Învierea Trupului ?!!

 

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

 

trad. Iosif Dragomir

 

 

Ce se poate spune despre Trup? Una din obiecţiile cele mai comune aduse convingerilor din această carte este că Biblia învaţă o „înviere trupească” iar conceptul înviereii spirituale neagă acest lucru. Se insistă adesea că învierea spirituală neagă o „înviere trupească.” Este o neînţelegere a ceea ce învaţă Scriptura. Noi afirmăm că Biblia într-adevăr învaţă o „înviere trupească,” ceea ce negăm însă, este scularea sau ridicarea unui trup fizic din moarte! Să privim mai aproape la Rom. 6. Observaţi că Pavel spune „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui...” vers 6. Există aici un trup? Pavel spune că prin botez omul este dat morţii şi îngropat; desigur că este implicat aici un „trup”! Dar aici mai este un alt „trup” în acţiune; cel care este înviat. Destul de evident, că atunci când Pavel spune că trupul păcatului a fost distrus el nu vorbeşte de trupul uman fizic (biologic) pentrucă atunci ar spune că o persoană este botezată pentru a distruge trupul uman fizic! Un gând identic în Coloseni 2: 11. „ ... aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Christos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti fiind îngropaţi împreună cu El prin botez...” Pavel spune că s-au „desbrăcat de trupul poftelor firii pământeşti” prin botez! Nu dorim să ne repetăm, dar oare se referă Pavel la trupul fizic? Desigur că nu! Şi totuşi este de netăgăduit că Pavel învaţă că ei s-au desbrăcat de un trup în schimbul altui trup. Şi ce este învierea dacă nu ridicarea din moarte la viaţă; desbrăcarea unui trup şi îmbrăcarea altui trup.

 

Ce era celălalt trup?

 

Ei s-au îmbrăcat cu Christos Gal. 3: 27; ei au devenit o făptură nouă 2.Cor. 5: 17; ei erau „îmbrăcaţi în omul cel nou” Ef. 4: 22- 24, în timp ce se desbrăcau de omul cel vechi care „se strică după poftele înşelătoare.” Desbrăcându-se de trupul firii pământeşti (carnal) ei omorau „mădularele pământeşti” (cari sunt pe pământ) Col. 3: 5-10, omul cel vechi cu faptelel lui, şi se îmbrăcau cu „omul cel nou care se înnoieşte spre cunoştiinţă după chipul Celui ce l-a făcut.” Prin urmare, aici Pavel învaţă despre „trupul” omului aşa cum stă înaintea lui Dumnezeu. Omul sub păcat este un trup de moarte. Omul sub Legământul lui Dumnezeu este un trup de viaţă. Gândiţi-vă la Fiul Risipitor. Tânărul s-a răzvrătit împotriva voii Tatălui său, irosindu-şi viaţa şi bogăţia în păcat. Pe când era în aceea stare de răzvrătire, tatăl său a spus despre el că era „mort” Luc. 15: 24; - nu fizic, ci întreaga lui existență era înstrăinată de tatăl său. Nu era problema vieţii şi morţii fizice, dar era problema vieții şi morții! Când s-a întors, tatăl lui a spus că fiul lui era acum „viu”, fiul lui a fost înviat în cel mai adevărat sens al cuvântului. Poziția lui în faţa tatălui său a fost transformată din moarte la viaţă. Nu a fost implicată substanţa lui trupească, aparenţa lui fizică, ci a fost implicată postura lui faţă de tatăl său. Pavel duce acest lucru la bun sfârşit în Rom. 7-8. În cap. 7 apostolul relatează zbaterea lui sub Vechiul Legământ: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” Observaţi referirea lui Pavel la viaţă şi moarte. Aşa cum în repetate rânduri am afirmat aceasta nu poate fi o referire la viaţă şi moarte fizică. Totuşi este viaţă foare reală şi moarte foarte reală! Doar pentrucă este „spirituală” aceasta nu înseamnă că nu este prezentă şi reală!

