Cadrul profetic a lui Ioan 5

 

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

 

trad. Iosif Dragomir

 

 

Cu câteva excepţii, comentatorii sunt de acord că Daniel 12 şi Ezech. 37 formează cadrul profetic a predicţiei lui Isus privitoare la înviere din Ioan 5: 24-29. Iar acest lucru cu greu poate fi negat. Interesant, câţiva comentatori conştienţi de constrângerile lui Dan. 12 neagă orice legătură a acestuia cu Io. 5: 28-29. Unii din ei văd clar că Dan. 12 a prezis evenimente asociate cu sfârşitul Lumii Iudaice în AD 70 – nu cu sfârşitul timpului. Că acest lucru este adevărat cu greu poate fi negat. Însă asocierea învierii din Dan. 12 şi căderea Ierusalimului nu exclude legătura lui Dan. 12 cu Ioan 5! Doar o teologie ipotetică necesită o dihotomie între cele două pasaje. Paralela dintre Dan. 12 şi Mat. 24 stabileşte clar că Isus a crezut că predicţiile lui Daniel se vor împlini în timpul generaţiei Sale. Daniel a prezis o vreme de mare necaz, 12: 1; Isus a prezis că va fi în timpul generaţiei Sale Mat. 24: 21. Daniel a prezis mântuirea aleşilor şi învierea 12: 1-2; Isus a spus că aleşii vor fi strânşi laolaltă la venirea Sa în timpul generaţiei Sale Mat. 24: 30-34. Daniel a spus că predicţiile lui implică vremea sfârşitului vers. 4 şi 9; Isus a spus că sfârşitul veacului Mat. 24: 3 va veni când Evanghelia se va fi predicat la toate Neamurile Mat. 24: 14 – în timpul generaţiei Sale Mat. 24: 34. Daniel a prezis urâciunea pustiirii 12: 11; Isus a spus că generaţia Lui va vedea acel rău şi s-a referit direct la Daniel, Mat. 24: 15. Daniel a auzit un înger întrebând pe un altul când se vor împlini aceste lucruri şi răspunsul a fost „toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot” 12: 7. Prezicând căderea Ierusalimului, Isus a spus că toate lucrurile prezise de către Daniel vor fi împlinite la cădera Ierusalimului în generaţia Sa!

Cu aceste paralele incontestabile înaintea noastră, dacă se admite că Dan. 12 stă la baza lui Io. 5: 28 şi cont., atunci afirmaţiile lui Daniel cum că învierea va avea loc în momentul zdrobirii lui Israel, este răspunsul definitiv al inspiraţiei. „Viitorul ceas” al consumării din Ioan 5 avea să fie când Israel avea să fie distrus în AD 70. Ezech. 37 : 12-14 este la fel de decisiv. Observaţi că învierea (conf. lui Daniel) va avea loc când Yahwe va trimite Duhul Său peste Israel, 37: 14. Acest fapt identifică pozitiv cadrul temporal pentru înviere, ca fiind zilele din urmă ale lui Israel, per Ioel 2: 28 şi cont., din moment ce Duhul avea să fie turnat în zilele de pe urmă ale lui Israel. Această revărsare a Duhului avea să fie miraculoasă. Din moment ce învierea avea să fie realizată de lucrarea Duhului când urma să fie revărsat asupra lui Israel, Învierea trebuie limitată la cadrul lucrării miraculoase a Duhului Sfânt din zilele din urmă. Dacă lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt a fost încheiată atunci învierea a avut loc! Dacă învierea nu a avut loc, lucrarea miraculoasă a Duhului ar trebui să fie evidentă. Acest lucru este clar deoarece lucrarea miraculoasă a Duhului este cea care „va învia şi trupurile voastre muritoare” Rom. 8: 11. (Acesta este acelaşi trup despre care Pavel spune în vers. 9-10 că era deja mort; scria Pavel unor oameni morţi din punct de vedere biologic?) Lucrarea miraculoasă a Duhului era „arvuna moştenirii noastre” Ef. 1: 13-14, „pentru (sau până la) răscumpărarea celor câştigaţi.” Luca a spus că Răscumpărarea va avea loc odată cu venirea lui Isus la căderea Ierusalimului Luc. 12: 28. Acum dacă nu mai avem lucrarea miraculoasă a Duhului iar învierea nu a avut loc atunci Dumnezeu Şi-a luat înapoi arvuna! Cine a mai auzit ca cineva care încearcă să cumpere o casă plăteşte arvuna iar apoi îşi ia înapoi arvuna înainte de a intra în posesia casei, - dar se aşteaptă ca totuşi să obţina casa? Aceea arvună este garanţia încheierii acelei tranzacţii! Dumnezeu a dat Duhul miraculos ca pe o arvună a învierii, 2.Cor. 5: 5. Dacă aceea înviere nu a avut loc dar Dumnezeu Şi-a luat înapoi arvuna (lucrarea miraculosă a Duhului), ce garanţie mai avem? În realitate, faptul că nu mai există minuni astăzi (aşa ca în primul secol) stă ca dovadă pozitivă că învierea a avut loc, mântuirea este reală şi Dumnezeu Şi-a ţinut Cuvântul!!!!!! Când îţi dai seama că învierea trebuia să aibă loc în „zilele din urmă” ale lui Israel, nu ale timpului, per Ezechiel 37 şi Ioel 2; când îţi dai seama că învierea trebuia să aibă loc când puterea poporului sfânt avea să fie zdrobită de tot, Dan. 12: 7; când îţi dai seama că Isus s-a arătat în „zilele din urmă” Evr. 9: 26 şi a prezis completa zdrobire a poporului sfânt în timpul generaţiei de Sale, Mat. 24, este extrem de clar că atunci când Isus a vorbit de înviere în Io. 5 şi a zis, „vine ceasul,” El nu a vorbit de o vreme îndepărtată ci a vorbit de generaţia Lui.

