?

Pentru ajutor să ne întoarcem puţin la lucrara lui Isus. Fără îndoială că Evreii aşteptau şi anticipau cu nerăbdare venirea lui Mesia şi a împărăţiei Sale cf. Luc. 3: 15 Io. 1: 19, etc. Isus a venit predicând întemeierea iminentă a împărăţiei Mc. 1: 15. Acum, Iudeii doreau împărăţia iar Isus a promis împărăţia. La început Iudeii au avut un entuziasm debordant privitor la promisiunea lui Isus; dar ceva s-a întâmplat şi Iudeii l-au ucis pe Isus. DE CE? Pentrucă Isus nu le-a oferit felul de împărăţie pe care-l aşteptau şi-l doreau ei! Ei doreau ca împărăţia să vină cu pompă, situaţie materială şi grandoare – fără să mai menţionăm izgonirea Romanilor. Isus le-a spus că împărăţia Lui nu este acel tip de împărăţie; El le-a interzis slujitorilor Săi să lupte, cf. Io. 18: 36. Iudeii L-au ucis datorită faptului că El le oferea o împărăţie spirituală când ei de fapt doreau o restaurare naţională.

Isus a venit să fie rege, Io. 18: 33-37; şi cel puţin într-una din ocazii Iudeii, impresionaţi de abilitatea Lui de a hrăni miile cu doar câteva felii de pâine şi câţiva peşti – şi probabil interpretând greşit aranjarea de tip militar a mulţimilor aşa cum a poruncit Isus, Luc. 9: 12 şi cont. – erau gata să vină să-L facă pe Isus împăratul lor, Io. 6: 15. Dar Isus a refuzat eforturile lor şi ca urmare, Israel l-a respins pe Isus. Acum, Iudeii au dorit un împărat iar Isus a venit să fie un Împărat. DE CE atunci, l-au ucis? Pentrucă El a refuzat să fie acel fel de împărat pe care îl doreau ei. Dacă Isus s-ar fi oferit să restaureze Israelul naţional prin cucerire militară, ei cu bucurie L-ar fi încoronat! Dar pentrucă El a dorit să fie un împărat spiritual ei s-au întors împotriva Lui şi l-au ucis.

 

Acum înapoi la Pavel.

Pavel învăţa despre aceiaşi împărăţie şi le oferea acelaşi împărat ca şi Isus, Fpt. 17: 6-7. Pavel învăţa despre înviere. Fariseii doreau învierea, Fpt. 24: 15. Dar Fariseii, la început prietenoşi, s-au întors împotriva lui Pavel şi doreau să-l omoare. DE CE? Pavel spune că din cauza învierii! Dar dacă Pavel a propovăduit învierea iar Fariseii credeau în înviere, de ce doresc ei să-l omoare? S-ar putea ca ei să fi vrut să-l omoare pe Pavel din acelaşi motiv pentru care L-au omorât pe Isus? Pentrucă el nu le oferea acel tip de înviere pe care îl doreau ei? Cu greu poate cineva obiecta că Fariseii au respins doctrina învierii pe care o propovăduia Pavel pentru simplu motiv că o oferea prin Isus. Iudeii au fost mai mult decât doritori să-L accepte pe Isus ca rege în termenii lor. Era natura a ceea ce se oferea, nu persoana prin care se oferea, ceea ce a cauzat reacţia violentă. Persoana a fost respinsă datoirtă a ceea ce învăţa privitor la oferta făcută! Aceasta, credem noi, este singura cale de a înţelege de ce Fariseii au făcut un astfel de „stânga-mprejur” în cazul lui Pavel. Dacă Pavel ar fi oferit chiar lucrul pe care-l doreau Fariseii, învierea fizică, ei l-ar fi îmbrăţişat cu căldură din moment ce le oferea împlinirea speranţelor lor. La început ei au crezut că Pavel le este aliat. Dar foarte curând şi-au dat seama că au greşit şi l-au trimis în judecată pentru propovăduirea învierii, însăşi lucrul în care ei trebuiau să creadă. De ce să ucizi un om care se dedică aceluiaşi lucru ca şi tine? Nu se poate ca Pavel să fi predicat ceea ce ei doreau, înviere fizică; la fel ca şi Isus el predica realităţi spirituale nu fizice!

Acest lucru se confirmă dacă ne uităm mai atenţi la Împărăţie.

 

Împărăţia nu vine ca să izbească privirile.

 

După cum am văzut, Iudeii au dorit o împărăţie naţionalistă şi politică – o împărăţie vizibilă, materială. În Luca, Fariseii au venit la Isus întrebând „când va veni împărăţia lui Dumnezeu?” Luc. 17: 20. Nu ar aştepta Fariseii, care doreau o împărăţie naţionalistă, o înviere fizică, materială? Isus le-a răspuns, „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice „uite-o aici sau uite-o acolo!” Căci iată că împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” Luc. 17: 20-21. Vă rog să observaţi că Isus a spus că „împărăţia nu vine în aşa fel ca să izbească privirile”. Aici avem acum un punct decisiv. Venirea Împărăției și Învierea sunt EVENIMENTE SIMULTANE!

În 2.Tim. 4: 1 apostolul a spus „Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi (la) arătarea şi Împărăţia Sa” (vezi Mat. 16: 27-28; 25: 31). Acum, dacă natura viitoarei împărăţii era de aşa fel că „nu izbeşte privirile” de ce trebuie să credem că învierea care o însoţeşte şi care face posibilă intrarea în aceea Nouă Ordine (veacul viitor), Luc. 20: 27-38 ar fi de o natură diferită de a împărăţiei însăşi? Aici suntem ajutaţi să înţelegem antagonismul vehement împotriva doctrinei lui Pavel privind învierea. Fariseii ÎL respinseseră deja pe Isus deşi El le-a oferit împărăţia. Ei l-au respins deoarece, deşi le oferea ceea ce ei doreau la suprafaţă, ceea ce El le oferea în realitate era de natura diferită de de ceea ce ei îşi închipuiau. Lucrurile nu erau altfel cu privire la Pavel. În timp ce el le oferea ceea ce se presupunea că aşteptau, ei au descoperit că oferta era de natură diferită de ceea ce ei doreau. Prin urmare, apărarea iniţială acordată lui Pavel curând s-a transformat în acuzare. Toate acestea cer cu insistenţă ca noi să înţelegem învierea ca pe un eveniment spiritual nu fizic. Se potriveşte perfect cu ceea ce am văzut în legătură cu aspectul „deja dar nu încă” al învierii şi de asemenea este în acord cu cadrul eliberării din păcat.

Haideţi să ne întoarcem acum la nădejdea lui Israel, învierea, în lumina aspectului „deja dar nu încă” şi a naturii ei spirituale. Pentru Pavel, speranţele profetice privitoare la mântuire ale lui Israel se rezumau la un cuvânt – Învierea. În Rom. 11: 7 apostolul a vorbit de nădejdea lui Israel. „Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi.” Nădejdea lui Israel a fost învierea, dar Pavel spune că în timp ce Israel, majoritatea, nu au primit aceea nădejde, rămăşiţa aleasă a primit-o.

 

Acum mare atenţie! Nădejdea lui Israel a fost învierea, Fpt. 24: 15; 26: 6 şi cont. Aleşii, adică rămăşiţa lui Israel, a primit nădejdea lui Israel Rom. 11: 7. Prin urmare aleşii, rămăşiţa lui Israel au primit ÎNVIEREA! ( de aceea ei sunt numiţi „cele dintâi roade” v. 16). Acest lucru este în acord perfect cu rezultatul investigaţiei noastre din Filipeni 3 de mai sus, unde Pavel a declarat că el deja a ajuns „la un anumit nivel” al învierii. Nu este extrem de evident că învierea nu putea fi o ridicare a trupurilor fizice moarte din pământ? Pavel nu spunea că rămăşiţa lui Israel a fost înviată fizic din morţi – sau? (Afară de cazul în care se susţine că Pavel nu se gândeşte aici la înviere (vezi vers. 15) unde apostolul discută soarta lui Israel: „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?”) Acum, dacă acceptarea celor lepădaţi a fost „viaţă din morţi” ce era ceea ce a primit „rămăşiţa”? Era ceva diferit? NU! Rămăşiţa a primit viaţă din morţi!

Şi când va primi Israel viaţa lui din morţi – când va fi primirea lor din nou? În Rom. 11: 25-27 Pavel spune că mântuirea lui Israel va fi când „va intra numărul deplin al neamurilor.” Acest număr deplin al neamurilor nu este un număr matematic ci o referire la aducerea neamurilor la deplina egalitate în Christos. Compară vers. 11-12 pentru a vedea că referirea lui Pavel la Plinătate vorbeşte de o stare de binecuvântare nu de cifre care să fie numărate. Mântuirea lui Israel deasemena va fi simultană cu venirea Domnului „Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile de la Iacov” vers. 26. Spaţiul nu ne permite o discuţie detailată pe tema venirii Domnului pentru mântuirea lui Israel dar vrem să observăm acest fapt semnificativ: Mântuirea lui Israel urma să vină după ce Israel avea să fie trecut prin focul judecăţii lui Dumnezeu. Observaţi o examinare scurtă a doar trei predicţii din VT. Is. 2-4; Is. 65-66; Zah. 12-14;

I. Is. 2-4. În Is. 4: 3-4 Yahweh a vorbit de momentul când va spăla murdăriile fiicelor Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, şi „va aşeza, Cortul Lui peste locurile lui de adunare ca un adăpost. Acest lucru se va întâmpla în „ziua aceea” când Odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă. Fără îndoială, Odrasla este Domnul Christos. Când va fi „în ziua aceea”? Urmărind referinţele antecedente în cap. 3 şi 2 câteva lucruri devin evidente.

1). Va fi o vreme de război, 3: 25 când Dumnezeu se va scula să judece pe Israel, 3: 13-14.

2). Acest lucru se va întâmpla datorită faptului că Ierusalimul s-a răzvrătit împotriva Domnului, 3:8.

3). Se va numi „ziua Domnului”, 2: 12, momentul în care cei răi vor fugi la munţi pentru a „intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” 2: 10; 19-21

4). Aceste evenimente vor avea loc „la sfârşitul zilelor” (Biblia Traducere Literală Nouă, Bucureşti 2001, vezi nota de subsol de la litera „i”), (Cornilescu traduce expresia „scurgerea vremurilor”) când va fi întemeiată Împărăţia lui Dumnezeu, 2: 2 şi cont.

Această „Zi a Domnului” nu poate vorbi despre un scenariu al sfârşitului timpului dacă oamenii au timp să fugă la munţi. Se potriveşte bine cu predicţia lui Isus referitoare la judecata Ierusalimului din Mat. 24: 15 şi cont., unde le spune ucenicilor Săi să fugă şi să caute protecţie în munţi. Dar nu suntem lăsaţi în ceaţă cu privire la profeţia lui Isaia. În Luc. 23: 28-31 Isus face aluzie directă la profeţia lui Isaia într-o predicţie a viitoarei judecăţi asupra Ierusalimului care avea să vină în timpul generaţiei Sale!

Acum să ne întoarcem la Isaia cap. 4. Isaia a prezis întemeierea înpărăţiei lui Dumnezeu, curăţirea păcatului lui Israel şi aşezarea Cortului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor (compară Is. 4: 5-6 cu Apo. 7: 15-17 şi Apo. 21: 3-4); acestea toate sunt veşti bune, cu siguranţă. CUM se vor realiza aceste lucruri? În Ziua Domnului şi prin „duhul judecăţii şi duhul „nimicirii” (duh de ardere sau foc, Biblia Traducere Literală Nouă, Bucureşti 2001). Tot ceea ce spun aceste lucruri este că Mântuirea lui Israel urma să vină când Israel avea să fie Judecat! Vezi Ioel 2-3. Observaţi corelarea lui Isaia cu cartea Apocalipsa.

1). În Apocalipsa găsim mântuirea lui Israel, 7: 4 şi cont., 14: 1-5.

2). Împărăţiile lumii devin împărăţia lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, 11: 15.

3). Templul lui Dumnezeu este aşezat în mijlocul oamenilor 21: 3 şi cont.

4). Cei scrişi în carte sunt mântuiţi cf. Isaia 4: 2-4 şi Apo. 20: 12-15

Iar toate aceste lucruri au loc când cetatea „unde a fost răstignit Domnul lor” este distrusă.

 

II. Isaia 65-66. Ambele capitole vorbesc despre binecuvântarea venirii „cerului şi pământului nou” Is. 65: 17-19; 66: 22. Aceasta este „vestea bună” a împlinirii speranţelor mântuirii lui Israel. Dar mai era şi faţeta „vestea rea.” Israel avea să umple măsura păcatelor sale, Is. 65: 6-7; (vezi Mat. 23: 29-33; 1.Tes. 2:15-16) ca urmare „Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: ,Domnul, Dumnezeu vă va omorî`, şi va da robilor Săi un alt nume”. În timp ce acest lucru era adevărat rămăşiţa avea să fie mântuită, 65: 8-9. În Is. 66: 15 şi cont., această judecată avea să aibă loc la venirea Domnului „Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carăle Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine.” Interesant este vers. 19. Din moment ce există campanii evanghelistice după venirea Domnului, aceasta cu greu sugerează o judecată la sfârşitul timpului. Isus a spus că Israel va umple măsura păcatului lui şi va fi distrus în generaţia Lui, Mat. 23: 29-31, iar El a descris acel eveniment în termenii venirii Sale pe nori cu mare putere şi slavă, Mat. 24: 29-31.Prin urmare, în Isaia 65-66 găsim conceptul mântuirii lui Israel ca având loc la venirea Domnului pentru a consuma (a desăvârşi) nădejdea mântuirii prin judecată.

Vechiul Israel trupesc va fi slujit scopului lui de a aduce în lume pe Mesia, Gal. 3: 23 şi cont; Prefigurând şi întruchipând lucrarea Sa, Evr. 10: 1 şi cont., prin care se accentua zădărnicia mântuirii prin fapte şi desnădejdea produsă de păcat, Rom. 5: 20-21. Dumnezeu va înlătura externul şi carnalul şi va întemeia pe deplin spiritualul.

 

III. Zah. 12-14 Profetul a prezis vremea când ei „îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut” 12: 19. Dar „în ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie” 13: 1. Acest lucru se va întâmpla când Dumnezeu va „scoate de asemenea din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul necurat” 13: 2; şi când rămăşiţa lui Israel va fi mântuită prin trecerea prin foc 13: 8-9. Mai exact, va fi atunci când Domnul va veni cu sfinţii săi şi va „strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului” 14: 1-5. Zaharia a prezis venirea Domnului împotriva Ierusalimului dar cu toate acestea a prezis că la aceea vreme se va asigura casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru mântuire. Conceptul salvării prin judecată este ţesut, fără posibilitate de separare, împreună cu speranţele mesianice de mântuire ale lui Israel.În Mat. 24: 30 Isus citeză din Zah. 12: 10-12 şi aplică pasajul la venirea Sa împotriva Ierusalimului în AD 70. Prin urmare găsim aici exact aceiaşi idee ca şi în Isaia, mântuirea lui Israel realizată când Israel va fi fost judecat la venirea Domnului. Avem aplicația lui Isus a lui Is. 2-4 la venirea Lui, la căderea Ierusalimului. Îl avem pe Isus spunând că Israel va umple măsura păcatului său, aşa cum a prezis Isaia în cap. 65-66, şi va fi distrus la venirea Sa împotriva lui Israel la căderea Ierusalimului; iar Zaharia spune că Israel avea să fie mântuit când Domnul avea să vină împotriva Ierusalimului. Isus aplică Zaharia la evenimentele din AD 70. Cu aceste trei predicţii înaintea noastră ne întoarcem la Romani 11.

 

Înviera şi Legea.

 

Studiul nostru cu privire la Pavel în timpul procesului nu doar atestă natura spirituală a învierii ci şi descoperă probleme serioase ale perspectivei escatologice viitoriste. Când a stat înaintea lui Felix, Pavel a spus în cei mai categorici termeni că evanghelia lui privitoare la înviere nu era nimic mai mult sau mai puţin decât au prezis Moise şi Profeţii, Fpt. 24: 14 şi cont. Când Iudeii au zis, „Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia,” Pavel a răspuns, „n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum” 24: 13; şi„N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului” 25: 8. Pavel a spus că NU propovăduieşte împotriva Legii şi totuşi înterpretările moderne ale lui Efeseni 2, Coloseni 2, şi Romani 7 susţin că Pavel spune că Vechea Lege a fost complet înlăturată la Cruce! Orice doctrină care îl pune pe Pavel împotriva lui Pavel este greşită; Pavel a spus că nu a predicat împotriva Legii.

Când sunt studiate cu atenţie, aceste texte tocmai citate, în ciuda aşteptărilor învaţă că cei care intrau în Christos prin botez, mureau faţă de Lege; Legea însăşi nu era moartă. Există o mare diferenţă între moartea Legii şi moartea creştinului faţă de Lege! (Vezi comentariul de la început). Acum, dacă Vechiul Legământ a fost înlăturat complet la Cruce, cum putea Pavel să predice împlinirea, încă în viitor pentru el, a acelui Legământ? Dacă speranţa escatologică a Creştinilor nu trebuie / nu trebuia legată de împlinirea promisiunilor Vechiului Legământ făcute lui Israel, de ce speranţa escatologică a lui Pavel era atât de ferm întemeiată pe „Lege şi Profeţi”? Dacă Israel a fost lepădat la Cruce de ce Pavel după 20 de ani de la Cruce încă mai predica nădejda lui Israel? Este evident din studiul nostru asupra lui Rom. 11 că Pavel nu l-a văzut pe Israel abandonat la Cruce. De fapt pentru Pavel promisiunile lui Israel erau fără posibilitate de desfacere, legate de Cruce iar Crucea era puterea prin care Dumnezeu avea să împlinească promisiunile Sale faţă de ei. Iar toate acele promisiuni nu erau împlinite la momentul Crucii! Isus a spus că Legea Veche nu va trece pănă nu va fi împlinită, Mat. 5: 17-18. Iar Pavel a predicat că învierea era un element constitutiv al Legii; prin urmare Legea nu putea fi înlăturată până nu avea loc învierea !!!!! Puţini ar contesta faptul că învierea este vremea răscumpărării. Ef. 1: 13-14 spune că darurile miraculoase ale Duhului au fost date „pentru răscumpărarea celor câştigaţi.” În Luc. 21: 22-32 Isus a vorbit de venirea Sa la căderea Ierusalimului ca despre o vreme a „răscumpărării” (n.tr. în original greaca foloseşte acelaşi termen apolutrusis atât în Ef. 1: 14 cât şi în Luc. 21: 28; Cornilescu îl traduce în Luc. 21: 28 cu „izbăvire”). Am vrea să notăm trei lucruri în legătură cu acest text şi discuţia noastră despre înviere şi răscumpărare.

1. Isus a spus că la căderea Ierusalimului trebuie „să se împlinească tot ce este scris” Luc. 21: 22. Astfel Isus stabileşte timpul când condiţia pusă de El, pentru trecerea Legii – împlinire completă – va fi întrunită.

2. Isus a spus ucenicilor că atunci când vor vedea acele evenimente întâmplându-se, „să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele pentrucă răscumpărarea voastră se apropie” v. 28. Unii spun că această răscumpărare se referă doar la salvarea vieţilor lor fizice de prigoana în desfăşurare. Dacă acest lucru ar fi adevărat, şi dacă se susţine că distrugerea Ierusalimului a fost un eveniment strict local, ce valoare aveau aceste cuvinte pentru cei din afara Iudeii? Mulţi comentatori recunosc că Rom. 13: 11-13 vorbeşte despre Căderea Ierusalimului. Şi totuşi este numită „ziua” iar Pavel spune, „acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” Dacă răscumpărarea / mântuirea este doar din persecuţie fizică şi dacă judecata Ierusalimului a fost un eveniment strict localizat, în ce fel ar fi mântuirea Romanilor aproape? (vers. 11). Conform conceptului de „judecată locală” nu exista ceva din care să fie „salvaţi” Romanii! Acest lucru este adevărat şi cu privire la 1.Pet. 4: 7, 17. Petru vorbea fraţilor din Asia, Pont, Galatia, etc, 1.Pet. 1:1. Şi totuşi spune că „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape” 4: 7; şi , „suntem în clipa când judecata stă să înceapă (pe punctul de a începe) de la casa lui Dumnezeu, 4: 17. Coffman spune că aceste versete se referă la căderea Ierusalimului şi că a fost „cel mai mare eveniment singular într-o mie de ani, şi mai semnificativ din punct de vedere religios, decât orice alt eveniment care a avut loc în istoria umană.” Dacă acest lucru este adevărat cu greu poate fi numit „eveniment local”. Pentrucă dacă căderea Ierusalimului a fost un eveniment strict local, ce importanţă ar fi avut pentru fraţii din Asia, Capadocia şi Pont, etc ? Faptul este, că nu a fost un eveniment local în semnificaţie mai mult decât au fost „locale” în semnificaţie Crucificarea sau Învierea! Mai mult, aşa cum am văzut în Is. 2-4, 65-66 şi Zah. 12-14 Dumnezeu a promis că mântuirea lui Israel va avea loc odată cu judecata lui la AD 70. Fără doar şi poate, Israel nu a fost salvat fizic la acel moment. Ceea ce vrem să spunem, este că atunci când Isus a spus că izbăvirea esta aproape El nu a vorbit doar de izbăvirea din persecuţie. În timp ce includea acest lucru pentru ucenicii Săi, căderea Ierusalimului a însemnat consumarea (desăvârşirea) izbăvirii spirituale. Ceea ce Isus a inițiat prin suferinţa Sa, va consuma (desăvârşi) prin Parousia (arătarea) Lui Evr. 9: 24-28.

3. În Luc. 21: 32 Domnul în mod specific a spus că toate aceste lucruri vor avea loc în timpul generaţiei Sale. Există prin urmare o armonie perfectă între Isus şi Pavel în legătură cu înplinirea şi trecerea Legii, izbăvirea sau răscumpărarea şi învierea. Vechiul Legământ trebuia împlinit înainte de a trece. Isus a spus că trecerea Vechiului Sistem va aduce răscumpărarea; Răscumpărarea este echivalentă cu Învierea.

Pavel a propovăduit că trecera completă a Vechiului Legământ va fi momentul învierii. În 1.Cor. 15: 54-56 apostolul a spus că predicţiile referitoare înviere din Isaia 25: 8 şi Osea 13: 14 se vor împlini când boldul morţii şi puterea păcatului vor fi distruse. Specific, el a spus că puterea păcatului este Legea vers. 56. Care Lege a dat putere păcatului? Dă Evanghelia putere păcatului? Aşa ar trebui dacă învierea nu are loc decât la sfârşitul Erei Creştine deoarece Evanghelia este singura Lege curentă a lui Dumnezeu. Deci, din moment ce învierea este echivalentă cu eliberarea de puterea păcatului adică „Legea,” şi dacă învierea are loc la sfârşitul Erei Creştine, atunci învierea trebuie să fie eliberarea de Evanghelie! Cine poate crede aşa ceva?????? Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a mântui, Rom. 1: 16. Problema este „legea păcatului şi a morţii” Rom. 8: 1-3. Vechea Lege nu a putut niciodată să-l salveze pe om de aceea Lege. Evanghelia însă, da! Nu învierea este cea care-l eliberează pe om de Evanghelie; ci Evanghelia este cea care îl eliberează de Legea păcatului şi a morţii! Din moment ce Evanghelia nu poate fi puterea păcatului, atunci care lege poate fi?

Pavel foloseşte termenul „legea” de 117 ori în scrierile sale; de 110 ori acest termen se referă la Vechiul Legământ. În cele 7 cazuri în care nu se referă la acel V.L. contextul foarte clar indică care lege este în discuţie. Este evident prin urmare, că atunci când Pavel foloseşte termenul „Legea” în 1.Cor. 15, folosirea lui consecventă, logică a termenului, ar trebui să ne călăuzească înţelegerea. Poate fi definit Vechiul Legământ ca fiind puterea păcatului? Într-adevăr! În Rom. 5: 20 Pavel a spus că Legea a fost dată „ca să se îmulţească greşala.” Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu a dat Legea ca omul să păcătuiască mai mult – omul nu avea probleme în a face aceasta! Dumnezeu a dat Legea ca să facă „păcatul să se arate din cale afară de păcătos” Rom. 7: 13, pentruca omul să devină acut conştient de păcătoşenia lui. În cap. 7 din Rom. Pavel a spus: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea.” Despre ce fel de moarte vorbeşte Pavel aici? Este vorba de moarte biologică şi trupul lui fizic? Evident că nu! Totuşi el spune că a fost lovit cu moartea. Ce Lege descria Pavel atât de expresiv în termenii păcatului şi a morţii? Care Lege a dat păcatului o astfel de stăpânire asupra lui Pavel? Era legea care spunea, „să nu pofteşti” vers. 7 – Vechiul Legământ al lui Israel. Aceasta este Legea sub care Pavel se trudea, care a creat „trupul morţii sale” Rom. 7: 24 şi de care Pavel tânjea atât de mult să fie eliberat, cf. Fil. 3: 1-15.

