Va domni Isus „fizic” la Ierusalim?

13 decembrie 2024

l

Iosif Dragomir

Mulți credincioși înțeleg și sunt convinși că Împărăția lui Dumnezeu nu a venit încă, ci este pe punctul de a veni în fiecare moment. Ei susțin că atunci când Isus a venit pe pământ în primul secol, El într-adevăr a venit să întemeieze împărăția. Dar fiindcă El a fost respins de majoritatea Iudeilor Dumnezeu a pus Împărăția în stand-by și a întemeiat biserica ca o „înlocuire temporară” până la o vreme viitoare, 2000 de ani plus până acum. Aceasta este numită adesea teologia înlocuirii.

Este oare acesta adevărul? 

Va veni Isus cândva în viitor pe pământ în mod fizic ca să șadă pe scaunul de domnie fizic al lui David în Ierusalim? 

Biblia spune că Isus, Mesia, va ședea pe scaunul de domnie a lui David.

Dar această ședere poate fi spirituală sau poate fi fizică. 

Biblia spune că linia genealogică a lui David s-a sfârșit la cucerirea Ierusalimului de către Nebucadnețar în 586 î.e.n. când Ieconia a fost deportat în Babilon. (Ier. 22: 28-30). Biblia afirmă acest lucru cât se poate de clar.

Vă rog să înțelegeți că nu am ceva împotriva acestor frați care cred acest lucru. Știu că ei sunt la fel de sinceri ca și mine și ei îl iubesc pe Domnul, la fel de mult ca și mine. Totuși când eu iau în considerare ceea ce Biblia are de spus despre Isus în Împărăția Lui eu sunt atras într-o direcție total diferită; o direcție care sugerează că lucrurile nu stau chiar așa cu privire la împărăție. 

Există o înregistrare în V.T. care, din perspectiva mea sugerează puternic că împărăția a venit de fapt în primul secol și nu este o împărăție pământească. Deci care este corectă? Eu cred că toți suntem de acord că din moment ce cele două perspective sunt diametral opuse una față de cealaltă, atunci în mod necesar una este incorectă. 

Acel pasaj, despre care vorbesc, se găsește în Ieremia 22: 28. Această profeție a lui Ieremia vorbește despre unul dintre împărații lui Iuda numit Ieconia. El a fost fiul lui Ioiachim împăratul lui Iuda. (Ier. 22: 24). El de asemenea a fost un om care a purtat 2 nume în Scriptură: 

1). Ieconia – Ier. 22: 24, 28.

2). Ioiachin. – 2 Imp. 24: 6; 2 Cron. 36: 8-9.

Pasajul din VT la care mă refer se găsește în Ier. 22: 28. Această profeție a lui Ieremia vorbește despre unul dintre împărații lui Iuda pe nume Ieconia. Aflăm că el a fost fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda. El a purtat 2 nume în Biblie. 

(1) IeconiaIer. 22:24; Ier. 22:28; 1 Cronici 3:16; Ier. 24: 1.

(2) Ioiachin2 Imp. 24: 6; 2 Cronici 36: 8-9.

Ieconia a fost ultimul împărat de drept pe linia genealogică a lui David. A a avut 18 ani când a început să domnească (2 Imp. 24: 8, 12-13) și a făcut ce este rău înaintea Domnului. El a domnit doar 3 luni și 10 zile după care a fost deportat în Babilon de către Nebucadnețar în 586 î.H. La acea vreme Nebucadnețar a înlăturat pe Ieconia de pe tron și l-a făcut pe Matania (unchiul lui Ieconia), regele lui vasal. (Vezi 2 Regi 24: 17). În plus, Nebucadnețar a schimbat numele lui Matania în Zedechia. Bineînțeles că Zedechia nu a fost moștenitorul de drept al tronului lui David.  Nebucadnețar l-a făcut împărat, nu Dumnezeu. De aceea acest fapt îl face pe Ieconia ultimul împărat din genealogia lui David care a domnit în Iuda. Acest lucru, cred eu este de mare importanță și vom vedea imediat marea lui semnificație. 

Acum vă rog să observați atent ce a spus Ieremia despre acest om Ieconia. 

„Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi, oare, el şi sămânţa lui, şi azvârliţi într-o ţară pe care n-o cunosc?” – „Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: „Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci niciunul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David şi să domnească peste Iuda.”

Poate vă veți întreba cum a putut fi Ieconia „scris fără copii” ca apoi Ieremia imediat să vorbească despre descendenții lui? La prima vedere pare să fie o contradicție. Cum putem împăca cele două afirmații referitoare la același om? Ieremia explică: „căci nici unul din urmașii lui nu va ședea pe scaunul de domnie a lui David …” Deci el avea să fie scris fără copii, nu în sens genealogic ci în raport cu tronul lui David în Ierusalim. 

