Înviere … dar din ce moarte?

Tema acestei lucrări este doctrina biblică a învierii morţilor. Ideea, că într-o zi va fi o înviere a trupurilor umane fizice este atât de întipărită în intelectul religios modern, încât contestarea este pentru majoritatea un lucru tabu. Totuşi, de dragul adevărului biblic, vom face exact acest lucru!

Este punctul nostru de vedere că conceptul biblic al învierii implică o înviere spirituală a omului din moartea păcatului (adică separarea omului de Dumnezeu cauzată de păcat), o restaurare a omului înapoi la Prezenţa lui Dumnezeu. În Gen. 2: 15-17 Dumnezeu a spus omului în legătură cu pomul cunoștinței binelui şi răului „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. Bărbatul şi femeia au mâncat din pom; au murit ei în aceea zi?

Uimitor, majoritatea oamenilor vor spune „NU!” deoarece Adam şi Eva nu au murit fizic după ce au mâncat din pomul oprit. Dar aceasta nu este întreaga poveste. Moarte înseamnă despărţire nu anihilare! Iar Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădină în ziua în care au mâncat din pom! Prin urmare Adam şi Eva au murit spiritual pentru că au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu!

Dacă Adam şi Eva nu au murit în ziua când au mâncat, atunci Satan a spus adevărul iar Dumnezeu a minţit. Dumnezeu a spus că veţi muri în ziua când veţi mânca din pom, Satan a spus, hotărât că nu veţi muri Gen. 3: 1 şi cont; Cine a spus adevărul lui Adam şi Eva? Dacă nu găsim pe Adam şi Eva morţi în Gen. 2 şi 3, atunci moartea, de care au murit, a fost spirituală, nu fizică!

Acum, dacă în Christos redobândim ceva prin înviere, ce este acel ceva ce s-a pierdut prin Adam? 1.Cor. 15: 22 „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.”

Acum, dacă ceea ce am pierdut, este viaţa spirituală, și nu viața fizică, atunci Biblia nu se referă la învierea fizică când vorbeşte de învierea morţilor! În schimb, punctul central al învăţăturii biblice despre înviere este restaurarea spirituală a omului din moartea păcatului. Scriitorii NT au legat viaţa sub V. Legământ de moarte, deoarece toţi cei ce au fost sub Lege erau sub blestem (Gal. 3: 10 şi cont.)

Pavel a numit Vechiul Legământ „slujba aducătoare de moarte” (2.Cor. 3: 7-9) pentru că tot ceea ce făcea el, era să condamne; nu putea aduce neprihănirea, Rom. 8: 1- 3. El vorbeşte despre zbaterile lui sub V. Legământ; el a vorbit de moartea lui sub Legământ şi se plângea, „cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Rom. 7: 9-25.
Moartea şi învierea lui Isus au fost puterea pentru înlăturarea definitivă a acelei legi care a adus moartea, Efes. 2. Dar Legea nu putea trece până nu a fost în întregime împlinită, Mat. 5: 17-18; şi până ce Noul Legământ de viaţă a lui Christos nu a fost complet întemeiat, Gal. 3: 21-29.

Acest lucru înseamnă că a existat o vreme de tranziţie între Vechiul şi Noul Legământ, o vreme în care cei care ieşeau de sub aceea Lege Veche veneau la viaţă – deci erau aduşi la o viaţă înviată ca şi „primul rod” al (atunci) viitoarei desăvârşiri în Christos.

Ceea ce vrem să spunem este că, momentul, în care V. Legământ a fost complet înlăturat, se numeşte Înviere! Acest lucru l-a spus Pavel în 1.Cor. 15: 54-56. Învierea va a vea loc când V. Legământ va fi Împlinit, vers. 54; va fi când „Legea” care este „puterea păcatului” va fi înlăturată, vers. 56. (Mai mult despre toate acestea mai târziu).
Conceptul modern al unei învieri fizice a trupurilor umane nu este în concordanţă cu Scriptura. El face ca moartea fizică şi fie esenţa ameninţării lui Dumnezeu în Eden, deşi

Scriptura neagă acest lucru. Interpretarea modernă neagă relaţia, dintre Vechiul Legământ şi moarte şi viaţă – viaţă spirituală. Eșuează în a lua în considerare că omul STĂ înaintea lui Dumnezeu în relaţie cu Legământul. A trăi sub „slujba aducătoare de moarte” 2.Cor. 3: 7-9 însemna să fi un trup al morţii, (Rom. 7: 24; 8: 8-10).

A fi eliberat de aceea „slujbă aducătoare de moarte” însemna să fi înviat. Acesta este conceptul biblic al Învierii. Credincioşii N. Testament mureau faţă de Vechea Lege când erau botezaţi în Christos conf. Rom. 6-7. Legea în sine nu era moartă – ei mureau faţă de Lege; „prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea” (Rom. 7: 4). „Christos este sfârşitul Legii, pentru oricine crede în El” – Rom. 10: 4.

Dar Legea avea să treacă doar când se va fi împlinit, iar autorul Epistolei către Evrei spune că la ceea vreme ea a îmbătrânit şi era aproape de pieire Evr. 8: 13. Învierea este eliberare de păcat; de moartea păcatului; Efes. 2: 1. Acest lucru se realizează prin credinţă ca răspuns la Evanghelia lui Isus Christos. Christos „a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi ne-putrezirea, prin Evanghelie” (2.Tim. 1: 10). Cei care vor să cunoască viaţa care nu are sfârşit, Io. 8: 51, trebuie să intre în puterea morţi şi învierii lui Isus, pentru a se bucura de mântuirea / învierea cumpărată de El.

Isus este Învierea şi Viaţa! Pentru a avea această viaţă trebuie să fi în Christos prin botez pentru că aici omul este legat de moartea şi învierea lui Christos. Deşi studiul nostru va examina câteva versete, această serie de 3 articole se va concentra asupra unui text central în discuţia despre înviere.

„Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-l vor asculta, vor învia. Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Ceice au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată.” (Ioan 5: 24-29)

Discursul de pe Muntele Măslinilor formează baza ideii celor „două învieri”. Majoritatea comentatorilor insistă că în vers. 24-25 Isus a vorbit despre o înviere spirituală disponibilă credinciosului astăzi iar apoi în vers. 28-29 El a vorbit despre o, încă viitoare, înviere fizică.

Scopul nostru este să examinăm contextul specific a lui Ioan 5 şi contextul predicţiei lui Isus cu privire la venirea ceasului „consumativ” (al încheierii, al isprăvirii), în lumina lui 1.Ioan 2 şi Apocalipsa. Vom studia NĂDEJDEA lui Israel şi împlinirea şi trecerea Vechiului Legământ în relaţie cu Învierea.

Vom comenta pe scurt baza V. T. pentru predicţia lui Isus din Ioan 5. Elementele constitutive ale învierii vor fi comentate în lumina învăţăturii N.T., anume că învierea deja a început dar, încă nu era consumată (încheiată). Vom analiza câteva pasaje care ne spun când avea ea să aibă loc. În final vom explora câteva dintre contradicţiile din cadrul interpretărilor tradiţionale ale lui Ioan 5 şi vom lua aminte la câteva obiecţii aduse acestor puncte de vedere.

Două Învieri?

Este un meniu standard să citeşti în comentarii că Io. 5: 24-29 vorbeşte despre două învieri. R.H. Charles spune despre vers. 24-25 „nu are nici o legătură cu darul vieţii fizice”. Cu toate acestea când ajunge la vers. 28-29 pur şi simplu afirmă fără dovadă „este implicată moartea fizică”. Hoskyns spune, „În perspectiva gândirii Creştine trecerea de la moarte la viaţă este trecerea de la păcat la neprihănire şi la iertarea păcatelor, de la necredinţă la credinţă (Efes. 2: 1: Rom. 6: 13; 11: 15; Col. 2: 13; 1.Pet. 1: 3 şi cont).” După acest excelent comentariu, el spune apoi, „că tocmai datorită acestui adevăr şi al faptului că Isus susţine o atunci prezentă posibilitate de înviere, acest lucru nu exclude o, încă viitoare, înviere fizică”.

Unde exact în contextul lui Ioan 5 este o descriere a două învieri? Isus nu spune că ar fii două învieri! El nu vorbeşte despre spiritual versus fizic; El nu face distincţie între „morţii” din vers. 24-25 şi cei din morminte din vers. 28-29. Şi care este diferenţa dintre a auzi „glasul Fiului lui Dumnezeu” din vers. 25 şi a auzi „glasul Lui (Fiului Omului)” din vers. 28? Care este diferenţa dintre „viaţa” – viaţă veşnică din vers. 24-25 şi „viaţa” din vers. 29? Toate diferenţele sunt aduse în text de cel care interpretează!
De fapt motivul pentru care interpretatorii fac distincţie între vers. 24-25 şi 28-29 este pentru că în vers. 24-25 Isus spune „vine ceasul şi acum a şi venit” iar în vers. 28-29 El a spus, „vine ceasul”. Dar oare Isus a făcut deosebire între două feluri de moarte, morminte, învieri şi viaţă, diferite în natură şi separate între ele de milenii, sau vorbea Isus despre o singură înviere, adică INIŢIEREA ei, care era atunci prezentă, şi CONSUMAREA ei, care era încă în viitor, dar iminentă din perspectiva Lui?
Pentru a găsi răspuns la această întrebare vom analiza patru pasaje.