Isus era de fapt conştient de misiunea Lui de a „dovedi credincioşia lui Dumnezeu şi de a întări făgăduinţele date părinţilor” Rom. 15: 8. El nu a venit ca să spună că promisiunile vor fi amânate pentru milenii ci să anunţe împlinirea lor iminentă ! Io. 5: 28-29 prin urmare, văzut din perspectiva fundalului lui profetic, avea să aibă loc în parametrii foarte clar definiţi cronologic. Nu contează care este conceptul cuiva despre înviere, parametrii cronologici definiţi biblic ai învierii nu pot fi ignoraţi sau speculaţi.

 

 

Ce este Învierea?

 

Ce anume constituie învierea biblică? Există câteva elemente constitutive. Când examinăm fiecare din aceste elemente în lumina dovezilor NT, este foarte evident şi sigur în acelaşi timp, că a existat un aspect „deja dar nu încă” al învierii. Deasemenea devine clar că există doar o înviere care este punctul central al Escatologiei Biblice. Iar acest lucru se leagă perfect de afirmaţia noastră referitoare la Io. 5: 24-29. Pentru a ne ajuta în această investigaţie, vom lista elementele învierii şi apoi vom compara 1.Cor. 15 cu Col. 2-3 dând deasemenea atenţie şi altor pasaje, pentru a demonstra nu doar natura spirituală a învierii ci şi aspectul ei „deja dar nu încă”.

 

Învierea este:

 

1). Dezbrăcarea de un trup şi îmbrăcarea cu altul; cf. 1.Cor. 15: 35-44; Col. 2: 11-12; Col. 3: 5-10. În 1.Cor.15 apostolul spune „Şi când sameni, sameni nu trupul care va fi” vers. 37; În Coloseni el spune că ei s-au „desbrăcat de trupul poftelor firii pământeşti” 2: 11; 3: 9-10 şi se îmbrăcau cu omul cel nou. Sunt acestea „trupuri” diferite? (mai mult, cum s-au desbrăcat de acel trup dacă „trupul poftelor firii” este trupul bilogic şi fiziologic, interesant de ştiut nu-i aşa????)