Eu cred că există de fapt o explicație foarte simplă. Biologic vorbind, Ieconia nu a fost lipsit de copii fiindcă el și fiul lui Shealtiel sunt cuprinși în genealogia lui Isus (Mat. 1: 12). De fapt Ieconia a avut cel puțin 7 fii. (1 Cron. 3: 17-18)

Deci, cum a putut fi el descris ca neavând copii, ar putea unii să întrebe? Ei bine, chiar Ieremia ne explică. Vă rog să observați că el își prefațează concluzia în Ierem. 22: 30b cu prepoziția „de aceea” sau „fiindcă” „deoarece” care indică că cea ce urmează va explica declarația anterioară conform căreia Ieconia este „scris fără copii! 

„Căci niciunul din urmașii lui nu va izbuti să șadă pe scaunul de domnie al lui David și să domnească peste Iuda.’” (Ier. 22: 30b).

Prin urmare, Ieconia a fost „scris fără copii” nu în sens literal/fizic ci în raport cu tronul lui David în Ierusalim.  

Ieremia, profetul lui Dumnezeu

Este remarcabil ce descoperă acest pasaj despre Împărăția lui Christos. Să privim din nou la cuvintele lui Ieremia. 

„Căci niciunul din urmașii lui nu va izbuti să șadă pe scaunul de domnie al lui David și să domnească peste Iuda.’”

Mai întâi, Isus a fost într-adevăr un descendent pe linia regală a lui Ieconia. Acum supra-puneți acest fapt peste afirmația lui Ieremia „niciunul din urmașii lui nu va izbuti să șadă pe scaunul de domnie al lui David și să domnească peste Iuda (Ierusalim). Haideți, în acest moment să luăm ceva în considerare. 

Dacă Isus care a fost un descendent atât al lui David cât și al lui Ieconia, va urma să vină cândva înapoi pe pământ, în mod fizic și să domnească pe tronul lui David în Ierusalim pentru 1000 de ani (așa cum mulți creștini cred astăzi), nu ar crea aceasta o problemă gravă pentru profeția lui Ieremia?  Desigur, nici un urmaș al lui Isus nu ar îndrăzni măcar să creadă că Ieremia este un profet fals!

Dacă Isus ar urma să vină și să domnească fizic la Ierusalim, acest fapt ar anula profeția lui Ieremia și l-ar arunca într-o lumină nefavorabilă ca profet. 

Cum putem reconcilia aceste aspecte fără să murdărim caracterul și reputația lui Ieremia ca adevărat profet al lui Dumnezeu. Soluția este:  Împărăția lui Christos este de natură spirituală. Iar pentru aceasta avem întregul suport al Scripturii.   

Natura Împărăției lui Christos 

Eu înțeleg și cred că Împărăția lui Christos deja a venit în primul secol. Mai cred că împărăția lui este de natură spirituală, nu fizică. Prin urmare, dacă împărăția lui Dumnezeu și tronul lui David – domnia lui Christos – sunt spirituale, atunci nu există niciun conflict în cadrul profeției lui Ieremia. De fapt este o armonia perfectă, și ce armonie frumoasă. 

Haideți să vedem ce ne spun scripturile Noului Legământ referitor la Împărăția în care va domni Christos. Dacă rezolvăm această chestiune va fi data la o parte confuzia. 

În Ioan 18:36, Isus îi spune lui Pilat: 

„Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (kosmos, definește pământul în contrast cu cerul), a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici.” (enthade) enteuthen 

Mi se pare că Isus declară că împărăția Lui nu este de aici, de pe acest pământ. Cu alte cuvinte nu este pământească sau fizică, ci cerească, spirituală. Tronul Lui nu este în vechiul Ierusalim ci în Cel Nou, cel ceresc. Evrei 11: 8-10, 16; 12: 22, 28; Gal. 4: 2-26, Apoc. 21: 1-3 

Relatarea din Luca 12:32, aduce lumina suplimentară asupra discuției în cauză. 

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.

Vă rog ascultați cuvintele lui Pavel referitoare la Isus în raport cu promisiunile făcute părinților lui Israel.

„Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduințele date părinților.” (Rom. 15: 8). 

Isus a adresat aceste cuvinte iudeilor credincioși din primul secol; că lor li se va da împărăția. Aceștia sunt rămășița despre care vorbește Matei 24: 22, 31; Marcu 13: 20, 27; Luca 21: 28; Rom. 9: 22; Rom. 11: 5, 7.

Aceștia sunt cei care l-au primit pe Christos. 

Întreb, a fost Isus onest cu acești credincioși din primul secol? 

L-au forțat oare necredincioșii Iudei pe Dumnezeu și pe Christos să retracteze, să-Și schimbe planul și să-Și încalce promisiunea? 

Traducerea și adaptarea unui articol scris de Jim Gunter (https://web.archive.org/web/20060519013745/http://preteristarchive.com/StudyArchive/g/gunter-jim_pretrist.html )

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *