1.Tesaloniceni 4 și sosirea Noului Cort

 

de Don K. Preston

original article

 

trad. Iosif Dragomir

 

În totală concordanță cu ceea ce am prezenta până aici despre Tesaloniceni ca împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel, considerați următoarele:

-Parousia lui Christos din 1.Tesaloniceni 4 este parousia lui Christos din Ioan 14: 1-6 și Apocalipsa 21.

-Parousia lui Christos din Ioan 14 și Apocalipsa 21 a fost venirea Cortului Mesianic prezis de către profeții V.T.

-Cortul Mesianic prezis de către profeții V.T., nu a fost mutarea omului – biserica – de pe pământ ci restabilirea prezenței lui Dumnezeu între oameni pe pământ.

-Prin urmare, parousia lui Christos din 1.Tesaloniceni 4 a fost venirea Cortului Mesianic pentru restabilirea prezenței lui Dumnezeu între oameni pe pământ.

Doresc să consolidez acest argument prin examinarea, mai întâi a tuturor profețiilor V.T. privitoare la cortul Mesianic, și apoi doresc să examinăm Ioan 14 și Apocalipsa 21.

 

Voi așeza Cortul Meu în mijlocul lor

1.Tesalonceni 4 și Ioan 14 vorbesc despre același eveniment, venirea lui Christos. Mai departe, nu există îndoială că ambele pasaje vorbesc despre același scop al venirii lui Christos, strângerea aleșilor pentru a locui cu Christos. Mai este un alt factor care este prea adesea ignorat și anume, că venirea lui Mesia pentru a locui cu poporul Său este direct legată de promisiunea V.T. referitoare la Templul Mesianic sau Noul Cort.

Voi dezvolta doar câteva dintre promisiunile Noului Templu. Oricum este important să ne dăm seama că în toate promisiunile Noului Templu există o temă centrală: ideea stabiliri, (re-stabiliri) locuinței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Nici una dintre ele nu postulează mutarea omului de pe pământ. Prin urmare, dacă Ioan 14 vorbește despre împlinirea promisiunilor referitoare la Noul Templu, aceasta dovedește că Ioan 14 nu are de-a face cu mutarea omului de pe pământ prin răpire, ci vorbește despre restabilirea prezenței lui Dumnezeu printre oameni.

Isaia 2-4 Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.” ….. „În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt,” oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.” (Isaia 2: 2-3; 4: 2-6).

Primul pasaj care trebuie remarcat prezintă una dintre cele mai renumite profeții din tot V.T.. Această profeție poate fi schițată pe scurt:

1). A prezis evenimentele zilelor din urmă (2: 2f).

2). A prezis întemeierea împărăției între oameni, pe pământ (2: 2f).

3). A prezis venirea Domnului cu judecată împotriva Israelului Vechiului Legământ (2: 10f , 19-21; 3: 1-3, 13-24; 4: 2f).

4). Aceste evenimente aveau să aibă loc când YHWH va fi judecat pe Israel pentru vărsarea sângelui nevinovat (4:4).

5). În vremea aceea „avea să fie o o colibă ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.” (4: 6).

Nu există nici un indiciu în text referitor la mutarea omului de pe pământ. Limbajul cere ca Noul Cort să fie în mijlocul oamenilor, pe pământ, ca un glorios scut și locuință împreună cu Iehovah. Acum, în afară de cazul în care Ioan 14 și 1.Tesaloniceni 4 vorbesc despre o Zi a Domnului diferită de cea promisă în Isaia 2-4, și din moment ce Isaia nu spune nici un cuvânt despre mutarea omului de pe pământ, nu poți forța Ioan 14 și Tesaloniceni într-o discuție despre mutarea omului de pe pământ.

Ezechiel 37. Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.” (Ezechiel 37: 26f).

La fel ca și Isaia 2-4, Ezechiel 37 este un pasaj cunoscut. Are o mare greutate în discuția noastră din moment ce scriitorii N.T. fac adesea, nu doar aluzie la el, ci comentarii extinse (ex. Efes. 2:2; 2.Cor. 3-6). Pentru concizie vom schița elementele constitutive ale profeției.