ROMANI 6

În Rom. 6: 1-11 apostolul demonstrează cum prin botez Romanii au murit împreună cu Christos, vers. 3 şi au fost înviaţi împreună cu El, vers. 4. Cu siguranţă acest lucru nu se poate referi la moarte fizică şi înviere fizică. Observaţi dar, vers. 5:

„În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui”. (nu am fost niciunul răstigniţi – ce moarte asemănătoare?)

Este „asemănarea cu moartea Lui” o asemănare fizică? Dacă da, atunci ei au murit fizic! Dar dacă admitem că acest lucru se referă la o asemănare spirituală, cum va afecta faptul acesta vers. 5? Trebuie oare să înţelegem că în botez există o asemănare spirituală cu moartea lui Isus dar în înviere va fi o asemănare – o imitare – fizică a învierii Sale?

Cine a schimbat hermeneutica în cazul acesta? Teologii moderni, nu Pavel schimbă natura discuţiei! Cum este posibil să schimbi atât de radical discuţia lui Pavel de la moarte spirituală la înviere fizică? Pentru Pavel, elementul viitorist era de aceeaşi natură în „asemănare”. În vers. 8 apostolul spune, „dacă am murit împreună cu Christos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Viaţa viitoare era de aceeaşi natură ca şi moartea; dar moartea nu era fizică, prin urmare, viaţa viitoare nu era fizică.

În Rom. 6 există elementul „deja” al învierii, cât şi elementul „nu încă”. Nu există două învieri diferite şi distincte a două feluri de trupuri. Există o Înviere care a fost iniţiată şi urma în curând să fie consumată, împlinită. Dacă ar exista două învieri în Biblie, una spirituală şi una fizică separate între ele de milenii, de ce Scriptura nu menţionează Învierea niciodată la plural, adică „învieri”?

FILIPENI 3: 1-16

Acest pasaj foarte clar arată că, pentru Pavel, învierea era o realitate atunci prezentă deşi încă nu perfectată, împlinită. Trebuie ţinut minte că Pavel nu se apără doar pe el, ci şi pe fraţii lui creştini de atacurile şi pretenţiile celor care insistau că ei erau adevăraţii moştenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. Întrebarea se punea: „Cine este adevăratul Israel?” Astfel Pavel afirmă în termeni fără echivoc că adevăratul Israel nu este fizic, ci spiritual. Adevăratul Iudeu nu este acela care se laudă cu tăierea împrejur fizică, în carne, ci acela care se laudă în Christos, cu tăierea împrejur a inimii, conf. Col. 2: 11 şi cont. Nădejdea lui Israel prin urmare, nu era în moştenirea lui naţională, ci în realităţiile spirituale ale lui Christos.

Acest lucru nu poate fi suficient accentuat. Pavel nu a predicat altceva decât nădejdea lui Israel, aşa cum vom vedea mai jos, iar nădejdea lui Israel nu era în lucruri fireşti, pământeşti, ci în a se închina (a sluji) lui Dumnezeu „în Duh” vers. 3. Israel a persecutat pe Pavel deşi Pavel a predicat nădejdea lui Israel! De ce totuşi, Israel a persecutat pe Pavel? Fiindcă în predicarea „nădejdii lui Israel”, Pavel nu predica o nădejde naţionalistă şi cu atât mai puţin, una fizică!

Considerând, circumcizia lui în carne, moştenirea naţională şi realizările personale sub Lege, ca pe „o pierdere” „un gunoi”, Pavel susţine natura spirituală a Nădejdii lui Israel. În vers. 1-6 Pavel enumeră realizările sale personale sub Lege; Dacă cineva avea motiv să se laude cu realizările personale înaintea lui Dumnezeu, Pavel avea!
Totuşi, toate aceste merite personale erau fără valoare înaintea lui Christos. Pavel a învăţat că nu poate câştiga neprihănirea, iar toate eforturile sale sub Lege erau doar o încercare în acest sens, dar fără sorţi de izbândă! De aceea, ele nu erau câştiguri pentru el, ci de fapt pierderi!

Apostolul spune apoi, că în enumerarea realizărilor sale sub Lege ca pierderi, el avea un singur gând în minte: să fie găsit în Christos, „ca să ajung cu ori ce chip dacă voi putea, la învierea din morţi” vers. 11. Cu siguranţă este ciudat a spune aşa ceva dacă învierea din pământ a trupului fizic este un eveniment universal, inevitabil! Scopul lui Pavel, în socotirea succeselor sale personale sub Lege ca o pierdere, era să ajungă la înviere!

Examinaţi, vă rog, referirea lui Pavel la „a muri”. În vers. 10 el spune că la acea vreme „se făcea asemenea cu moartea Lui (Isus).” Acest verb este un prezent continuu deşi Cornilescu nu traduce aşa. (CÂND „să fiu găsit în El”? Poate zici în viitorul îndepărtat. După moartea lui Pavel? „să mă fac asemenea cu moartea Lui … CÂND, după moartea lui Pavel? Cum se putea face Pavel asemenea cu Christos în moartea Sa, după ce murea el, Pavel)?

În ce fel se făcea Pavel asemenea cu moartea lui Isus? Cu siguranţă nu poate fi în mod fizic din moment ce el aştepta acest lucru. Exact ca în Rom. 6, unde el a spus că Romanii au murit împreună cu Christos şi anticipau învierea împreună cu El, Pavel vorbeşte aici despre moartea lui în chipul lui Christos şi dorinţa de a participa la învierea Sa. Din moment ce moartea nu este fizică, în nici unul din texte, atunci nici învierea nu este fizică.

Observaţi acum vers. 12 după ce spune că doreşte să ajungă la înviere, el spune, „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus”.

Acum, dacă Pavel a avut în minte moarte fizică şi înviere fizică, nu ar fi această afirmaţie cam glumeaţă? Desigur nu a ajuns la înviere, pentru că încă nu murise! (Asta în cazul când ar fi avut în minte moarte şi înviere fizică; dar noi înainte am văzut că, moartea de care vorbea el, nu poate fi biologică!)

„Moartea” lui Pavel trebuie pusă pe picior de egalitate cu „uitarea” lui, vers. 13b; „uitarea” lui şi „aruncarea înainte” stau în opoziţie cu „moartea” lui şi respectiv învierea împreună cu Christos, iar obiectul acestei schimbări era cele două veacuri ale Legămintelor.

Din moment ce „moartea” lui şi „uitarea” lui se refereau la acelaşi lucru iar „uitarea” însemna a lăsa la o parte lumea lui Israel a Vechiului Legământ, atunci „ajungerea la înviere” trebuie văzută în relaţie cu tranziţia completă de la Lumea lui Israel a Vechiului Legământ la Noul Legământ „legea Duhului de viaţă în Christos Isus” Rom. 8: 1-3. Lucrul faţă de care murea Pavel, era Lumea Veche a lui Israel cu dependenţa ei de neprihănirea prin Lege – lucruri pe care altădată le considera câştig; Lucrul pentru, sau faţă de care el învia, era adevărata neprihănire prin credinţa în Christos Fil. 3: 9.

Pavel a spus că învierea lui Christos era ţinta lui. El a spus că nu a ajuns-o încă. Dar el mai spune, „dar în lucrurile la care am ajuns să umblăm la fel” vers. 16. (cuvintele „aceeaşi părere” sunt adăugate, nu există în textul original). Pavel nu a schimbat subiectul; el încă se concentrează asupra singurei sale dorinţe „învierea din morţi” literal „afară din morţi”. Totuşi, el spune că deja a ajuns-o într-un anumit grad, la un anumit nivel!

Avem aici acel „deja, dar nu încă” cu privire la înviere afirmat în cei mai clari termeni posibili! Se poate ca Pavel să vorbească de viaţă şi moarte fizică? Dacă da, atunci el a spus că „a murit un pic fizic”! Desigur, el a spus că a murit împreună cu Christos, Gal. 3: 20 dar, încă odată, acest lucru nu se referă la moarte fizică! Spunea Pavel că a ajuns deja la un anumit „nivel” de înviere din moarte fizică? A pune întrebarea, înseamnă a da şi răspunsul.

Să nu uităm că Pavel vorbeşte despre nădejdea lui Israel – asta înseamnă adevărata nădejde aşa cum este ea descoperită în Christos. Gândul acesta nu-l părăseşte niciodată. Vom vedea mai jos că singura nădejde a lui Israel era Învierea. Astfel dar, în Fil. 3 Pavel spune că speranţa lui Israel privind învierea îşi găsea împlinirea ei imediată în Christos. Totuşi, ea nu era încă desăvârşită, încheiată, deoarece Vechiul Sistem era încă în locul lui.

La fel cum Isus face în Io. 5: 24-25, Pavel se mişcă de la o înviere „deja” prezentă, la o răsplată viitoare „nu încă”. Dar acestea nu sunt două feluri diferite de înviere. Este o simplă mişcare de la iniţierea la consumarea aceleiaşi învieri.