2). Schimbarea de la putrezire la neputrezire. 1.Cor. 15: 42; 54-56; Col. 3: 5; Ef. 4: 22-25. În Corinteni Pavel spune că învierea este trecerea de la putrezire la neputrezire, vers. 42. În Efeseni şi Coloseni el vorbeşte de felul lor de viaţă fără Christos ca viaţa „care se strică după poftele înşelătoare” Ef. 4: 22; iar noua lor viaţă în Christos era „omul cel nou” Col. 3: 10. Acest concept se găseşte şi în 1. Petru 1. Scriitorul aminteşte cititorilor săi că nu au fost răscumpăraţi cu „lucruri pieritoare” (adică care putrezesc), lucruri specifice cultului Vechiului Legământ a lui Israel. Ei au fost răscumpăraţi prin sângele lui Isus. Mai mult, le amintea că în contrast cu acele lucruri „pieritoare, care putrezesc” ei au fost „ născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac” vers. 18-23. Care este natura a ceea ce s-a născut dintr-o sămânţă care nu poate putrezi? În Petru prin urmare, găsim ideea trecerii de la putrezire (pieritoare) la neputrezire pentru a descrie trecerea de la viaţa trăită în păcat în Lumea Noului Legământ al lui Christos.

3). Adus din moarte la viaţă, 1.Cor. 15: 42 şi cont; Col. 2: 13; 3: 1 şi cont; Ef. 2: 1 şi cont. Este foarte evident în Coloseni că aducerea din moarte la viaţă implică iertarea păcatelor. Mulţi nu văd că în Corinteni Pavel tratează aceiaşi chestiune când îi provoacă pe cei care negau că „cei morţi” vor fi înviaţi. (cei care au adormit în Christos, deci sfinţii VT, vers. 20). El i-a provocat cu implicaţiile doctrinei lor, una fiind că dacă morţii nu înviază „sunteţi încă în păcatele voastre” 1.Cor. 15: 17.

Acum, cum putea învierea fizică a trupurilor moarte sau eşecul de a învia să influenţeze în vreun fel iertarea păcatelor Corintenilor? Mai departe apostolul spune, dacă morţii nu înviază „cei care au adormit în Christos sunt pierduţi” v. 18. Ce vrea el să spună prin „pierduţi”? Ei deja au murit fizic! Prin pierduţi el se referă la faptul că sunt pierduţi spiritual! Prin urmare, iertarea păcatelor este ceea ce are loc la înveire. Acest lucru este întărit de Evr. 9: 15 unde ni se spune că moștenirea pe care nu au primit-o şi nu o puteau primi sfinţii V.T. în baza acelui Legământ, a fost iertarea păcatelor. Totuşi în cap.11 ni se spune că ceea ce ei doreau era de natură spirituală, vers. 13-16 şi era o „înviere mai bună” vers. 35. Deci, chiar şi pentru cei care au trăit înainte de Isus iertarea păcatelor era legată intrinsec de înviere şi identificată cu învierea. A Doua Venire a lui Isus era cea care avea să aducă deplina realizare a acelei vieţi care nu putea fi obţinută sub primul Legământ Evr. 9: 15-28. Autorul Epistolei deasemenea este categoric când afirmă, „Încă puţină, foarte puţină vreme,” şi ,,Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi” Evr. 10: 37.

