Crucea și Parousia lui Christos - vol. 2
Cele două dimensiuni ale Unicului Escaton schimbator al veacurilor
Acest volum, după cum indică și titlul, analizează tema relației dintre Crucea și Parousia lui Christos (prezența sau sosirea Lui, în mod obișnuit, numită a Doua Venire), cele două puncte focale ale unui singur eschaton (vremea sfârșitului) încheiat și indivizibil, care aparțin împlinirii întregii istorii răscumpărării și profeției în perioada de încheiere („zilele din urmă”) a veacului Vechiului Testament. Fiecare fațetă a escatologiei din N.T. este aplicabilă exclusiv la perioada finală a veacului Vechiului Legământ, final marcat de căderea Ierusalimului și dărâmarea Templului. Crucea și Parousia lui Christos au determinat tranziția veacurilor sau a legămintelor, schimbare care avut ca rezultat trecerea celui vechi și întemeierea celui Nou adică „veacul care va să vină”. Cartea dovedește fără echivoc că această tranziție a avut loc în același cadru temporal al evenimentelor (eschaton-ul) în care s-a realizat sfârșitul vechiului aeon.
Despre autor
Max R. King
A fost inițiatorul unui domeniu al teologiei pe care l-a numit „escatologia legământului”, pe care majoritatea îl numesc preterism complet. În cadrul contextelor evanghelice fundamentaliste și conservatoare, el a susținut că escatologia biblică nu era legată de sfârșitul universului spațiu-timp, ci de tranziția de la Vechiul Legământ la Noul Legământ. King a oferit o interpretare unică cu privire la mileniu, așa cum se găsește în Apocalipsa 20, ca făcând referire la perioada de 40 de ani între 30-70 d.Hr. El a numit-o „perioada de tranziție” de la Vechiul Legământ la Noul Legământ. În opinia lui King, această tranziție a deschis calea ca prezența deplină a lui Dumnezeu să locuiască cu întreaga umanitate. Ca să descrie această relație, King a folosit expresia „harul cuprinzător”.
În 1971, Max King și-a publicat cartea „Spiritul profeției” și a zguduit fundamentele interpretării moderne a Bibliei. Aproape de una singură, de-a lungul anilor ’70 și ’80, această carte a schimbat modul în care oamenii gândeau despre „ultimele zile”.
Ce vei învăța
„Fiindcă eschaton-ului nu i s-a dat adevărata poziție istorică de la Cruce la întoarcerea lui Christos în cadrul scurtei perioade a unei generații, nenumărate probleme legate de timp și interpretări escatologice contradictorii au caracterizat credința creștină multe secole de-a rândul. Zbaterile pentru coerență escatologică continuă și astăzi, cu o mai mare intensitate ca niciodată, pe fondul conștientizării că ceva nu este corect în teologia escatologică.” – Max R. King
Crucea și Parousia lui Christos - vol. 2
Apariție lb. engleză1987
Ediția lb. română2016
Format145 x 205 (cm)
Nr. pagini442
Preț30 lei
Butonul „Cumpără” vă direcționează spre site-ul Editurii Scriptum unde este publicată cartea și de unde o puteți achiziționa (Notă: acest link nu este link afiliat. Site-ul escatologie.ro nu comercializează vreun articol sau produs.)
Vrei să citești?
„Nu există ‘probleme temporale’ în adevărata escatologie biblică, dacă ne întoarcem la Biblie și rămânem în cadrul ei istoric unic pentru a înțelege când, unde și cum au avut loc „lucrurile din urmă.” Toate problemele temporale referitoare la „lucrurile din urmă” sunt plăsmuiri omenești și sunt invariabil înrădăcinate într-o exegeză greșită a unicului și indivizibilului eschaton biblic.”
Descarcă un capitol gratuit al cărții.
Trimite link de descărcare la:Crucea și Parousia lui Christos - vol. II




0 Comentarii