Ce învaţă Pavel cu privire la când va fi realizat acel aspect viitor al învierii? În Fil. 3: 20-21 Pavel spune că ei aşteptau venirea lui Christos pentru ca ea să aducă consumarea, să desăvârşească acea minunată schimbare şi să aducă viaţa la realitate deplină. Cuvântul grecesc apekdekomai se traduce cu „aşteptare completă” care denotă o aşteptare intensă şi are puternice conotaţii de iminenţă.

Mai mult, în Filip. 4: 5 Pavel afirmă clar, „Domnul este aproape” (engus). După cum spune „The Expositors Greek Testament” „este destul de evident că Pavel aştepta o întoarcere grabnică a lui Christos.” Prin urmare, pentru Pavel, indiferent ce înseamnă pentru cineva învierea, acel eveniment era iminent. Când vezi totuşi, că discuţia lui Pavel referitoare la moarte şi înviere nu s-a putut relaţiona la moarte şi înviere fizică, atunci faptul acesta se corelează perfect cu Romani 6 şi Ioan 5.

COLOSENI 3

Col. 3: 1 şi cont. face parte din aceeaşi discuţie. Pavel a spus că Colosenii au murit împreună cu Christos iar vieţile lor erau ascunse. Era aceea o moarte fizică şi o ascundere fizică pe care o aveau şi o experimentau ei?

În legătură cu moartea şi viaţa Colosenilor, William Bell spunea:

„Această viaţă avea un aspect prezent sau „deja” şi unul viitor „nu încă” prin faptul că era ascunsă în Christos şi urma să fie descoperită mai târziu. Nu este o viaţă diferită ci aceeaşi şi singura viaţă pe care o aveau. Este Christos viaţa primită prin botez? Oare nu aceasta este viaţa pe care au primit-o Colosenii când au murit cu El? Nu este viaţa pe care au primit-o, cea care era ascunsă? Prin urmare, acea viaţă, nu viaţă fizică, este viaţa care va apărea, va fi descoperită cu El în glorie.”

La fel ca în Romani, există prin urmare, un aspect „deja dar nu încă” al învierii. Aceasta ne ajută să înţelegem Ioan 5 din moment ce Pavel se ocupă de aceeaşi chestiune ca şi Isus, viaţă şi moarte. La fel de sigur cum în Coloseni se vorbeşte de un singur fel de moarte şi viaţă viitoare, exact aşa este şi în Ioan. Pavel pur și simplu dezvoltă ceea ce Isus a predicat. Dacă învierea din Io. 5: 24-25, învierea spirituală conform majorităţii comentatorilor, a fost o realitate complet prezentă atunci, nu ar fi trebuit să aibă un aspect viitor al ei! Aceasta doar în cazul în care ea nu este diferită de învierea „vine ceasul” din Ioan 5: 28-29.

Din moment ce am arătat deja cu dovezi convingătoare că a existat un aspect prezent cât şi unul viitor al învierii spirituale în vremea lui Pavel, aceasta este într-adevăr o puternică dovadă că şi Isus vorbea despre aceeaşi înviere în Ioan 5.

2 TIMOTEI 2: 11-12

Al patrulea text este 2 Tim. 2: 11-12. Pavel a spus, „pentru că dacă suntem morţi (am murit – sunapathanomen, pers. I plural, aorist, indicativ) împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.”

La fel ca în Romani, Coloseni şi Filipeni, Pavel vorbeşte de o stare de moarte experimentată de biserică; era o stare de moarte care avea să fie învinsă în viitor. Dar este incontestabil că moartea pe care biserica a experimentat-o nu putea fi moarte fizică! Prin urmare, învierea pe care ei o anticipau şi aşteptau, nu putea fi biologică! Acest lucru este întărit de context.

În 2 Tim. 2: 18 Pavel ia în discuţie problema lui Imineu şi Filet; ei susţineau că învierea deja a avut loc. Ar trebui să fie clar, pentru orice persoană care gândeşte, că cei doi nu ar fi putut susţine cu vreun grad de succes – sau cu faţa senină că a apărut învierea – aşa cum o înţelege conceptul tradiţional modern! Dacă învierea este un eveniment care pune capăt timpului, atunci, pentru aceşti oameni a insista că învierea deja sosise, însemna atragerea batjocorii şi derâderii asupra lor. De ce n-a spus Pavel doar atât, „Priviţi în jur, mormintele sunt încă pline!” Dar dacă învierea este legată de moartea de care vorbeşte el în vers. 11, atunci este de înţeles, cum aceşti oameni au putut face o astfel de afirmaţie şi de ce au putut fie crezuţi. Din moment ce este incontestabil faptul că moartea din vers. 11 nu putea să fie fizică, ci trebuie să fie spirituală, Imineu şi Filet trebuie că au considerat că din moment ce viaţa exista „deja” învierea a avut loc pe deplin. Nu le-a spus Pavel Efesenilor că ei au fost înviaţi din morţi, Efes. 2: 1?