Cum se referă Pavel la suferinţa lui sub Lege? Ascultaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Pavel nu a dorit să fie eliberat de trupul lui uman, fizic. Dar el vorbea despre dorința lui de a fi eliberat „trupeşte”! El s-a referit la viaţa lui – totalitatea posturii lui înaintea lui Dumnezeu sub Vechiul Legământ – ca la „trupul” lui. Iar sub Lege acel trup era un trup al morţii deoarece aşa cum am văzut, Vechea Lege nu putea oferi neprihănirea, ea doar condamna. Ea era o „slujbă aducătoare de moarte”! (2.Cor. 3: 7-9). Că Pavel nu avea în minte o eliberare de trupul lui omenesc fizic este arătat de răspunsul lui la condiţia lamentabilă sub Lege: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.” Pavel spune că răspunsul la problema lui „trupească” era Isus. Şi care este natura acelei eliberări? În Rom. 8: 1- 3 apostolul explică: „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Christos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde este ,,firea pământească”) o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului...” Pentru Pavel eliberarea de acel „trup de moarte” era mântuirea Noului Legământ în Isus Christos!

 

Era, aşa cum sugerează Tim King „o schimbare de postură înaintea lui Dumnezeu nu o schimbare în substanţa fiziologică.” Era cu siguranţă o mântuire „trupească” dar nu una a cadavrelor umane din terra firma adică din pământ! Acest lucru este întărit în Rom. 8: 6-14. Aici apostolul face comentarii despre viaţă şi moarte, trup şi înviere, carne şi duh, care pur şi simplu nu se pot aplica la viaţă şi moarte fizică, trup fiziologic versus duhul omului şi învierea cadavrelor umane din pământ. În vers. 8 el spune: „...cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. ”Acum, dacă prin „pământeşti” (carnali) el se referă la trupul omenesc fizic (soma) atunci în mod clar omul nu poate plăcea lui Dumnezeu în viaţa aceasta! Dar, cum spunea King, „Firea pământească şi duhul înseamnă pentru Pavel moduri de existenţă.” Acest lucru este de netăgăduit, spre exemplu, în Gal. 3: 1 şi cont. Pavel a scris creştinilor care erau tentaţi să se întoarcă înapoi la Vechiul Legământ „...aţi început prin Duhul şi vreţi acum să sfârşiţi (să fiţi făcuţi desăvârşiţi) prin firea pământească?” „ÎN DUHUL” se referă la viaţa lor în Christos sub Noul Legământ. „În firea pământească” se referă la întoarcerea lor la Vechiul Legământ! „Fire” şi „Duh” sunt moduri de existenţă nu trupuri fizice versus spirite fără trup! La o scară mai largă, „în fire” includea şi pe Neamuri care, deşi nu erau sub Legământul mozaic, erau vinovaţi de păcat şi prin urmare „în firea pământească”. Ef. 2; Col. 2-3. Astfel, Pavel aduce acuzația că „toţi, fie Iudei fie Greci sunt sub păcat” Rom. 3: 9. Viaţa despărţită de Dumnezeu era viaţa „în firea pământească” (în carne) şi constituia „trupul firii pământeşti” sau „trupul cărnii”; „trupul păcatului”!