1). Dumnezeu avea să reunească cele două case ale lui Israel (37: 15f). Reunificarea avea să fie scoaterea (învierea) din „mormintele” lor (37: 10-14). Referirea nu se face la morminte fizice ci la moartea și mormintele alienării lor de Dumnezeu.

2). Reunificarea avea să se facă sub conducerea lui Mesia (v. 22-24).

3). Reunificarea avea să implice un Nou Legământ (v.26). Aceasta este vremea recăsătoriei promisă în Osea (cf. Osea 2: 18).

4). Reunificarea implica un Nou Templu „în mijlocul lor pentru totdeauna” (v.26).

5). Reunificarea centrată în jurul Noului Templu avea să aducă prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului „ Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.” (Ezech. 37: 27-28).

Ezechiel nu a prezis o mutare a omului de pe pământ. Cortul lui Dumnezeu avea să fie „printre oameni,” El avea să fie „în mijlocul lor pentru totdeauna.” Mai mult, prin prezența acestui Cort, prin locuirea cu poporul Său, „Neamurile vor ști că eu sunt Domnul.” Acest lucru cere ca sfinții să fie pe pământ ca exemple strălucitoare a harului și prezenței lui YHWH între ei. Neamurile Îl vor observa pe Dumnezeu în mijlocul poporului Său și Îl vor glorifica prin ei. Acest lucru nu prea merge dacă sfinții ar fi mutați de pe pământ. Avem deci dovadă evidentă că Ezechiel a fost împlinit în primul secol, în Trupul lui Christos.

Mai avem multe de spus legat de 2.Corinteni 3:6 dar deocamdată observați că Pavel contrastează templele idolilor cu biserica, Templul lui Dumenzeu (2.Corinteni 6: 14-16). Apoi, Pavel spune, „voi sunteți Templul Dumnezeului celui viu, după cum Dumnezeu a zis „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Christos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” Observați Pavel accentuează, „voi sunteți după cum Dumnezeu a zis.” Prin acel „voi sunteți” Pavel îi identifică pe ei ca fiind Templul/Cortul promis în Ezechiel 37!!! Templul Mesianic promis lui Israel devenea o realitate. Israel începea să fie restaurat. Din moment ce promisiunea din Ezechiel era că Dumnezeu va locui împreună cu omul, și că omul va vedea prezența Sa, via Templu (poporul Său nu o clădirea, în 2.Corinteni), atunci nu este prea logic să sugerezi că Dumnezeu va muta templul Său pentruca națiunile să-L poată cunoaște. Națiunile aveau să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu prin templu și prin faptul că locuia în mijlocul poporului Său. Pavel a văzut acel templu nou ca fiind în construcție, cuprinzând oameni vii, urmașii lui Christos (Efeseni 2: 19f; 4: 16f).

Petru, la fel a crezut că templul Mesianic prezis de către profeții V.T. - Templul Mesianic din Ezechiel – era în construcție. Prima sa epistolă este intens escatologică și emană un sens al iminenței parousiei. Ce este însă în plus și adesea trecut cu vederea de către comentatori, este faptul că 1.Petru se concentrează asupra restaurării lui Israel. Este ceva obișnuit printre comentatori să spună că Petru de fapt este adresată unei audiențe păgâne chiar dacă el folosește un limbaj care îl descrie pe Israel. Acest lucru am fost eu însumi învățat la seminar. În desbaterea mea oficială din 2008 cu amilenistul John Welch el a insistat că Petru a scris Neamurilor care nu erau interesate de promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel menționate în V.T. Personal cred că acest lucru este greșit. Vom stabili premizele noastre observând rapid câteva dintre chestiunile proeminente din 1.Petru.

Ø Petru a fost apostolul celor tăiați împrejur (Gal. 2),cei a căror istorie și promisiuni se găseau în V.T. pe care el îl citează. El scrie „audienței sale.” La fel cum Pavel „apostolul neamurilor” a scris audienței sale, Petru „apostolul celor circumciși” a scris audienței sale.

Ø Locațiile geografice pe care le-a menționat Petru sunt chiar unele dintre cele menționate în Fapte 2. Acolo ni se spune că s-au adunat Iudei din „toate națiunile de sub cer.” Nu s-au întors acești „Iudei” la casele lor după ce l-au ascultat pe Petru vorbindu-le despre Mesia lor în aceea zi memorabilă? Acest lucru este suficient să înțelegem că Petru cu adevărat se adresa lui Israel risipit pretutindeni.

Ø Petru se adresa în special aleșilor, celor împrăștiați în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, etc. Ceva mai acurat el spune „străinilor din diaspora...” Acești termeni, adică aleși, străini (conf. 1: 17; 2: 12), cât și diaspora sunt termeni tehnici folosiți pentru cele zece seminții ale regatului de nord, adică Israel risipit. Mulți comentatori recunosc că diaspora a fost „un termen tehnic printre Iudeii Eleniși pentru membrii rasei lor care locuiau în afara Palestinei.”

Ø Dovezi suplimentare în favoarea faptului că Petru se adresa diasporei lui Israel – cu toate că acum Creștinii din diaspora – sunt aduse de faptul că el vorbește despre ei ca fiind „aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.” Pavel clarifică în Romani 9-11 că Israel era cel care a fost cunoscut mai dinainte. Israel era cel ales. Israel a fost cel căruia i-a fost făcută promisiunea alegerii (Rom. 9: 3f; 11: 1-3).

Ø De-a lungul epistolei sale Petru folosește un limbaj reminiscent din timpul robiei și exodului lui Israel. Termenii „străini și pribegi” amintesc de Exod. El deasemenea spune că ei au fost „izbăviți” (1.Petru 1: 18). Acest cuvânt poartă o puternică conotație a eliberării din robie. Este folosit pentru eliberarea din captivitatea Egipteană și cea Babiloniană (Isaia 43: 3-7; 48: 20).

Ø De-a lungul epistolei sale Petru citează profeții din V.T. privitoare la restaurarea lui Israel sub conducerea lui Mesia. El extrage puternic din Isaia 40-46, pasaj care este recunoscut a fi un set de profeții prezicând cel de-al Doilea Exod, izbăvirea escatologică a lui Israel în Noua Creație.

Ø Petru citează textual din Osea 1: 9-10; 2: 23 care este o predicție a restaurării celor zece seminții: „Şi Domnul a zis: „Pune-i numele Lo-Ami căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru. Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu,” li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui Viu”!” După cum Dubis observă convingător, conform lui Osea și a altor profeți, „doar după ce Dumnezeu strânge pe Israel și Iuda în țara promisă sunt ei numiți din nou „fii ai Dumnezeului celui viu.” Deci când Petru preia limbajul lui Osea 1: 6, 9, 2: 25 (LXX), și spune că cei care au fost odinioară numiți „nu sunt popor” (ou laos) sunt acum numiți „poporul lui Dumenzeu” (laos theou), și cei nemilostiviți (ouk elimenoi) au primit acum milă (nun … elithentes), acest lucru este echivalent cu a spune că restaurarea, reîntoarcerea lui Israel din exil a avut loc.”

Ø Petru spune audienței sale, experimentând restaurarea promisă de Osea, „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească.” (1.Petru 2: 5). Exact la fel ca și Pavel care a spus că Efesenii erau „zidiți împreună să fie o casă a lui Dumenzeu,” adică „un templu sfânt în Domnul” (Efes. 2:20-21). Deasemenea la fel ca și Pavel, Petru spune că audiența lui a fost zidită pe temelia – Piatra lepădată – Isus Christos (1.Petru 2: 5f, conf. Efes. 2: 20).

Trebuie reținut că promisiunea lui Osea și Ezechiel a fost că atunci când Israel avea să fie reabilitat sub conducerea lui Mesia în Noul Legământ, El Își va întemeia Templul în mijlocul lor. Acum, aici este apostolul celor tăiați împrejur adresându-se poporului căruia i-au fost făcute promisiunile cu mult timp în urmă, citând acele promisiuni și spunându-le că ei sunt pietrele vii din promisul Templu Mesianic! Pentru o înțelegere mai ușoară ași formula gândurile acestea în felul următor:

- Osea și Ezechiel au prezis refacerea lui Israel sub conducera lui Mesia.

- Ezechiel a spus că atunci când Israel va fi refăcut sub conducera lui Mesia se va construi Templul Mesianic iar YHWH va locui în mijlocul poporului său (Ezech. 37: 26-27).

- Petru spune că refacerea lui Israel promisă în Osea (și deci și în Ezechiel) se realiza prin Christos și biserică în momentul când a scris (1.Petru 2: 9-10).

- Petru, deasemenea a afirmat că audiența sa făcea parte din construcția templului promis. Ei erau pietrele vii ale promisului Templu iar Mesia însuși – ca împlinire a promisiunilor făcute lui Israel – a fost piatra de temelie a respectivului Templu.

- Prin urmare, pentru Petru, locuința lui Dumenzeu printre oameni, Templul Mesianic promis lui Israel se împlinea în Christos și biserică.

După cum observă Dubis, „Petru a transferat așteptările din primul secol privitoare la un templu escatologic comunității Creștine (2: 5). Prin urmare, imaginile unui templu glorios restaurat sunt realizate în cele din urmă în biserică. Pentru Petru, conf. 1.Petru 2: 5 restaurarea templului deja începuse – tempul „se zidește” (oikodomeisthe este la timpul prezent)” (Woes, 2002, 55).

Nu pot dezvolta aici, dar discuția extinsă a lui Petru referitoare la Piatra lepădată (1.Petru 2: 5f) arată că Petru afirma împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel al Vechiului Legământ privitoare la Templu. Dumnezeu a prezis respingerea lui Mesia (Psalm 2; Isaia 53; Daniel 9: 26), însă aceea respinere avea să fie baza și temelia întronării lui Mesia în Templul Său. Bine-nțeles că acest lucru înseamnă că Crucea nu a amânat nimic! Acesta a fost Planul tot timpul. Doar că acest Plan nu a fost înțeles și prețuit de către Israel.

Astfel, declarația lui Petru cum că audiența sa era atunci zidită ca să devină un templu spiritual, construit pe promisa Piatră lepădată, arăta că promisiunea lui Israel nu a dat greș. Oricum exista o latură întunecată în discuția despre Piatra lepădată pentru cei care L-au respins, ei aveau să fie zdrobiți de ea.

ü Concentrarea lui Petru asupra suferinței audienței sale sugerează că el a fost convins că durerile nașterii Mesianice (vezi discuția de mai jos) – erau experimentate de către audiența lui. Și așa cum afirmă Petru, din moment ce suferințele mesianice erau prezente, sfârșitul era aproape (1.Petru1: 4f; 4: 5, 7, 17-19). Isus a prezis suferința ce avea să fie experimentată de către audiența lui Petru și s-a referit la aceea suferință ca la începutul durerilor nașterii (Matei 24: 8f).

ü Declarațiile lui Petru categorice și repetate, privitoare la apropierea consumării dovedește falsitatea oricărei încercări de a proiecta împlinirea acelor promisiuni ale V.T. dincolo de generația lui. Accentul lui pus pe atunci prezenta împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu privitoare la Templul Mesianic arată că atât pentru Petru - cât și pentru Pavel – promisiunea templului nu implica mutarea omului de pe pământ, ci restaurarea părtășiei dintre Dumnezeu și om.

ü Folosirea de către Petru a motivului Păstorului (1.Petru 2: 25; 5: 1f), este un ecou clar al promisiunilor Vechiului Legământ privitoare la Mesia (Isaia 40; 49). Ar trebui să observăm că ceilalți scriitori ai N.T. în mod clar afirmă împlinirea acelor promisiuni în primul secol, din moment ce Ioan Botezătorul a fost vocea din pustie (conf. Marcu 1: 1-3), pregătind Calea Domnului, Marele Păstor (Isaia 40: 10-11). Deasemenea, după cum vom vedea mai jos, Marele Păstor va conduce pe Israel la mântuire „la vremea cuvenită, în ziua mântuirii” (Isaia 49: 6-12). El îl va conduce (duce) la ape vii. Pavel a afirmat că așteptata Ziuă a Mântuirii a sosit (2.Cor. 6: 12).

Promisiunea lui Ezechiel referitoare la Templul Mesianic nu doar că nu a implicat mutarea omului de pe pământ, dar felul în care scriitorii N.T. aplică promisiunea lui Ezechiel arată că aceasta s-a fost împlinit în Christos și în biserică. Deci, dacă așa cum sugerăm 1.Tesaloniceni 4 are de-a face cu venirea Domnului în vederea dedicării (inaugurării) Templului Mesianic, (iar acest lucru este extrem de probabil, și determinant), atunci parousia din Tesaloniceni nu a avut ca scop mutarea omului de pe pământ.

 

Ezechiel 40- 48

Descrierea templului din Ezechiel a fost și va continua să fie unul din cele mai enigmatice pasaje din Scripură. Totuși un lucru este sigur, că acest templu este același cu cel din cap. 37, iar din moment ce am ajuns la concluzia că locuința lui Dumnezeu realizată prin construcția templului este pe pământ, aceasta cere ca acest lucru să fie adevărat și cu privire la cap. 40-48. Templul soteriologic din Ezechiel nu prezintă mutarea omului de pe pământ. Întemeierea Templului lui Dumnezeu printre oameni a însemnat că Dumnezeu Își restabilea Prezența printre ei. Relația frântă în Grădină era acum restabilită. Și dați-mi voie să repet acest punct important, prin templu și locuirea lui Dumenzeu în mijlocul poporului aveau națiunile să-L cunoască pe Dumnezeu.

 

Daniel 9

Un alt text din V.T. care a prezis sosirea, construirea și inaugurarea Templului Mesianic este Daniel 9: 24-27. „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”

Observați că în versetul 24 unul din cele șase elemente constitutive promise lui Israel a fost „Ungerea Preasfântului” (Cornilescu, Sfântului sfinților). Sunt unii care susțin că acest pasaj a prezis ungerea lui Isus la botezul Său (Matei 3) când a coborât Duhul și Tatăl a zis „Acesta este Fiul Meu preaiubit.” Există însă o problemă lingvistică aici, cum a observat cu ani în urmă Farrer, „Sfânta Sfintelor (în Ebraica lui Daniel 9, DKP) nu s-a folosit niciodată pentru a desemna o persoană deși apare de patruzecișipatru de ori.” Mai mult, o examinare a diferitelor traduceri pe Internet, arată că majoritatea traducerilor preferă interpretarea „Locul Preasfânt.” Deci, traducerea și înțelesul favorizat arată categoric a se referi la ungerea Templului Mesainic.

Daniel ne oferă câteva evidențe foarte clare pentru înțelegerea Templului Mesianic.

a. Cartea este preocupată de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Daniel nu are de-a face cu sfârșitul timpului sau al istoriei umane. Profeția viza sfânta cetate și poporul, adică Israel/Iuda al Vechiului Legământ: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și a cetății tale sfinte” (Dan. 9: 24).

b. Împlinirea profeției se află în cadrul celor șaptezeci de săptămâni iar limita celor șaptezeci de săptămâni nu poate fi plasată dincolo de distrugerea Ierusalimului promisă în v. 27. Acest lucru a avut loc în AD 70.

c. Prin urmare, împlinirea Templului Mesianic promis se află în cadrul celor șaptezeci de săptămâni cruciale din Daniel 9. Acest lucru devine important pentru înțelegerea lui 1.Tesaloniceni 4 și a altor texte din N.T.