Amintiţi-vă că Pavel scria lui Timotei care era în Efes. Legătura, dintre învăţătura lui Imineu şi ceea ce a scris Pavel bisericii din care el făcea parte, este foarte probabilă. Nu a scris Pavel Romanilor că Christos i-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii? (Rom. 8: 1 şi cont.). Nu a scris el Colosenilor că prin botez ei s-au dezbrăcat de trupul poftelor firii pământeşti? (Col. 2: 11-12). Şi nu a spus Pavel chiar în această epistolă că Christos a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie? (2.Tim 1: 10). …. Cu siguranţă, au zis Imineu și Filet, învierea era deja în trecut!

Doar în contextul acesta poate fi înţeles corect Imineu şi Filet. Ei nu afirmau apariţia în trecut a sfârşitului cosmosului fizic! Ei afirmau prematur (înainte de vreme), descoperirea deplină a mântuirii!

În fiecare din aceste pasaje vedem acel „deja, dar nu încă” al învierii. Aceste texte ne oferă dovezi puternice că în Io. 5: 24-29 Isus susţine INIŢIEREA şi CONSUMAREA unei singure învieri, nu două. Singularitatea învierii din Io. 5 este stabilită în momentul în care cineva onorează textul. Isus pur şi simplu se mişcă de la „cine ascultă” la „toţi cei din morminte”. Mişcarea este de la câţiva înspre toţi. De când o astfel de mişcare cere o schimbare de subiect sau de natură a subiectului?

Mai departe, mişcarea este de la ceasul care „acum a şi venit” înspre ceasul care „vine”. Contrastul este între referinţe temporale. Dacă un fermier spune că recolta grâului a început dar vine ceasul când recolta va fi terminată (consumată), a schimbat el subiectul de la recolta grâului la cea a merelor?

Observaţi atent limbajul textului. În vers. 24-26 Isus vorbeşte despre aspectul pozitiv al autorităţii Sale, „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” vers. 26. Acum fiţi atenţi: „Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” vers. 27.

După ce afirmă autoritatea Sa nu doar de a da viaţa, ci şi să execute judecată, El imediat spune, „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” Accentul este pus pe autoritatea lui Isus nu doar de a da viaţa, ci şi de a executa judecata.

Este Ceasul de pe Urmă

Fără îndoială, Ioan 5 a anticipat un ceas final de încheiere, de finalizare, de desăvârşire – Ceasul Învierii. Acest ceas care vine va avea loc în „ziua de apoi” (din urmă) (Io. 6: 39, 40, 44, 54; 11: 24; 12: 48).

Majoritatea comentatorilor insistă că ceasul din Io. 5: 28-29 şi „ziua de apoi” din pasajele precedente trebuie să fie ziua din urmă (ultima) a timpului. Deşi acest lucru nu este menţionat nicăieri în Biblie, el totuşi, este presupus. Comentatorilor amilenişti le place să râdă de milenişti: „Nu pot exista zile după ultima zi. Dar dacă nu mai pot exista zile după ultima zi, atunci nu mai este timp pentru mileniu !! Prin urmare teoria mileniului cade!

În 1 Ioan 2: 15-18 Ioan, acelaşi autor al Evangheliei după Ioan, a spus, „lumea şi pofta ei trece … copilaşilor este ceasul de pe urmă. Şi după cum aţi auzit că are să vină antichrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antichrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.”

Autorul, care în Evanghelie a anticipat venirea ceasului terminal, scrie în epistola sa că ceasul de pe urmă era asupra lor! Dacă nu pot fi „ceasuri” după „ceasul de pe urmă” avem o problemă serioasă! Ioan a scris acum 2000 de ani spunând că ceasul de pe urmă a venit. Totuşi, au mai fost multe „ceasuri” de atunci!

Este uimitor cum exegeţii încearcă să disocieze (separe) ceasul final din Ioan 5 de ceasul de pe urmă din 1 Ioan 2. Stafford North argumentează că, deoarece cuvintele „ceasul de pe urmă” în original nu are articol hotărât aceasta înseamnă că „Ioan vorbeşte într-un mod calitativ sau de categorisire şi nu despre vreun ceas precis, definit.” Cu alte cuvinte, „Ioan nu a spus „acesta este ceasul de pe urmă” ci mai degrabă „acesta este un timp critic”.

Pe lângă faptul că forţează întrebarea şi presupune un sfârşit al timpului, sugestia lui North pretinde mult prea mult. Articolul hotărât nu apare nici în Io. 5: 28! Ar sugerea North că deoarece articolul hotărât lipseşte aici aceasta ar indica că acel pasaj nu vorbeşte de ceasul terminal, al împlinirii?

Mai departe, în 1.Pet. 4: 17 Petru a spus, „suntem în clipa când judecata stă să înceapă”. Aici avem folosirea articolului hotărât. North presupune că dacă în 1.Ioan 2: 18 ar exista articol hotărât acest lucru ar indica faptul că împlinirea era aproape. Vrea el acum să sugereze că Petru spunea că Judecata era aproape? Această problemă este ridicată şi de alte pasaje.

În Mat. 10: 15 Isus a spus că „în ziua judecăţii ar fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei” decât pentru cei ce l-au respins. Vezi Mat. 11: 22, 24. Isus a spus că „în ziua judecăţii ar fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru cei din Horazin, Betsaida şi Capernaum”. North aplică aceste texte la „sfârşitul timpului”, deşi articolul hotărât lipseşte. Per logica fratelui nostru aceste texte nu se pot referi la „judecata finală”.

În Ioan 2: 8 Ioan spune, „întunericul se împrăştie şi lumina adevărată răsare chiar”. Această metaforă este direct asociată cu venirea Domnului, Rom. 13: 11; 1.Tes. 5: 1-6 şi era o exprimare vie a conştiinţei escatologice a bisericii. Afirmaţia încrezătoare (inspirată) a lui Ioan că acea zi deja strălucea (lumina răsărea) este egală cu a spune că venirea Domnului (adică ceasul de pe urmă!) este aproape!

În final, Ioan vorbeşte în mod specific de învierea atunci prezentă. În Io. 3: 14 el spune, „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi. Iar în 3: 1-3 el a anticipat consumarea, desăvârşirea acelei învieri. Învierea din 3: 9-10 şi 14 implică a deveni copii ai lui Dumnezeu iar cea din 3: 1-3 implică manifestarea înfierii. Nu două învieri, ci una!

A Venit Ceasul Judecăţii Lui

Acelaşi autor care a scris despre venirea ceasului în Evanghelia lui Ioan şi a spus în prima epistolă că ceasul venise, de asemenea, a scris şi cartea Apocalipsei. Amilenişti în general văd în această carte mesajul căderii Romei. Noi credem că acest lucru este incorect; cartea vorbeşte despre cucerirea şi distrugerea cetăţii „unde a fost răstignit Domnul lor” Apoc. 11: 8.

Este de prisos să spui că Isus nu a fost răstignit în Roma! „Babilonul” a fost plin de sângele vărsat pe pământ, Apoc. 17: 6; 18: 24. Isus a identificat persecutorul profeţilor şi al apostolilor ca fiind Ierusalimul, Mat. 23: 31-39; Luc. 13: 33-34. Aşa cum toţi sunt de acord, Apocalipsa vorbeşte despre înviere. Acesta este „ceasul” învierii din Ioan 5. Ceea ce puţini par să observe este că învierea este zugrăvită în directă asociere cu căderea cetăţii unde Domnul lor a fost răstignit, Apoc. 11: 8-19!

În Apoc. 14 Ioan are în vedere „ceasul” critic sau decisiv. Acest capitol prezintă imaginea unui înger cu Evanghelia veşnică ca să o vestească întregii lumi vers. 6. Mesajul Evangheliei este: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” vers. 6. Judecata este adusă asupra cetăţii Babilon, prigonitorul sfinţilor lui Dumnezeu Apoc. 17: 6, 14 – care este aceeaşi cetate din Apoc. 11: 8. Vremea judecăţii este momentul în care Cel ce seamănă cu un Fiu al Omului avea să vină pe nor să culeagă recolta, când secerişul pământului se va fi copt, Apoc. 14: 14.

Există câteva lucruri de reţinut în acest text. Predicarea evangheliei în toată lumea este reprezentativă pentru responsabilitatea bisericii de a predica evanghelia întregii lumi în generaţia lui Isus înainte de căderea Ierusalimului. În Mat. 24: 14 prezicând pieirea Vechiului Israel, Isus a spus: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Încheierea acestei misiunii avea să fie un semn pentru iminentul sfârşit al veacului Vechiului Legământ.

Isus, în mod pozitiv, a declarat că Venirea Lui va avea loc în acea generaţie, Mat. 24: 34. De-a lungul unei întregi generaţii Biserica primară a proclamat, în mijlocul persecuţiei, acea judecată ameninţătoare.

Apostolul Cilician a spus, „ziua se apropie” Rom. 13: 12 şi „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satan sub picioarele voastre” Rom. 16: 20. El a spus aceasta după ce a spus că evanghelia a fost propovăduită în toată lumea, Rom. 10: 18. În 1.Cor. 10: 11 Pavel le spune creştinilor că ei trăiesc la sfârşitul veacului. În Tit 2: 11-13 acelaşi apostol spune că evanghelia a fost arătată (adusă la cunoştiinţa) tuturor oamenilor şi prin urmare, ei aşteptau arătarea lui Isus Christos.

Ceea ce vrem să spunem este că în Apoc. 14 îngerul cu evanghelia veşnică şi mesajul ei de judecată iminentă, corespunde misiunii bisericii primare cu mesajul ei referitor la venirea lui Christos în Căderea Ierusalimului la AD 70 (Anno Domini 70).

În Apoc. 14 acea judecată viitoare este numită „ceasul judecăţii Lui”. Este ceasul decisiv atât de esenţial altor scrieri ale lui Ioan. Trebuie observat că Ioan îl numeşte literal „ceasul judecăţii Lui” (vezi Io. 5: 24, 28, 29). Articolul hotărât însoţeşte atât „ceas” cât şi „judecată”. Compară acest fapt cu comentariile lui Stafford North de mai sus. Urgenţa mesajului acelei judecăţi trebuie de asemenea, accentuat. Mesajul era că judecata a venit. De fapt lui Ioan i s-a spus prin cele mai categorice expresii că viziunea lui avea să fie împlinită; „în curând” „vremea este aproape”; Isus avea să vină „în curând” Apoc. 1: 1-3; 22: 6, 10, 12, 20.

Consecvenţa şi logica scrierilor lui Ioan, cât şi concentrarea constantă asupra ceasului decisiv cuplate cu iminenţa din Apocalipsa, cere o ÎMPLINIRE a acelui ceas decisiv în primul secol. Ioan vorbeşte în 5: 24-25 despre începutul recoltei – pârga dacă vreţi – „vine ceasul şi acum a şi venit când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi CEI ce-l vor asculta vor trăi.”

Apoi el vorbeşte despre restul recoltei în vers. 28-29 „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când TOŢI cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele”. Mişcarea este de la „câţiva” (cei) care vor asculta şi vor trăi, înspre „toţi” care vor auzi, unii pentru condamnare. Apoc. 14 conţine ideea identică. În vers. 1-5 îi găsim pe cei 144000 care sunt „cel dintâi rod pentru Dumnezeu”. Ei sunt cei răscumpăraţi. Ei urmează pe Miel – ei aud vocea Lui! În vers. 14-20 accentul este pus pe restul recoltei şi pe condamnare, exact ca în Ioan 5: 28-29.

Paralela dintre Ioan 5 şi Apocalipsa 14 este prea evidentă ca să fie ignorată. „Ceasul care vine” din Ioan 5 este „ceasul judecăţii Lui” din Apocalipsa 14. Iar din moment ce Apocalipsa este atât de categorică în ce priveşte iminenţa acelei judecăţi ameninţătoare, trebuie să vedem că acel decisiv „ceas care avea să vină” din Io. 5: 28-29 nu era un eveniment îndepărtat cu milenii de zilele lui Isus, ci urma să apară în generaţia Sa.

Faptul că Apocalipsa, în special cap. 14, vorbeşte de judecata din AD 70 împotriva lumii Israelului Vechiului Legământ este ilustrată în câteva moduri. În vers. 20 ea spune „teascul a fost călcat în picioare afară din cetate” – acest termen „afară din cetate” este aproape un termen tehnic pentru a identifica Ierusalimul. Vezi Evr. 13: 12-13.
Mai departe scriitorul spune că sângele rezultat din judecată a curs pe o lungime de 1600 de stadii – 296 km. Aşa cum mulţi comentatori au observat, aceasta este lungimea ţării lui Israel. Aceasta este o expresie codificată prin care nu numai se simbolizează natura groaznică a suferinţei iminente, ci se şi exprimă sfera de acţiune a ei. Trebuie oare să credem că scriitorul a exprimat judecata în termeni care ar aduce în minte pe Israel, când el de fapt are în vedere Roma?

În Apoc. 14 găsim, la fel ca şi în 1.Ioan şi Evanghelia după Ioan, ameninţătorul ceas decisiv. Atât în 1.Ioan cât şi Apocalipsa găsim indicatori temporali categorici, spunând că ceasul împlinirii era iminent.

Traducerea și adaptarea în lb. română a unui articol scris de Don K. Preston

Continuare în următorul articol din serie, Un studiu despre Înviere – partea a II-a