 

În contrast cu „Legea Duhului de viaţă în Christos” Vechea Lege nu putea elibera de „legea păcatului şi a morţii,” Rom. 8: 1-3. Aşa cum deja am văzut în cap. 5-7 din Romani, Legea de fapt a accentuat cunoştinţa „legii păcatului şi a morţii.” Tocmai cum Pavel a declarat în Gal. 3: 10: „Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentrucă este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Astfel, Vechea Lege este văzută a fi puterea păcatului. În cea de-a doua sa epistolă către Corinteni, Pavel vorbeşte despre Vechea Lege. Deşi legea „scrisă şi săpată în pietre” era slăvită prin intenție şi scop, ea totuşi era „slujba aducătoare de moarte” 2.Cor. 3: 7. Aposolul a vorbit de nădejdea lui atunci prezentă, vizând trecerea completă a slujbei aducătoare de moarte 3: 12.

Acum, dacă Vechea Lege a trecut, a fost înlăturată complet la Cruce, cum putea Pavel încă să spere la trecerea ei 20 de ani mai târziu când şi-a scris Epistola? Pavel a numit Vechea Lege slujba aducătoare de moarte deoarece ea nu putea elibera de păcat. Observaţi ce spune Pavel în Gal. 3: 21 „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege”. Pavel foloseşte „viaţă” şi „neprihănire” interschimbabil. Aşa cum am văzut mai devreme, definiţia biblică a vieţii şi morţii, în contextul lucrării de răscumpărare a lui Isus, nu este răscumpărare din moartea biologică, ci răscumpărare din moartea cauzată de păcat, adică despărţirea de Dumnezeu. Iar Legea nu putea niciodată să ne elibereze de această despărţire. Dimpotrivă accentua problema păcatului, - era puterea păcatului. Acum, dacă Vechea Lege era slujba aducătoare de moarte, ce este eliberarea de respectiva moarte? Este oare viaţa din morţi? Să fie învierea? Iar dacă Vechea Lege era preocupată de „porunci pământeşti” Evr. 9: 10 şi de lucruri „făcute de mâini” dar avea să facă loc Cuvântului Evangheliei ne supus „putrezirii”, 1.Pet. 1: 23, nu ar fi aceasta o schimbare de la putrezire la neputrezire, 1.Cor. 15: 53? Este evident în toate aceste pasaje că puterea păcatului era Vechiul Legământ. Şi acum mare ATENŢIE!

1. Isus a spus că întreaga Lege trebuia împlinită înainte de a trece. Pavel a spus că învierea va avea loc când predicţiile V.T., Isaia 25 şi Osea 13 se vor fi împlinit. Prin urmare, Vechea Lege nu putea trece până nu a avut loc Învierea. Dacă învierea nu a avut loc, atunci Vechiul Testament este încă în vigoare.

2. Pavel a spus că învierea va fi eliberare de puterea păcatului. Vechea Lege a fost puterea păcatului. Prin urmare învierea este deplina eliberare de sub Vechea Lege.