Dacă, așa cum sugerăm, 1.Tesaloniceni 4: 13f este o predicție a terminării și inaugurării Templului Mesianic ca împlinire a profețiilor V.T., atunci Daniel 9 ne dă câțiva parametri inconfundabili în care trebuie plasat textul din Tesaloniceni. Dați-mi voie să-mi exprim gândurile pe cât posibil de succint:

· Ungerea Preasfântului din Daniel 9: 24-27 este stabilirea (re-stabilirea) prezenței lui Dumnezeu între oameni în, și prin Templul Mesianic.

· Dar, parousia lui Christos prezisă în 1.Tesaloniceni 4: 13-18 este stabilirea (re-stabilirea) prezenței lui Dumnezeu între oameni (1.Tesaloniceni 4: 17-18; 5: 10).

· Prin urmare, 1.Tesaloniceni 4: 13-18 este stabilirea (re-stabilirea) prezenței lui Dumnezeu între oameni în, și prin Templul Mesianic.

Acum să legăm de ce urmează:

· 1.Tesaloniceni 4: 13-18 este stabilirea (re-stabilirea) prezenței lui Dumnezeu între oameni în, și prin Templul Mesianic – ca împlinire a lui Daniel 9: 24-27.

· Dar, Templul Mesianic din Daniel 9: 24-27 avea să fie inaugurat nu mai târziu de sfârșitul celor șaptezeci de săptămâni care se încheiau nu mai târziu de AD 70 și distrugerea Templului Vechiului Legământ.

· Prin urmare, 1.Tesaloniceni 4: 13-18 avea să se împlinească în cadrul celor șaptezeci de săptămâni care se încheiau nu mai târziu de AD 70 și distrugerea Templului Vechiului Legământ.

Dacă textul Tesalonicean este legat intrinsec de profeția lui Daniel și de alte predicții referitoare la întemeierea Templul Mesianic este clar că trebuie să avem o abordare diferită de cea practicată în exegeza evanghelică. Parametrii stabiliți de Daniel 9 pentru ungerea Locului Preasfânt și întemeierea locașului lui Dumnezeu între oameni, cer să avem o perspectivă proaspătă asupra multor profeții biblice dintre care Ioan 14 nefiind pe ultimul loc.

 

Ioan 14: 1-6 și Templul Mesianic

Isus a spus, „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Problema cu perspectiva obișnuită asupra textului este faptul că ea presupune că Isus avea să plece, să pregătească un loc, să se întoarcă, să mute pe urmașii Lui de pe pământ și să-i ducă la locul pregătit. În realitate Isus a promis că va aduce locul pregătit cu El astfel ca El și Tatăl să locuiască împreună cu omul!O altă probelmă cu perspectiva tradițională asupra lui Ioan 14 este că se ignoră fundalul profetic al evangheliei, adică profețiile tocmai examinate. Ca și când Isaia, Ezechiel și Daniel nu au spus nimic despre Cortul lui Dumnezeu, nimic despre restabilirea Prezenței Lui între oameni, nimic despre promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel al Vechiului Legământ.

Evanghelia după Ioan este plină de imagistica Noului Templu. Evanghelia începe prin a ne spune că Cuvântul s-a făcut trup și a „cortuit printre noi” (Ioan 1: 14). Isus a derutat și a nedumerit audiența din templu, „Stricați templul acesta și în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2: 19f). Din nou și din nou, evanghelia lui Ioan așează în fața cititorului atent, ideea că Isus era în procesul de construcție a templului Mesianic. Termenii folosiți de către Isus în Ioan 14 reflectă expresii ale vremii care se refereau la Templu. Bryan arată că aluzia lui Isus la multe locașuri poate foarte bine reflecta o credință obișnuită a vremii. În Sulurile de la Marea Moartă, Sulul Templului, Bryan arată că exista o credință conform căreia templul Mesianic ar avea încăperi pentru toate cele douăsprezece seminții. Cu alte cuvinte, „Tot Israelul va fi strâns. Aici poporul lui Dumnezeu ca întreg se bucură de acces fără precedent la prezența lui Dumnezeu, în încăperi care au fost pregătite pentru ei.”