De cealaltă parte, a fi în Duh, pentru Pavel nu însemna să exişti în afara trupului uman, ci să fi mântuit, eliberat de acel mod de existenţă sub Vechea Lege şi adus la un nou mod de existenţă sub Legea Noului Legământ a lui Isus Christos. Acesta este chiar gândul din Gal. 3-5. (3: 3). Dacă continuăm în Rom. 8: 10 găsim că Pavel a spus „Şi dacă Christos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, (în original: mort) din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.” Gândiţi-vă la următorul lucru: Pavel spune că dacă Christos trăieşte în ei trupul lor era mort! Care trup?!? Nu era trupul la care Pavel s-a referit în Rom. 7: 24 – cel de care dorea să fie eliberat? Cu siguranţă nu poate fi vorba de trupul fizic pentrucă astfel el ar spune că Christos a trăit doar în oameni morţi fizic! El apoi spune că dacă Christos trăieşte în ei, „Cel ce a înviat pe Christos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Acest trup muritor nu este altul decât cel care este deja în obiectiv, şi despre care Pavel a vorbit în legătură cu Legea, păcatul şi moartea. (în întreg cap. 7 Pavel vorbeşte de condiţia de sub Lege; Pavel este consecvent în argumentul său iar noi trebuie să rămânem în contextul discuţiei referitoare la Lege şi trup).Ne-am întors la „deja dar nu încă” din moment ce Pavel a afirmat eliberarea de legea păcatului şi a morţii, Rom. 8:1, şi acum totuşi vorbeşte de viaţă din moarte, v. 10. Pavel are de-a face cu PÂRGA din moment ce ei au primit „cele dintâi roade ale Duhului,” Rom. 8: 23, (vezi şi 8: 28) dar anticipau deplina eliberare. El nu a schimbat subiectul de la moarte şi viaţă spirituală la moarte şi viaţă fizică, de la trup spiritual la trup fizic. Pavel este consecvent! Întreaga lui concentrare este asupra eliberării de sub legea păcatului şi a morţii; asupra morţii care „a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” Rom. 5: 12. Aceasta este moartea din Grădină, şi după cum am văzut ea nu poate fi moarte fizică! Scriitorul inspirat nu doar vorbeşte de viitoarea înviere, ci le şi reaminteşte că Dumnezeu le-a dat „primele roade ale Duhului” ca o garanție a acelei viitoare consumări, 2.Cor. 5: 5.

Am văzut deja că aceasta este o referire la prezența darurilor miraculoase ale Duhului. Ezechiel a promis că Dumnezeu va pune Duhul Lui în Israel şi îl va învia din moarte, Eze. 37: 12-14. Aceasta nu avea să fie o restaurare naţională ci o eliberare de păcat prin lucrarea salvatoare a lui Mesia. Această eliberare este numită „scoaterea din morminte” vers. 12-13! (apropo, în 1948 nu a intrat Duhul Domnului în ei, a fost o simplă acţiune politică). Ceea ce vrem să spunem este că Pavel învaţă că lucrarea miraculoasă a Duhului avea să fie desăvârşită şi încheiată în înviere! Dacă nu mai sunt astăzi miracole atunci învierea trebuie că a avut loc ori Duhul a eşuat în a-şi încheia misiunea! Dacă nu a avut loc învierea, lucrarea miraculoasă a Duhului trebuie să fie prezentă. Nu există nici un indiciu scriptural că Dumnezeu ar turna Duhul Său (timp de o generaţie) pentru a garanta învierea, apoi să ia Duhul pentru o perioadă nedeterminată pentru a-L trimite din nou în scopul unui „miracol final”! Nu poţi separa lucrarea de înviere a Duhului Sfânt de acel cadru al primului secol, fără să brutalizezi textul.

Prin urmare, ceea ce am văzut, este că Pavel a propovăduit o înviere „trupească.” Totuşi, conceptul lui cu privire la „trup” nu este cel al bisericii moderne. Omul modern înţelege substanța trupului. Pavel se gândeşte la postura (poziția) omului înaintea lui Dumnezeu. Omul modern se gândeşte la un trup ieşit din pământ; Pavel se gândeşte la omul eliberat de păcat. Omul gândeşte fiziologic; Pavel gândeşte soteriologic. Cercetătorul Bibliei trebuie să-şi alinieze gândurile la cele ale lui Pavel.