3. Izbăvirea de Legea Veche, slujba aducătoare de moarte, avea prin să vină când ea, avea să fie împlinită de întemeierea Legii Noului Legământ a vieţii în Isus Christos. Dacă Noul Legământ al lui Christos a fost pe deplin implementat şi Vechiul Legământ a fost pe deplin înlăturat, atunci puterea păcatului a fost distrusă iar învierea este o realitate în Christos! Cu alte cuvinte, din moment ce Vechea Lege era slujba aducătoare de moarte iar Noua Lege a lui Christos este Legea Vieţii, Învierea a devenit o realitate odată cu deplina întemeiere a Noului Legământ al lui Christos! În timp ce Vechea Lege nu mai există astăzi, păcatul există. Iar păcatul încă desparte exact cum a făcut cu Iudeii sub slujba aducătoare de moarte sau neamurile „fără Lege” Rom. 2: 14 dar care erau totuşi moarte în păcat. Învierea din păcat la viaţă, este cea care a devenit o realitate în Christos. Cei care vin astăzi la Christos, în Christos, sunt eliberaţi de păcat Ef. 2: 1 şi înviaţi la o viaţă nouă, Rom. 6: 1-4. Dacă Vechiul Legământ nu a fost împlinit atunci el este încă în vigoare! Iar dacă el este în vigoare nu există eliberare curentă de legea păcatului şi a morţii. Ce BINE a făcut atunci Christos? CE este atunci Legea Duhului de viaţă în Christos, Rom. 8: 3 şi De ce anume ne izbăvește ea???

În Ioan 5 Isus clar afirmă că auzirea vocii Lui este cea care dă viaţă din morţi. A „auzi” vocea Lui este un eufemism pentru ascultarea de Cuvântul Său, deci ascultarea de Christos dă viaţă din morţi. Aceasta este ceea ce a fost prezis de scripturile V.T., Ioan 5: 39 şi cont., şi a devenit realitate prin Evanghelie. Nu Vechiul Legământ mântuieşte ci Christos.

Acest scurt studiu asupra Legii şi învierii a demonstrat că părerea modernă conform căreia Legea a fost înlăturată la Cruce este eronată din moment ce Isus a spus că întreaga Lege trebuia împlinită înainte ca să poată fi înlăturată, iar unul din elementele constitutive a Legii era Învierea. Dacă învierea nu a avut încă loc, atunci V. Legământ este încă în vigoare. Mai departe am văzut că Pavel descrie învierea ca o eliberare de Vechea Lege care da putere păcatului, şi ca o aducere la Evanghelia lui Isus Christos care dă viaţa. Toate acestea sunt pe deplin în acord cu ceea ce am văzut în legărură cu Ioan 5: 24-29 şi mişcarea lui de la începutul recoltei/ învierii spre completa înviere. A existat o perioadă de tranziţie de la momentul când Vechiul Legământ era îmbătrânit Evr. 8: 13 şi deci „aproape de pieire” până la descoperirea, revelarea şi comfirmarea completă a Evangheliei. Cei care ieşeau de sub Lege şi veneau la Christos experimentau viaţa din morţi. Aici erau încluse şi Neamurile care deşi nu aveau Lege, erau moarte în păcat, Ef. 2: 1 şi cont., dar care erau aduse la viaţă „înviate în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu” Col. 2: 12, prin botez.

Dacă ne dăm seama de necesitatea absolută a împlinirii Vechii Legi şi luăm în considerare discuţia lui Pavel referitoare la relația trecerii Legii cu Învierea, suntem obligaţi să vedem învierea ca eliberare completă de păcat, o înviere spirituală. Acest fapt cere şi o nouă perspectivă asupra relaţiei lui Dumnezeu cu Israel după Cruce. Dumnezeu nu a putut înlătura pe Israel până nu Şi-a împlinit toate promisiunile faţă de el „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” Rom. 11: 29. Dacă, Dumnezeu nu Şi-a împlinit promisiunea învierii – nădejdea lui Israel – și prin urmare nu a mântuit pe Israel (atunci Dumnezeu trebuie că mai are o relaţie specifică cu Israel), nici noi nu suntem mântuiţi (pentrucă Mântuirea vine de la Iudei Io. 4:22) - nu avem la ce să ne facem PĂRTAŞI cu Israel, Ef. 3: 6 şi Rom. 11: 17!!!!!!! Totuşi căderea Ierusalimului demontrează dincolo de orice îndoială că relaţia lui Dumnezeu cu Israel este încheiată, vezi Dan. 9: 24-27; prin urmare promisiunile lui Dumnezeu sunt împlinite iar Nădejdea lui Israel a devenit o realitate!