Deasemenea, referirea lui Isus la „Casa Tatălui Meu” este un termen bine cunoscut în Iudaismul primului secol care se referea la Templu. Bryan arată că „referirile la templu ca și „Casa lui Dumnezeu” sunt frecvente în literatura Iudaică.” (Temple, 22). El mai arată că termenul „loc” pe care Isus îl folosește în v. 2, „Mă duc să vă pregătesc un loc” este deasemenea, un „termen frecvent găsit în literatura Iudaică cu referire la templu” (Temple, 26). Este aproape de la sine înțeles în lumea evanghelică că Ioan 14 a prezis venirea lui Christos pentru a „muta credincioșii de pe pământ. Amilenistul cât și postmilenistul cred că Ioan 14 se va împlini la sfârșitul Erei Creștine. Milenistul crede că Ioan 14 vorbește despre răpirea de la sfârșitul Erei Creștine. Însă, toate aceste perspective trec cu vederea faptul că Ioan 14 vorbește despre întemeierea Templului Mesianic, iar acest fapt neagă orice interpretare de genul „îndepărtați din lume.”

După cum Coloe a observat: „Referitor la aceste acestei locuințe „cerești,” trebuie observat că subiectul verbului meno, de-a lungul capitolului 14 nu este credinciosul ci Dumnezeu. Acțiunea prin urmare, nu este a credinciosului care vine să locuiască în locuința cerească a lui Dumnezeu, ci Tatăl, Paracletul și Fiul venind să locuiască cu credincioșii. Este o mișcare „descendentă” din sfera divină înspre omenesc, și nu o mișcare „ascendentă” de la omenesc spre divin.” Deasemenea, Bryan contribuie la această evaluare: „Cuvintele lui Isus nu sunt atât de preocupate de mutarea urmașilor Lui de pe pământ la cer, cât sunt pentru dizolvarea despărțitorii dintre cer și pământ; Casa pământească a lui Dumnezeu nu mai este de acum încolo despărțită de casa Lui cerească. Isus înlocuiește locuința pământească a lui Dumnezeu pregătind la Tatăl un loc ceresc ca să fie o locuniță a poporului Său. Prin unirea cu Christos urmașii Lui se bucură în cele din urmă de experiența continuă a prezenței lui Dumnezeu.” (Temple, 39). Nu încape îndoială că în Ioan 14 chestiunea este venirea lui Christos să locuiască cu omul. În Ioan 14: 19f, ucenicii după ce au auzit promisiunea lui Isus de a veni, Îl întreabă cum se face că El li se va arăta (emphanizo). Răspunsul lui Isus este determinativ pentru o înțelegere corectă a versetelor 1-6: „Isus a răspuns: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (v. 23). Aici este promisiunea venirii lui Christos. Este venirea să locuiască împreună cu omul. Nu este vorba despre mutarea omului în cer. Tatăl și Fiul sunt cei care vin la om în dulce părtășie! Spus altfel, Ioan 14 nu vorbește despre om părăsind pământul ci despre Christos aducând prezența lui Dumnezeu la om pentruca omul să poată locui împreună cu Dumnezeu (vezi Efeseni 1: 8-10). Teoria răpirii din Ioan 14 se întoarce la 180 de grade. Nu este vorba despre ucenicii care pleacă ci despre Christos care vine.