Am examinat două dintre principale obiecţii aduse convingerii că conceptul biblic al învierii este eliberare de păcat şi împăcare cu Dumnezeu. Obiecţiile resping definiţia biblică a morţii; ele nu reuşesc să recunoască natura de tip „semn” a învierii fizice a lui Isus; şi ele schimbă definiţia învierii „trupeşti” dată de Pavel.

 

Rezumat şi Concluzii

 

I. Am văzut că moartea, pentru care remediul este învierea, este definită biblic moartea produsă de păcat, despărţire de Dumnezeu şi nu moarte fizică. Am văzut că declaraţia lui Isus privitoare la înviere din Ioan 5 trebuie privită ca o mișcare de la îniţiere la finalizare, perfectare; de la autoritatea de a da viaţă la autoritatea de a judeca; de la „cine,” câţiva, la „toţi.” Ioan 5 nu conţine două feluri de înviere, una spirituală şi una fizică. Acest fapt este susţinut şi de alte pasaje ale Noului Testament.

 

II. Am văzut relația dintre trecerea Vechiului Testament, slujba aducătoare de moarte, şi deplina confirmare a Noului Legământ al vieţii adus de Christos. Viaţa Învierii a fost adusă la realitate prin împlinirea completă a Legii vechi, 1.Cor. 15: 54-56.

 

III. Am studiat acuzaţiile şi trimiterea în judecată a lui Pavel şi am demonstrat că Nădejdea lui nu putea fi într-o înviere fizică. Nădejdea lui privitoare la înviere era Nădejdea lui Israel. Aleşii au început să o primească. Pavel deja participa la ea. Dacă Dumnezeu ar fi lepădat pe Israel la Cruce, atunci El i-ar fi lepădat înainte de a-Şi fi împlinit promisiunile faţă de ei!

 

IV. Am examinat baza profetică vechi-testamentală a învierii şi am văzut că Ioan 5 este fundamentată ferm pe două pasaje, Daniel 12 şi Ezech. 37, care ambele definesc clar timpul şi cadrul pentru înviere. Pe deasupra am mai văzut din alte profeţii ale Vechiului Testament că mântuirea lui Israel avea să vină la momentul judecării lui, iar fiecare din acele texte specifică vremea acelei judecăţi – CĂDEREA Ierusalimului în AD 70.

 

V. Am analizat punctul de vedere tradiţional al lui Ioan 5: 24 şi l-am găsit în cel mai bun caz că se auto-contrazice. În plus am văzut că Ioan, în Evanghelia sa, a anticipat venirea „Ceasului” împlinirii; în prima sa epistolă el a declarat categoric că a sosit ceasul. În Apo. 14 găsim că ceasul judecăţii a venit şi era asociat cu căderea cetăţii în care a fost răstignit Domnul. În 1.Ioan găsim chiar ideea prezisă de Ezech. 37 – prezența Duhului Sfânt care produce învierea. Natura miraculoasă a lucrării Duhului şi limitarea ei la „Zilele din Urmă” ale veacului Vechiului Israel plasează Vremea Învierii în acel cadru, Ioel 2-3. Aşa cum s-a sugerat mai sus, viitorul ceas culminant avea să vină când mântuirea spirituală / învierea iniţiată de învierea lui Isus, se va fi împlinit, când lumea slujbei aducătoare de moarte, 2.Cor. 3 va fi fost înlăturată la căderea Ierusalimului în AD 70.

 

VI. Am examinat câteva din elementele constitutive ale învierii şi am demonstrat că scriitorii N.T. au atestat şi afirmat atunci în primul secol prezenţa, „dar nu încă” consumarea, realităţii a fiecăruia dintre acele elemente. Şi în nici unul din cazuri scriitorii nu asociază aceste elemente cu moarte şi viaţă fizică ci cu trecerea de la păcat la neprihănirea în Christos. Aceasta arată în modul cel mai clar posibil că învierea nu poate fi o trecere de la moartea fizică. Prin câteva exemple, dar în niciun caz toate care puteau fi date, am demonstrat cadrul temporal biblic pentru înviere. Scriitorii N.T. afirmau fără echivoc că învierea era aproape şi avea să vină la „sfârşitul veacului,” la sfârşitul veacului lui Israel nu sfârşitul timpului. Ei ori aveau dreptate ori nu, nu există cale de mijloc.