4). Înlătură imaginea (chipul) lui Adam şi o restaurează pe cea a lui Christos, 1.Cor. 15: 48-49; Col. 3: 10. Nu putem dezvolta aici conceptul „chipul lui Adam” şi „chipul lui Christos”. Suficient este să spunem că chipul lui Dumnezeu este ceea ce s-a pierdut în Eden şi ceea ce Isus a venit să refacă, 1.Cor. 15: 21. Chipul lui Adam este omul în păcat, dependent de el însuşi, despărţit de Dumnezeu. Nu poate fi vorba de moarte fizică din moment ce Pavel spune Corintenilor că ei deja au purtat acel chip – vă amintiţi de moartea despre care Pavel a spus că a experimentat-o sub Vechea Lege? Din nou, suntem înapoi în Grădină definind moartea de care a murit Adam, iar aceea este despărţire de Dumnezeu din cauza păcatului – moarte spirituală. În Col. 3 Pavel discută acelaşi contrast folosind imaginea „omului” vers. 9-10. În Cor. 15 el spune că „omul dintâi” trebuia desbrăcat, era „din pământ” v. 47; În Col. 3 le spune să „omoare mădularele cari sunt pe pământ” adică faptele firii v. 5. Aceste lucruri constituiau „omul cel vechi.” Deci, atât în Corinteni cât şi în Coloseni este vorba despre o schimbare de la „pământesc” la „ceresc.” În Cor. 15 Pavel spune, „Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul (grec. eikona) Celui ceresc” vers. 49. În Col. 3: 10 acelaşi apostol spune că ei au purtat chipul Omului Vechi – omul – cu faptele (păcatele) lui şi trebuiau să se îmbrace cu Omul cel Nou „care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul (eikona) Celui ce l-a făcut. Pentru Pavel „chipul” Omului Vechi era viaţa trăită în păcat; „chipul” Omului Nou cel creat după imaginea lui Christos, era o viaţă de supunere faţă de Christos, vezi Rom. 8: 29. Demn de notat în acest punct, este aspectul „deja dar nu încă” a învierii în Col. 3. În vers. 1, 3 ei au murit şi au fost înviaţi; totuşi viaţa lor era ascunsă şi urma să fie descoperită la Parousia lui Isus. Scriitorul apoi le spune să „omoare mădularele cari sunt pe pământ,” Omul Vechi, pentrucă ei s-au îmbrăcat cu Omul cel Nou. Aspectul „deja dar nu încă” străbate întregul text. Nu există un contrast între natura prezentului şi cea a viitorului, este pur şi simplu iniţierea şi anticiparea consumării.

Deja am văzut mai devreme că Pavel a crezut foarte puternic că transformarea de la viaţa sub Vechiul Legământ la viaţa în Christos era o schimbare de la moarte la viaţă. Dar era în acelaşi timp o transformare în chipul lui Christos! În 2.Cor. 3: 5-18 el discută în profunzime trecerea atunci prezentă a sistemului Vechiului Legământ. Pe atunci nu era un fapt împlinit deoarece el o numeşte „o nădejde” vers. 12, o nădejde pe care el a plasat-o (o avea, atunci, la momentul scrierii) la timpul prezent! El nu a spus că Legea a trecut la Cruce ci spune, „Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată” 2.Cor. 3: 16. Vechiul Legământ avea slavă vers. 9- 10; dar slava lui a pălit în faţa slavei Noului Legământ a lui Isus. În ciuda acestei glorii care o întrecea cu mult pe cea dinainte, cei care citesc Vechiul Legământ rămân orbi la slava Noului Legământ, refuzând cu încăpăţânare să se schimbe. Totuşi apostolul spune că cei care se întorceau la Christos de la Vechiul Legământ erau de fapt transformaţi (timpul prezent) în acelaşi chip (eikona) al Lui din slavă în slavă prin Duhul Domnului, vers. 18. În ce chip erau ei transformaţi? Era slava Domnului! Tranziţia de la Vechiul Legământ la Noul Legământ era o transformare în chipul lui Christos, exact cum Pavel a definit învierea în 1.Cor. 15: 49! Prin urmare, aspectul „deja dar nu încă” este pe deplin dovedit.

În 2.Corinteni ei erau transformaţi (timpul prezent) dintr-un chip de slavă în altul, v. 18

În Coloseni ei se îmbrăcau (timpul prezent) cu Omul Nou care era chipul Lui Christos, 3: 10;

În 1.Corinteni ei anticipau aspectul „nu încă” de a se îmbrăca cu „chipul Celui ceresc” adică chipul lui Christos, 15: 49.

5). Starea de „nu se vor însura nici nu se vor mărita” Luc. 20: 35; 1.Cor. 15: 50; Gal. 3: 28; Col. 3: 11. Abordarea literalistă a textului din Luca de obicei spune, „din moment ce oamenii încă se mai căsătoresc astăzi, acest fapt dovedeşte că Învierea nu a avut loc. Acest gen de literalism este rapid abandonat când sunt aduse şi alte texte ca suport. De ce literalismul aplicat la Luca nu este valabil când Pavel spune că în Christos „nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască,” nu mai este nici Iudeu nici Grec, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur Col. 3: 11?