 

Apocalipsa 21

Teza noastră este verificată când comparăm Ioan 14, tema Templului, cu Apocalipsa. În Apocalipsa 19-21 găsim venirea lui Christos pentru judecată și ca urmare, întemeierea Noii Creații. Care este scopul sau menirea acelei Noi Creații? Este ca omul să fie mutat de pe pământ? Nu de loc! Citiți Apocalipsa 21: 3: „Și am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Întrebarea se pune: „este aceasta mutarea omului de pe pământ?” Răspunsul este nu, deoarece versetul precedent este decisiv: „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Deci, ceea ce avem este Noul Ierusalim care se coboară din cer de la Dumnezeu și ca rezultat al acelei coborâri avem „cortul lui Dumenzeu cu oamenii!” Cortul lui Dumnezeu nu este nimic mai puțin decât „Casa Tatălui Meu” din Ioan 14. În Ioan, Isus a spus că merge să pregătească (de la hetoimasai) un loc, un loc pentru locuit în casa Tatălui Său astfel ca la parousia Sa ucenicii Săi să poată locui împreună cu El și cu Tatăl. În Apocalipsa, Ioan vede Cortul lui Dumnezeu (casa Tatălui), coborându-se din cer de la Dumenzeu pregătită ca o Mireasă (hetoimasmenen, literal, a fost pregătită) și pe Dumnezeu și om locuind împreună.

Nu poate trece neobservat faptul că Apocalipsa 21 este o aluzie directă la Ezechiel 37. Deja am stabilit că Ezechiel nu poate fi o referire la mutarea omului de pe pământ. Ezechiel a prezis restabilirea părtășiei dintre om și Dumenzeu pe pământ. Vechiul Testament a prezis venirea Domnului și întemeierea Noului Templu al lui Dumnezeu așa încât omul și Dumnezeu să locuiască împreună. Și totuși nici o referință a V.T. nu a prezis mutarea omului de pe pământ pentruca să poată locui împreună cu Dumnezeu în acel Nou Templu. Cu excepția cazului în care Isus a prezis o altă locuire a omului cu Dumnezeu decît cea prezisă în profețiile V.T. referitoare la Noul Templu, predicția Lui de a veni din nou astfel ca omul să poată locui împreună cu Tatăl, este susținută de acele profeții ale V.T. Aceasta înseamnă că Ioan 14 nu a prezis o răpire a omului de pe pământ, în primul secol sau astăzi. Argumentul ar suna astfel:

· Venirea lui Christos, prezisă de Ioan 14, cu scopul ca omul și Dumnezeu să locuiască împreună, este aceiași venire cu cea din Apocalipsa 19-21.

· Dar, venirea lui Christos prezisă în Apocalipsa 21 este venirea lui Christos cu scopul ca omul și Dumnezeu să poată locui împreună pe pământ (Apoc. 21: 2).

· Prin urmare, venirea prezisă de Ioan 14 este venirea lui Christios cu scopul ca omul și Dumnezeu să poată locui împreună pe pământ.

Acest argument ne aduce înapoi în cerc la ceea ce am prezentat la începutul acestei secțiuni:

· Parousia lui Christos din 1.Tesaloniceni 4 este parousia lui Christos din Ioan 14: 1-6 și Apocalipsa 21.

· Parousia lui Christos din Ioan 14 și Apocalipsa 21 a fost venirea Templului Mesianic prezis de către profeții V.T.

· Templul Mesianic prezis de către profeții V.T. a fost, nu mutarea omului – sau a bisericii - de pe pământ ci restabilirea prezenței lui Dumnezeu printre oameni.

· Prin urmare, parousia lui Christos din 1.Tesaloniceni 4 a fost venirea Templului Mesianic pentru restabilirea prezenței lui Dumnezeu între oameni pe pământ.

 

Așa dar, ceea ce găsim în Ioan 14 și deci în 1.Tesaloniceni 4 este stabilirea (restabilirea) Prezenței Vii a lui Dumnezeu între oamnei. Este refacerea părtășiei din Grădină. Este înviere cu siguranță, dar nu este o înviere sau resuscitare a trupului biologic. Este învierea omului înapoi în prezența unui Dumenzeu iubitor.