 

VII. În sfârşit am examinat câteva obiecţii aduse convingerii prezentate aici şi le-a găsit că nu se potrivesc cu afirmaţiile exprese ale Scripturii.

Concluzia este că în Christos astăzi se găseşte adevărata viaţă. Dumnezeu prin Christos a cucerit păcatul şi moartea şi pentru cei ce sunt în Christos „nu este nici o osândire,” Rom. 8: 1. Viața rezultată din înviere adusă la realitate de Christos a fost într-un sens un eveniment UNIC „odată pentru totdeauna” pentrucă a implicat judecata finală asupra Israelului Vechiului Legământ – şi păcat. Şi datorită acelui eveniment viaţa în Christos a devenit o realitate eternă. Întemeierea împărăţiei în primul secol a fost un eveniment unic care nu poate fi duplicat, totuşi binecuvântările ei sunt şi pentru noi astăzi „lume fără sfârşit” Ef. 3: 20-21. (din neam în neam sugerează succesiunea generaţiilor în timp, nu atemporal). Lucrarea miraculoasă a Duhului a fost limitată „odată pentru totdeauna” la zilele din urmă ale lui Israel fără posibilitate de a fi reprodusă. Totuşi astăzi avem rezultatele remanente ale acelei lucrări desăvârşite. Isus a murit odată pentru totdeauna, Rom. 6:8-11. Totuşi astăzi avem binecuvântările nesfârşite rezultate din împlinirea acelor profeţii privitoare la aceea moarte. La fel, venirea lui Christos de la sfârşitul veacului nu a avut loc pentru a pune capăt judecăţii ci pentru a întemeia judecata nesfârşită, Is. 9: 6-9; nu însemnă că nu va mai fi judecată după venirea Lui! Contrar perspectivei amileniste, la venirea Lui, Christos avea să şadă pe tronul slavei Sale, nu să renunţe, să abandoneze tronul Său! Tronul lui Christos, tronul Lui de judecată este fără sfârşit, Luc. 1: 32-34. Standardul veşnic de judecată a lui Christos, Cuvântul Său, nu a judecat doar în „zilele din urmă” ci este standardul neclintit al judecăţii, Evr. 12: 28; 13: 20. Moartea a domnit de la Adam până la Moise, Rom. 5: 14. Legea a intrat şi exacerbat zădărnicia omului făcând păcatul „din cale-afară de păcătos” Rom. 7: 13 şi pe om conştient de starea lui de moarte, Rom. 7: 24, tânjind după eliberare. Vechea Lege nu putea da viaţa dar a promis-o la venirea lui Mesia. Isus într-adevăr a „nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea (neputrezirea) prin Evanghelie, 2.Tim. 1: 9-10. Omul, cândva despărţit de Dumnezeu, poate, acum în Christos, fi eliberat de păcat – înviat din mortalitatea păcatului şi adus înapoi în Prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata înviere!

Studiul nostru deşi a implicat, în mod necesar, mult material, a examinat unul din pasajele cheie folosite în a sprijini conceptul „două învieri” şi am găsit că Ioan 5 trebuie păstrat în cadrul temporal al primului secol şi în contextul trecerii (pieirii) Vechiului Legământ. Deşi studiul nostru în aspectul lui polemic, s-a concentrat asupra slăbiciunilor schemei amileniste, implicaţiile sunt la fel de devastatoare pentru paradigma literalistă premilenistă.

 

Pentrucă dacă Nădejdea lui Israel nu a fost o înviere fizică cu atât mai puţin a fost o înviere naţională.