Israel 1948
Numărătoarea inversă spre nicăieri
Această carte se adresează pretenției răspândite, precum că Biblia a prezis două strângeri ale lui Israel în vremea sfârșitului: una în necredință (1948) și alta în credință. Nu putem supra-accentua cât de importante sunt evenimentele din 1948 pentru schema Milenistă. Deci, în timp ce comentariile noastre se vor adresa în mod specific pretențiilor găsite în lucrarea dispensaționalistului Thomas Ice, Charting the End Times, (n.tr. Schițând vremurile din urmă), trebuie înțeles că perspectivele lor sunt valabile pentru o mare parte a lumii mileniste. A infirma Charting the End Times înseamnă a infirma Milenismul. Biblia nu a prezis o strângere a lui Israel în necredință în 1948 și vom încerca să dovedim că așa stau lucrurile.
Despre autor
Don K. Preston
a început să vorbească în public la vârsta de 13 ani. A absolvit Northside School of Preaching, Harrison, AR și a fost considerat printre „Tinerii remarcabili ai Americii”. În discursurile sale publice și in cărțile lui dezbate cu precădere Escatologia Legământului (preterismul). Este autorul a peste 20 de cărți, considerate „inovatoare” și „definitorii”, atât de către cei care-i împărtășesc opiniile, dar și de către cei care au păreri diferite de ale lui.Ce vei descoperi
Una dintre cele mai greșite înțelegeri în lumea religioasă astăzi este că națiunea fizică a lui Israel rămâne, poporul ales al lui Dumnezeu și, așa cum spune Dwight Pentecost, „scopul determinant al lui Dumnezeu.” Noi ne deosebim puternic de această poziție și susținem că 1948 nu are nicio relevanță profetică și prin urmare, nicio legătură cu vremea sfârșitului.
Israel 1948
Numărătoarea inversă spre nicăieri
Apariție lb. engleză2003
Ediția lb. română2018
Format145 x 205 (cm)
Nr. pagini56
Preț9 lei
Butonul „Cumpără” vă direcționează spre site-ul Editurii Scriptum unde este publicată cartea și de unde o puteți achiziționa (Notă: acest link nu este link afiliat). Site-ul escatologie.ro nu comercializează vreun articol sau produs.)
Vrei să citești?
Dacă ar fi să credem pe
scriitorii mileniști moderni, Neemia a fost pur și simplu optimist, sau vinovat de a fi scris o istorie roză. Dar, Neemia a cunoscut legământul Avraamic și faptele, mai bine decât
dispensaționaliștii, și a știut că YHWH
într-adevăr s-a ținut de cuvânt!
Descarcă un capitol gratuit al cărții.
Israel 1948 Numărătoarea inversă spre nicăieri
Trimite link de descărcare la:




0 Comentarii