 

Dacă în Christos nu mai este nici bărbat nici femeie mai au loc căsătoriile? De ce această stare „lipsită de sexualitate” care există în Christos nu este identică cu starea „nici nu se vor însura nici nu se vor mărita”? Aceasta este o întrebare pertinentă în lumina lui Coloseni 2-3 unde Pavel discută atât de clar viaţa şi moartea; moartea şi învierea; Omul Vechi şi Omul Nou. Din moment ce contextul lui Pavel este viaţa învierii iar el descrie aceea viaţă ca find în Christos unde nu mai sunt deosebiri, cum pot unii să separe această condiţie „fără deosebiri” de descrierea lui Isus privitoare la înviere din Luc. 20?

6). Produce Fii ai lui Dumnezeu, Luc. 20: 36; Gal. 3: 26-29. Într-un limbaj imposibil de a fi înţeles greşit, Isus a spus că Învierea va produce Fii ai lui Dumnezeu. El a mai spus că „veacul Învierii” este veacul care va urma veacului în care era practicat leviratul, Luc. 20: 27-34, (fii veacului acestuia – adică cel în discuţie). Sub Vechiul Legământ fii lui Dumnezeu erau făcuţi prin naştere fizică, însurătoare şi măritiş; în felul acesta era menţinută şi crescută Vechea Împărăţie. Isus i-a spus lui Nicodim că el, un om născut în aceea Veche Împărăţie, pentru a intra în Împărăţia cerului trebuia să se „nască din nou” Io. 3: 1 şi cont. Pentru a devenii Fiul lui Dumnezeu, el trebuia să se nască din nou! În contrast cu Vechiul Legământ în care omul era născut fizic în împărăţie, prin însurătoare şi măritiş, Isus a spus că cineva poate deveni copil al lui Dumnezeu prin Înviere Luc. 20: 36; - ei pot deveni, vor deveni fii ai lui Dumnezeu, „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” Io. 1: 13. În Gal. 3: 26-29 apostolul a declarat că ei au devenit fii ai lui Dumnezeu prin credinţă fiind uniţi cu Christos prin botez – şi amintiţi-vă, prin botez o persoană moare cu Christos şi înviază cu El, Rom. 6! Aici este descrisă moartea, îngroparea şi învierea rezultând în a deveni fii ai lui Dumnezeu!

7). Primirea Vieţii Veşnice, Io. 5: 24, 29, Luc. 20: 35-36. Aici avem una dintre cele mai clare manifestări ale aspectului „deja dar nu încă” din Scriptură dacă cineva doreşte să deschidă ochii la ceea ce spune Biblia. Isus a spus că morţii care au auzit glasul Lui vor trece de la moarte la viaţă – viaţă veşnică; şi cei care au parte de înveire nu mai pot muri. Deci, Învierea este egală cu primirea vieţii veşnice! După cum o să vedem mai jos, aici este descoperită una din problemele inerente ale interpretării care susţine două învieri în Ioan 5. Isus a spus „dacă păzeşte cineva cuvântul Meu în veac nu va vedea moartea” Io. 8: 51. Avem aici un exemplu al aspectului „deja.” Iudeii, cu gândirea lor literalistă care încă mai predomină, în discuţia lor despre viaţă şi moarte, l-au acuzat pe Isus că este posedat de demoni pentrucă a pretins că cei care L-au crezut nu vor muri niciodată, Io. 8: 52 şi cont. Ideea este că Isus a spus că credinţa în El rezultă în viaţă veşnică, cf. deasemenea cu Io. 20: 30-31. Ioan şi-a scris prima epistolă spunând fraţilor „noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentrucă iubim pe fraţi” 1.Io. 3: 14; dar„cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.” Ca o comparaţie el spune „şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu” 1.Io. 4: 7. Amintiţi-vă, punctul nr. 6 de mai sus: Învierea este egală cu a fi născuţi fii ai lui Dumnezeu. Aici Ioan spune că cei care iubesc pe fraţi au trecut din moarte la viaţă şi sunt născuţi din Dumnezeu! Mai departe Ioan spune în 1.Io. 5: 1 că „oricine crede că Isus este Christosul, este născut din Dumnezeu” iar în 5: 11-13: „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” Acum Isus a spus că credinţa în El a rezultat în viaţă veşnică; Ioan spune că cei care cred în Christos sunt născuţi din Dumnezeu şi au viaţă veşnică; şi au trecut din moarte la viaţă! Acesta este un exemplu puternic privitor la aspectul „deja dar nu încă” al Învierii. În timp ce Ioan scria despre o realitate atunci prezentă „de la moarte la viaţă şi înfiere,” el deasemenea a anticipat (iminenta) Parousia prin care aceea înfiere se va descoperi pe deplin. 1.Io. 3: 1-3 „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă” Dar ştim că atunci când se va arăta (Parousia) El vom fi ca El. Şi să nu uităm că ei au primit lucrarea miraculoasă a Duhului, 1.Io. 2: 20-27, ca o arvună a descoperirii Înfierii. Ei trebuiau să rămână în El, credincioşi, până la aceea venire a Domnului, 2: 28, la fel cum lucrarea miraculoasă a Duhului rămânea în ei vers. 24, pentru a aduce promisiunea – aspectul „nu încă” a vieţii veşnice la plinătate, la desăvârşire, 2: 25. Ungerea Duhului trebuia să „rămână” în ei până în ziua când „se va arăta” 2: 28. „Rămânerea” Duhului şi „rămânerea lor în Christos” erau simultane, sincrone şi inseparabil legate între ele. Dacă Duhul nu rămânea în ei până la „arătarea Lui” atunci ei nu aveu nici o „obligaţie” de a „rămânea în Christos” până la arătarea Lui. Duhul era garantul acelei vieţi veşnice pe care au început s-o experimenteze; Dacă înlăturai Duhul înainte ca lucrarea lui să fi fost completă, încheiată, nu mai era (şi deci nu poate fi astăzi) viaţă veşnică. Perspectiva tradiţională amilenistă asupra lui Ioan 5 neagă categoric că viaţa veşnică este o posesiune prezentă a credinciosului astăzi „este mai corect să priveşti posesiunea prezentă a vieţii veşnice în perspectivă, în devenire.” Dar dacă acest lucru este adevărat aceasta înseamnă că nu există o „înviere spirituală” prezentă aşa cum cere interpretarea celor două învieri referitoare la Ioan 5: 24-29. Înseamnă că în realitate nu se trece din moarte la viaţă, ci doar „presupus.” Înseamnă că dacă cineva nu are viaţa nu este în Christos, 1.Io. 5: 12, „n-ai pe Fiul n-ai viaţă, n-ai viaţă n-ai pe Fiul”! Viaţa veşnică era „în devenire” din perspectiva V.T., Io. 5: 39. Dacă Isus nu a înplinit aceea speranţă a Vechiului Legământ, atunci ce a făcut? Citeşte atent Evr. 9: 15 şi cumpăneşte.

Am examinat deci şapte elemente constitutive şi şapte rezultate ale învierii. Am demonstrat că scriitorii NT au afirmat în termeni fără echivoc că acele lucruri erau atunci prezente; nu în înviere fizică, înfiere fizică sau trup fizic ci în trecerea de la Lumea Vechiul Legământ, a slujbei aducătoare de moarte, la Lumea Noului Legământ a Duhului de viaţă în Christos; de la moarte care este plata păcatului Rom. 6: 23, la viaţa care este neprihănire în Christos. Prin urmare, aspectul „deja” al vieţii ca rezultat al învierii este stabilit incontestabil. Aspectul „nu încă” al acestor lucruri avea să fie descoperit pe deplin la venirea lui Christos. Scriitorii au afirmat că ele erau aproape şi implicau trecerea „lumii” 1.Io. 2: 15; şi că a sosit „cesul de pe urmă”, 1.Io. 2: 18. Toate acestea dovedesc aspectul „deja dar nu încă” al Învierii, iar natura spirituală vădită a acelei învieri indică puternic faptul că în Io. 5: 24-29 Isus dădea învăţătura fundamentală, asupra căreia restul scriitorilor inspiraţi şi-au sprijinit învăţătura lor.